Diacov, despre mesajul lui Nichiforciuc de pe Facebook și discuțiile „aprinse” de la ședința PD de luni: „În partid a răbufnit democrația”
La ședința Consiliului politic al Partidului Democrat (PDM) de luni, 4 mai, care a durat mai mult de 6 ore, au avut loc mai multe „discuții aprinse” între membrii fracțiunii parlamentare. Asta spune președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, care susține că în PDM „a răbufnit democrația” și tot el ne-a confirmat faptul că acum două zile liderul democraților, Pavel Filip, a venit cu propunerea de a-l exclude pe deputatul Eugeniu Nichiforciuc din fracțiunea parlamentară a democraților.
Democratul Dumitru Diacov susține că „discuțiile aprinse” din cadrul ședinței de luni au pornit de la unele viziuni diferite ale membrilor fracțiunii.
„În partide, în R. Moldova se mai întâmplă discuții aprinse în sânul partidelor. Eu cred că este un proces absolut normal , eu am fost martor și participant la astfel de discuții de multe ori. PD câțiva ani de zile a tăcut, chiar dacă nu a fost de acord cu ceva, în PD nu era o atmosferă unde se discutau lucrurile. S-a luat o decizie nu știu unde, s-a spus, toți au ridicat mâna și mai departe. Acum, chestia asta, libertatea asta, democrația a răbufnit și în interiorul Partidului Democrat. Este o chestie normală.
A fost o discuție aprinsă, au participat toți membrii fracțiunii, unii au fost mai aprinși, alții mai puțin, la un moment dat cineva a răbufnit. E o chestie absolut normală, nu avem de gând să scoatem asta în dezbatere publică”, ne-a comunicat Dumitru Diacov.
Diacov nu ne-a spus despre ce viziuni anume este vorba, dar ne-a comunicat că, până la finalul ședinței de luni, membrii fracțiunii PD au convenit că „vor lucra împreună mai departe”.
„Am convenit să lucrăm împreună, lucrăm mai departe. Căutăm soluții pentru țară, pentru partid, pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru și lăsam până când chestiile acestea la o parte. Eu nu fac parte, cum spuneți voi, din nicio grupare și eu încerc să păstrez o atmosferă sănătoasă în partid și eu vreau ca partidul să supraviețuiască”, ne-a mai comunicat Diacov.
Tot Diacov susține că „asupra Partidului Democrat se pun presiuni colosale din afara partidului”, iar cei care pun presiuni „folosesc aceleași metode care se foloseau în anii trecuți”.
„Se fac presiuni colasale din afara partidului și există interesul unora, voi vedeți că se folosesc aceleași metode care se foloseau în anii trecuți, dar noi o să supraviețuim. Pentru mine toți deputații sunt simpatici, sunt importanți și prețioși. Înțeleg că lista a fost făcută de altcineva și noi acum am moștenit o anumită situație și trebuie să găsim limbă comună, nu avem alte soluții, trebuie să încercăm să ne înțelegem unul cu altul”, a mai declarat Diacov.
Întrebat despre mesajul postat de democratul Eugeniu Nichiforciuc, în care acesta scria că „ar fi preferat ca Ruxanda Glavan, deputata care săptămâna trecută a părăsit PDM și s-a alăturat Grupului Pro Moldova să aibă răbdare până luni, când democrația veritabilă din PDM va mai face un pas înainte”, Dumitru Diacov susține că a fost doar un simplu mesaj și că Nichiforciuc nu avea nicio altă intenție sau acțiune planificată.
„El e mai tânăr, mai fierbinte, pe alocuri câteodată încăpățânat și spune, și mai dă, și mai aruncă câte o frază ca în jurul lui să fie discuții. Nu cred eu că a avut el de gând ceva mai serios. Acei care au declarat și au plecat, unii dintre ei alaltăieri făceau declarații cu mult mai duioase, că uite că înțelem, dar argumentele care vin de la cei care vor să rupă partidul sunt foarte materiale și convingătoare din pacate, iar tradiția asta noi nicidecum nu putem să o rupem”, ne-a mai declarat democratul.
ZdG i-a contactat pe liderul PDM Pavel Filip și deputatul democrat Eugeniu Nichiforciuc pentru a ne oferi detalii despre „viziunile diferite” care au stârnit „discuții aprinse” în cadrul ședinței de luni, însă, deocamdată democrații nu ne-au răspuns nici la telefon și nici la mesaje.
Pe 3 mai, înainte cu o zi ca deputații PDM să se întrunească în ședință, unele voci susțineau că Pavel Filip ar putea fi debarcat din funcția de lider al democraților.
În seara zilei de duminică, 3 mai, Deschide.MD, a publicat un filmuleț potrivit căruia, în ajunul ședinței Consiliului Politic al PDM, Dumitru Diacov, Vladimir Andronachi, Eugeniu Nichiforciuc dar și fostul director al SIS, Vasile Botnari au fost surprinși la hotelul „Luna” din Chișinău la o întrevedere cu Alexandru Vâlcu, un personaj influent din anturajul lui Igor Dodon. Potrivit aceleiași surse, întrevederea dintre democrați și omul lui Dodon a durat mai multe ore.
Tot Deschide.MD scrie că democrații ar fi primit indicații de la Alexandru Vâlcu despre acțiunile pe care trebuie să le deruleze cei prezenți, cunoscuți și ca grupul Andronachi-Nichiforciuc, atât la ședința de luni, cât și mai departe în funcție de deznodământul acesteia.
În februarie curent, șase deputați din cadrul Partidului Democrat anunțau că pleacă din partid și urmează să formeze o nouă fracțiune parlamentară, înainte ca PDM și PSRM să-și oficializeze coaliția. Fostul președinte al Parlamentului, Adrian Candu califica acțiunea drept „divorț civilizat în echipa PDM” decizia grupului de democrați de a părăsi atât formațiunea, cât și fracțiunea.