Deputații socialiști și comuniști cer demisia guvernului Gavrilița și înaintează moțiune de cenzură împotriva Cabinetului de miniștri
Deputații fracțiunii parlamentare a socialiștilor și comuniștilor au solicitat joi demisia Guvernului Gavrilița și au înaintat, în plenului Parlamentului, moțiune de cenzură asupra activității Cabinetului de miniștri. Inițiatorii moțiunii acuză actualul Executiv de creșterea prețurilor și spun că Guvernul „nu mai are susținerea poporului”.
„Noi, fracțiunea blocului comuniștilor și socialițtilor vrem să-i dăm citire moțiunii de cenzură asupra activității Guvernului R. Moldova și să o înaintăm președintelui Parlamentului așa cum prevede regulamentul.
(…) În motivare, vrem să spunem că în acest moment R. Moldova este condusă de un Guvern care nu mai are legitimitate politică deoarece îi lipsește susținerea suveranului în acest sens, susținerea poporului, a declarat socialistul Vasile Bolea, de la tribuna centrală a Parlamentului.
Textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Natalia Gavrilița a fost semnat de deputații PCRM și PSRM. Conform legislație, Guvernul poate fi demis cu voturi a cel puțin 51 de deputați.
Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi, mai exact de cel puțin 26 de deputați. Moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămînii următoare datei depunerii. Moţiunile de cenzură se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.