Discursul lui Igor Grosu, care urma să fie rostit în plenul Parlamentului, a fost făcut public
Premierul desemnat Igor Grosu a publicat pe pagina sa de Facebook discursul intergral, pe care urma să-l rostească, joi, 25 martie, în plenul Parlamentului.
Dragi cetățeni,
Azi vin în fața dumneavoastră cu un program de guvernare anticriză responsabil și cu o echipă de profesioniști care, în ciuda tuturor obstacolelor, știu cum să ia măsuri urgente care să salveze oamenii și economia și să îmbunătățească situația gravă în care se află țara.Am vorbit de la această tribună de nenumărate ori. Lucrurile pe care le-am spus de la această tribună au arătat nevoile și durerile auzite zi de zi de la cetățeni. Vocea mea a fost vocea oamenilor pe seama cărora unii se îmbogățeau ilegal prin scheme de corupție. Vocea mea a fost vocea celor care cereau dreptate. A celor care așteptau ca statul să fie de partea lor în momentele grele. A medicilor lăsați singuri în fața pandemiei. A bătrânilor lăsați pe cont propriu – fără bani de medicamente și alimente. A familiilor care au rămas fără lucru și venituri. A agricultorilor care nu pot începe lucrul de primăvară. A oamenilor de afaceri care au intrat în faliment. Am fost vocea fiecăruia dintre oamenii acestei țări.În ultima vreme această voce a devenit tot mai indignată, tot mai supărată, tot mai obosită. Din păcate, această voce în ultima vreme a fost tot mai puțin auzită și tot mai mult ignorată. Ignorată de cei care trebuie să apere interesul cetățenilor. Pentru că asta este misiunea noastră, nu-i așa? Să reprezentăm oamenii și să muncim pentru ca ei să trăiască mai bine.
Discursul integral: https://bit.ly/3fclqrW
Tentativa de învestire a Guvernului Grosu a eșuat, din lipsă de cvorum. Asta după ce deputații PSRM, „ȘOR” și cei din „Pentru Moldova” au părăsit ședința Parlamentului. Într-o decizie a Curții Constituționale (CC) din 19 ianuarie 2016, Înalta Curtea a menționat că lipsa de cvorum la învestirea Guvernului, pentru a declara ședința deliberativă, este considerată tentativă eșuată.
CC a pronunțat luni, 22 martie, Hotărârea prin care a declarat constituțional Decretul președintei R. Moldova, Maia Sandu, din 16 martie 2021, privind desemnarea lui Igor Grosu în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat marți, 17 martie, decretul prin care l-a desemnat pe Igor Grosu, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată după ce Mariana Durleșteanu, pe care socialiștii au înaintat-o la funcția de prim-ministru, a anunțat, tot marți, că își retrage candidatura.