Declarațiile lui Dodon, după ce a anunțat că va candida pentru încă un mandat prezidențial
Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a anunțat miercuri, 9 septembrie, că a luat decizia de a participa la alegerile prezidențiale „ca urmare a susținerii din partea cetățenilor Republicii Moldova”. Dacă va câștiga un al doilea mandat de președinte, Igor Dodon susține că va continua „acele inițiative sociale și economice bune, care au fost inițiate pe parcursul primului său mandat”.
„Am luat decizia să participe la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Am luat această decizie ca urmare a susținerii din partea cetățenilor Republicii Moldova, cu ferma convingere că este necesar de a continua acele inițiative sociale și economice bune care au fost inițiate pe parcursul primului meu mandat.
Primul mandat al meu a fost unul deloc simplu, a fost unul dificil. În prima etapă am avut de furcă cu un regim oligarhic pe care am reușit să-l dăm jos. În a doua etapă, am fost loviți de pandemie și de secetă și de criza economică care nu au mai fost în istoria modernă a Republicii Moldova. Eu consider că noi am făcut față acestor provocări. Am asigurat stabilitatea, am gestionat situația, am achitat salarii, pensii și am ajutat agenții economici. În condiții de criză pandemică eu cred că țara, poporul are nevoie mai mult decât oricând de stabilitate, de continuarea lucrurilor bune. Eu cred că noi trebuie să fim foarte atenți, să fim atenți la acei politicieni iresponsabili care se lansează în această campanie. Mă refer la unii politicieni care se află sub tutela unor hoți externi, având cetățenie dublă a altor state. Eu consider că Republica Moldova are nevoie de un lider puternic, cu caracter, responsabil, care respectă Republica Moldova și cetățenii săi, care are cetățenia doar a acestui stat, care respectă valorile.
Eu vreau să le urez succes tuturor concurenților electorali. Sper foarte mult să fie o campanie corectă și democratică. Cu Doamne ajută pentru Republica Moldova și pentru poporul nostru”, a declarat Igor Dodon.
Grupul de inițiativă condus de către deputatul socialistul Vlad Bătrâncea a deps miercuri, 9 septembrie, actele de înregistrare la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru susținerea candidatului Igor Dodon, la funcția de președinte al R. Moldova.