Cum (nu) motivează membrii Colegiului Disciplinar salvarea judecătorului care l-a arestat pe Andrei Braguţa
Plenul Colegiului Disciplinar a decis că înceteze cauza disciplinară intentată în privinţa judecătorului Iurie Obadă de la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, procedură iniţiată după ce magistratul a dispus eliberarea unui mandat de arest pentru 30 de zile pe numele lui Andrei Braguţa, tânărul cu probleme medicale, decedat în penitenciar la sfârşit de august 2017. Anterior, Eduard Harunjen, procurorul general al R. Moldova, şi Inspecţia Judiciară de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii au constatat că, în temeiul motivelor existente, judecătorul ar putea fi pedepsit disciplinar.
Cazul judecătorului Iurie Obadă a fost examinat în Plenul Colegiului Disciplinar din subordinea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vineri, 24 noiembrie 2017. Conform ordinii de zi a şedinţei, membrii Plenului urmau să examineze cauza disciplinară intentată în temeiul autosesizării Inspecţiei Judiciare pe baza unor informaţii din mass-media şi sesizării procurorului general, Eduard Harunjen, privind acţiunile judecătorului Iurie Obadă de la Judecătoria Chişinău (sediul Ciocana). Conform informaţiilor disponibile pe pagina web a CSM, Plenul Colegiului Disciplinar a încetat cauza disciplinară intentată în privinţa judecătorului. Motivarea hotărârii urmează să fie făcută publică ulterior.
Inspecţia Judiciară şi procurorul general anunţă că vor contesta decizia
„Inspecţia Judiciară a verificat toate circumstanţele din autosesizarea noastră, dar şi din sesizarea procurorului general şi a constatat şi considerat că există un temei de abatere disciplinară. Colegiul Disciplinar a încetat procesul. Motivele vor fi cunoscute după motivarea acestei hotărâri. Inspecţia Judiciară a propus că ar exista abateri disciplinare. Noi am considerat că există temeiuri de calificare ca abatere disciplinară. Acum, aşteptăm hotărârea motivată, ulterior urmând contestările. Cred că procurorul general va contesta. Cred că şi noi vom proceda la fel, în dependenţă de motivele expuse. Vom putea contesta la CSM, iar ulterior, părţile pot contesta şi la Curtea Supremă de Justiţie, în ultimă instanţă”, precizează, pentru ZdG, Nicolae Clima, şeful Inspecţiei Judiciare.
„Vom studia motivele ce au stat la baza deciziei Colegiului Disciplinar. Ulterior, vom fi consecvenţi în acţiuni şi vom contesta mai departe, astfel încât persoana care a greşit să răspundă pentru ilegalităţi”, se precizează într-o reacţie oferită de Serviciul de presă al Procuraturii Generale, cu referire la decizia adoptată în cazul magistratului Iurie Obadă.
Membrii Colegiului Disciplinar evită să discute despre decizia pe care au luat-o
Până la motivarea deciziei luate în cazul judecătorului Iurie Obadă de către Plenul Colegiului Disciplinar, ZdG a încercat să discute cu mai mulţi reprezentanţi ai acestui organ despre circumstanţele soluţiei adoptate. „Eu am fost la şedinţă. Informaţia este publică. Nu ţine de competenţa mea să comentez. Este purtător de cuvânt la CSM, contactaţi persoanele responsabile. Eu nu sunt competentă să vă dau informaţii. Îmi cer scuze, vă adresaţi la CSM”, ne-a răspuns profesorul universitar Veronica Mocanu, membră a Plenului Colegiului Disciplinar din mai 2016. „Eu nu sunt împotrivă să explic motivele. Dar ştiu că atunci când se discuta cazul, afară, erau prezenţi nişte reprezentanţi ai mass-media. S-a discutat situaţia privind accesul în şedinţa care a avut loc. Şi s-a decis, aşa a decis în orice caz preşedintele, ca jurnaliştii să se adreseze la purtătorul de cuvânt al CSM. Cam s-a explicat că noi nu ar trebui să dăm careva interviuri pe tema dată pentru că motivarea va fi în hotărârea Colegiului. Eu sunt de acord cu dvs. că este un caz de răsunet. Noi am ţinut cont de asta, dar vă explic că nu sunt împuternicit să vă dau explicaţii, nu că nu aş dori”, ne-a zis judecătorul Stelian Teleucă, membru al Colegiului Disciplinar.
„Vă rog, adresaţi-vă la Serviciul de presă al Consiliului. O zi bună”, ne-a replicat, scurt, Anatolie Galben, un alt membru al Colegiului Disciplinar. Recent, Anatolie Galben, judecător la Judecătoria Chişinău, a fost votat şi în calitate de membru al CSM, funcţie pe care urmează s-o ocupe în viitorul apropiat. Olesea Plotnic, profesorul universitar care a fost raportor în cazul Obadă, şi judecătorul Valeriu Doagă, preşedintele Colegiului Disciplinar, nu au răspuns la apelurile repetate ale ZdG pentru a se pronunţa pe marginea cazului.
