A fost publicat decretul privind dizolvarea Parlamentului R. Moldova, semnat de președinta Maia Sandu
A fost publicat decretul privind dizolvarea Parlamentului R. Moldova. Președinta Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului marți, 28 aprilie și a anunțat data alegerilor parlamentare anticipate – 11 iulie 2021. S-a întâmplat după ce Curtea Constituțională a decis tot pe 28 aprilie că instituirea stării de urgență de PSRM – ȘOR este neconstituțională.
Decret Dizolvarea Parlament… by Ziarul de Gardă
„Acum câteva minute am semnat decretul de dizolvare a actualului Parlament. Prin această decizie am deschis calea pentru ca cetățenii să poată să-și aleagă un Parlament nou, care să servească interesele țării și ale oamenilor. Puterea este acum în mâinile poporului”, a declarat Maia Sandu într-un briefing de presă.
Starea de urgență urmează să fie anulată, iar în aceste condiții în R. Moldova pot fi desfășurate alegeri parlamentare anticipate, în contextul în care pe 15 aprilie curent CC a constatat că există circumstanțe care justifică dizolvarea Parlamentului de la Chișinău.