Deputat PPDA, despre Gațcan: „ Anumite metode identificate de doi membri din gașca lui Dodon l-au convins pe colegul Gațcan că totul e bine”
Deputatul fracțiunii parlamentare ACUM, Platforma DA, Iurie Reniță, susține că „două persoane din anturajul președintelui R. Moldova, Igor Dodon, sunt cei care l-au convins pe doctorul-deputat, Ștefan Gațcan, să revină și să rămână deputat în Parlamentul de la Chișinău din partea PSRM. Declarațiile au fost făcute de către parlamentarul Iurie Reniță, în cadrul emisiunii „Ora expertizei”, de la Jurnal TV.
„Dodon nu diferă cu nimic de Plahotniuc. Socialiștii cu PDM-ul e o poveste de-a tergiversa și de a arunca în toamnă eventualele discuții. Detaliul cu colegul nostru Gațcan, ca să nu uităm, probabil metoda de convingere a domnului Gațcan a fost identificată, cel mai bine, de către doi membrii din gașca lui Dodon. Este vorba despre torționarul Petru Corduneanu și al doilea – ministru de Interne, Pavel Voicu. Ei erau în mașina lui Gațcan, ce metode, ce cuvinte ginecologice au utilizat ei, mie îmi vine foarte greu să le cunosc, e un domeniul care mă depășește, dar anume metodele ginecologice utilizate de ei l-au convins pe Gațcan ca să menționeze că totul e bine la noi, ne recuperăm, noi venim și ca ulterior să își modifice absolut abordările și poziția pe care a avut-o în Parlament”, a declarat deputatul fracțiunii Platformei DA.
Atât deputatul PSRM Petru Corduneanu cât și ministrul de Interne, Pavel Voicu, nu au comentat deocamdată declarațiile făcute de Reniță.
După 8 zile în care nu a mai fost văzut, fizic, în spațiul public, Ștefan Gațcan a apărut joi, 9 iulie, la Parlament și a anunțat că s-a răzgândit și nu își mai dorește să renunțe la mandatul de deputat.
Deputatul Ștefan Gațcan, care acum 3 luni a fost ales deputat în circumscripția nr. Hîncești din partea Partidului Socialiștilor, a anunțat marți dimineață, 30 iunie, că părăsește PSRM și aderă la Pro Moldova. Gațcan a făcut anunțul pe Facebook unde a publicat și o cerere în acest sens.
A doua zi, pe 1 iulie, în timp de deputații Pro Moldova anunțau că Ștefan Gațcan a fost sechestrat de către socialiști, dus într-un birou din cadrul Parlamentului și pus să semneze o cererea de demisie, liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, postează un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care anunță că Gațcan a renunțat la mandatul de deputat și atașează la postare și o cerere semnată de Gațcan în acest sens.
Tot pe 1 iulie, Ștefan Gațcan părăsește R. Moldova și transmite mesaje video prin care spune ca este bine, însă nu va comunica cu prietenii pentru că are nevoie de reabilitare.
După anunțul lui Furculiță în legătură cu cererea de demisie a lui Gațcan, deputații Pro Moldova au publicat un mesaj prin care au anunțat că noul lor coleg Ștefan Gațcan a depus marți, 30 iunie, o plângere la Procuratura Generală în care și-a exprimat îngrijorarea legată de integritatea sa fizică, precum și a membrilor familiei lui, menționând că este șantajat și amenințat pentru a renunța la mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău. Detalii aici
Marți, 7 iulie, Gațcan s-a întors la Chișinău. Locuința deputatului este păzită de agenți ai SPPS.