Explicaţiile judecătorului care l-a arestat pe Braguţa
Pe 18 august 2017, judecătorul Iurie Obadă a decis eliberarea unui mandat de arest pentru 30 de zile pe numele lui Andrei Braguţa, tânărul reţinut cu o zi înainte de procurori pentru că a încălcat regulamentul circulaţiei rutiere, iar ulterior, a lovit un poliţist. Magistratul a luat decizia, deşi Braguţa avea un comportament inadecvat, la solicitarea procurorului Ivan Filimon, care gestiona un dosar penal deschis pe numele lui Andrei Braguţa. După ce a ajuns în penitenciar, Braguţa a fost bătut de colegii din celulă, iar pe data de 26 august 2017 a decedat, aflându-se în custodia statului. Anterior, şi pe numele procurorului Filimon a fost intentată o procedură disciplinară, iar într-un răspuns oferit pentru ZdG de Procuratura Generală la începutul lunii noiembrie 2017 am fost informaţi că procedura disciplinară se află încă în examinare la Colegiul de Disciplină şi Etică.
ZdG a discutat anterior cu judecătorul Iurie Obadă despre decizia pe care a luat-o în cazul Braguţa. Magistratul afirma atunci că îşi aminteşte în detaliu ziua în care a decis eliberarea unui mandat de arestare pe numele bărbatului care ulterior a decedat în penitenciar. „A venit procurorul cu demersul. A fost înregistrat în cancelarie. Prin intermediul programului, dosarul mi-a fost repartizat mie, fiind şi singurul judecător de instrucţie la Ciocana. Ştiam de la procuror că tânărul e cu dereglări, dar nu mi-am dat seama că era aşa de serios… Când am ieşit să vin în şedinţă, pe el l-au adus din camera pentru persoane reţinute. Într-adevăr, era foarte agresiv. Era într-o stare straşnică, pentru că se grămădise mai toată judecata acolo. Erau trei băieţi de la escortă care nu puteau, de fapt, să-l ţină”, ne-a povestit magistratul.
„Încă în maşină sau chiar din penitenciar, acesta a lepădat toate hainele. Era gol… Băieţii de la escortă au găsit ceva, o „pokrivală” (cuvertură, n.r.), şi i-au pus-o pe umăr. Încercau să-l intre în sala de şedinţe. El refuza. M-am uitat la el şi am văzut că e inadecvat şi agresiv. Avocatul său a fost Veaceslav Nevreanschi. Am decis, văzând comportamentul, să examinăm fără el, pentru că oricum nu aveai ce asculta de la dânsul. Avocatul s-a dus şi a întrebat dacă vrea să spună ceva judecătorului. El l-a trimis în… Am intrat în şedinţă şi am spus la escortă să-l ducă jos”, relata Iurie Obadă, care preciza că, în cei 25 de ani de când activează în sistemul de drept, nu s-a confruntat cu un asemenea caz. „Raţiunea mea a fost, reieşind din starea lui, că cel mai normal era ca el să fie sub supraveghere. Să-l eliberezi, în stradă, vă închipuiţi în ce stare era”, şi-a argumentat judecătorul decizia de a-l aresta pe Braguţa. „Cea mai rezonabilă variantă era ca el să fie sub supraveghere. El nu putea fi eliberat…”, este sigur magistratul.
CV-ul judecătorului Iurie Obadă
Iurie Obadă este fost procuror, fiind desemnat judecător de instrucţie la Judecătoria Ciocana în anul 2004. În aprilie 2009, potrivit informaţiilor de pe site-ul magistrat.md, a fost numit în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, iar cinci ani mai târziu, a fost reconfirmat în funcţie. În februarie 2017, Colegiul de Evaluare a Performanţelor Judecătorilor i-a acordat calificativul „foarte bine”, magistratul acumulând 85 de puncte. Deşi, potrivit Hotărârii Colegiului, hotărârile judecătorului Obadă nu au fost obiect de examinare la CtEDO, informaţiile plasate pe pagina Asociaţiei „Juriştii pentru drepturile omului” arată că o hotărâre a completului de judecată din componenţa căruia a făcut parte Obadă a fost obiect de examinare la CtEDO. În acel caz, statul era reclamat pentru omisiunea de a acorda unui reclamant asistenţă medicală, investigarea neadecvată a plângerii de maltratare şi reţinerea penală a acestuia peste termenul prevăzut de lege.
Citiți și: „Eroii” (in)justiției din dosarul Braguța