Deputat PAS, după ce parlamentarii PSRM – ȘOR au votat în Parlament retragerea Hotărârii privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare la CC: „Această hotărâre nu produce niciun efect juridic exact ca și declarația precedentă”
După ce deputații PSRM – ȘOR au votat în Parlament pentru retragerea Hotărârii privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională (CC), Sergiu Litvinenco, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), susține că hotărârea nu produce niciun efect juridic.
Deputatul PAS susține că „scopul mesajului este să transmită ideea precum că Domnica Manole nu ar mai fi judecător al CC”.
„Încă o dovadă clară că socialiștii sunt inadecvați și, prin ceea ce fac, au ieșit din albia constituționalității și a legalității. Au votat numai ce un proiect de hotărâre prin care, atenție, „anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea doamnei Domnica Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale. Scopul mesajului este să transmită ideea precum că Domnica Manole nu ar mai fi judecător al Curții Constituționale. De asemenea, potrivit planului criminal, aparența de legalitate urmează a fi conferită prin contestarea fictivă a respectivei hotărâri a Parlamentului”, a spus deputatul într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui Litvinenco, hotărârea nu produce niciun efect juridic.
„Evident că este o prostie. Constituția și legislația spun clar cum se retrage mandatul unui judecător al Curții Constituționale. Doar prin hotărârea Curții Constituționale. Nicidecum prin hotărârea Parlamentului. Întrebarea este următoarea – produce un astfel de act vreun efect juridic? Răspunsul este la suprafață. Evident că NU. Or, în speță, este aplicabilă instituția „Actul juridic ineficient” prescris la art. 357 din Codul civil. Pentru că un act juridic care contravine vădit Constituției nu poate de principiu produce vreun efect jurudic. Deci, această hotărâre nu produce niciun efect juridic exact ca și declarația precedentă”, a adăugat deputatul.
Deputații PSRM – ȘOR, cu 53 de voturi, au aprobat o Hotărârea cu privire la anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale.
Potrivit deputaților socialiști, care sunt autorii documentului, prin Hotărâre, se anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare a Curții Constituțional