Cu pază, fotografi și oameni care mimează proteste. Cum se prezintă bașcana Evghenia Guțul în ședințele de judecată
Bașcana Evghenia Guțul s-a prezentat din nou în fața instanței de judecată în dosarul în care este învinuită că ar fi acceptat finanțarea partidului politic „Șor” cu 42 de milioane de lei din partea unui grup criminal organizat. Fotografii, paza de corp și protestatarii au fost nelipsiți, fiind „la datorie” cu circa 20 de minute înainte de începutul ședinței de judecată.
Totuși, cei care contează cu adevărat în procesul de examinare a dosarului s-au lăsat așteptați. Apărarea Evgheniei Guțul a fost din nou sancționată, la cea mai recentă ședință, pentru încercarea de „tergiversare a examinării dosarului”, după ce a întârziat cu mai bine de 30 de minute.
Joi, 14 noiembrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a continuat examinarea dosarului finanțării ilegale a fostului partid „Șor”, episodul în care sunt vizate bașcana Evghenia Guțul și Svetlana Popan, ambele fiind în trecut secretare în cadrul formațiunii. Examinarea dosarului se află la etapa administrării probelor acuzării.
La ședință de judecată cu alai: pază de corp, fotografi și protestatari în fața Judecătoriei
Guțul a venit cu 20 de minute înainte de începutul ședinței de judecată, fiind însoțită de pază de corp, fotografi și alți susținători. În fața Judecătoriei însă, a fost întâmpinată de un grup de oameni care mimau un protest de susținere, majoritatea fiind în etate.
În urma Evgheniei Guțul, a venit și cea de-a doua inculpată în dosar, Svetlana Popan, fără pază și fără fotografi însă.
În timp ce protestatarii stăteau în frig în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, paza de corp o asista pe Guțul în ședința de judecată, fotografii își continuau munca, iar unul dintre însoțitori edita „la minut” fotografiile făcute Evgheniei Guțul în „baia de mulțime” adusă organizat să mimeze protestul.
Avocat: „Voi înainta obiecții încontinuu”
În cadrul ședinței, acuzatorii de stat Ghenadie Epure și Cristina Gladcov au dat citire primelor probe din dosar, potrivit cărora mai mulți donatori ai fostului partid „Șor” au fost, de facto, fictivi. Potrivit probatoriului, veniturile celor care au susținut financiar fostul partid „Șor”, în perioada 2019-2022, au fost fie minime, fie inexistente.
Apărarea însă a avut obiecții la fiecare probă. Avocatul Bria a menționat că „voi înainta obiecții încontinuu, probele administrate de acuzare nu le vizează direct pe inculpatele Guțul și Popan”.
În replică, acuzatoarea de stat Cristina Gladcov a menționat că probele prezentate sunt relevante pentru învinuirile care li se aduc celor două inculpate, întrucât cauza penală în care sunt vizate Guțul și Popan este disjunsă din dosarul generic „Finanțarea ilegală a partidului Șor”.
Avocatul Valentin Caisîn, care îi reprezintă interesele Evgheniei Guțul, a insistat totuși că probele „nu au tangență cu prezenta cauză penală”.
Ședința s-a încheiat pentru că a expirat timpul prestabilit, după ce a durat circa o oră și jumătate. Ea va continua la 21 noiembrie.
Avocații Evgheniei Guțul, sancționați repetat pentru comportament tendențios, cu scopul de tergiversare a cauzei
Începutul celei mai mai recente ședințe de judecată din dosarul bașcanei Guțul a fost amânat cu 30 de minute, cauza fiind întârzierea avocatului Valentin Caisîn, motiv pentru care acesta a fost „taxat” de către judecătoarea Ana Cucerescu.
„Având în vedere comportamentul obraznic, lipsit de respectarea oricărei norme din Codul de procedură penală, aplică amendă judiciară în mărime de 2500 de lei. Prezentarea în ședință de judecată cu 30 de minute mai târziu este o clară încercare de tergiversare”, a punctat judecătoarea Ana Cucerescu.
Avocații Evgheniei Guțul nu sunt la prima abatere. Anterior, în cadrul ședinței din 9 iulie 2024, dintre cei trei avocați ai Evgheniei Guțul – Vadim Banaru, Sergiu Moraru și Valentin Caisîn, avocatul din oficiu – nu s-a prezentat niciunul. Judecătoarea Ana Cucerescu a decis și atunci sancționarea unuia dintre aceștia, a lui Sergiu Moraru, constatând că acesta ar avea un comportament tendențios, cu scopul de tergiversare a cauzei și de a împiedica instanța de judecată să înceapă examinarea cauzei în fond. Avocatului i s-a aplicat o amendă de 2500 de lei. Vadim Banaru era în concediu, iar Valentin Caisîn era la o altă ședință de judecată.
Cauza penală, inițiată în 2022
Urmărirea penală pe numele Evgheniei Guțul a fost pornită în luna ianuarie 2022, ca urmare a sesizării Inspectoratului Național de Investigații și a Comisiei Electorale Centrale. Dosarul bașcanei regiunii găgăuze a fost expediat în instanță la 24 aprilie 2024. Prima ședință a avut loc la 30 aprilie. Mai multe ședințe au fost amânate din motiv că au lipsit pe rând inculpatele Svetlana Popan și Evghenia Guțul, precum și avocații acestora. Judecătoarea în gestiunea căreia se află dosarul, Ana Cucerescu, a constatat că s-ar dori în acest fel tergiversarea cauzei. Aceasta a declarat că nu va permite un astfel de comportament din partea apărării și a dispus ca Evgheniei Guțul să-i fie acordat un avocat din oficiu. În această calitate a fost desemnat avocatul Valentin Caisîn, care este și avocat din oficiu al fostului Partid „Șor” în dosarul în care este inculpată și Marina Tauber.
Ar fi acceptat finanțarea partidului politic cu 42 de milioane de lei din partea unui grup criminal organizat
Evghenia Guțul este acuzată că în perioada 2019-2022, fiind secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare şi Control al fostului Partid „Şor”, declarat neconstituţional, ar fi participat la introducerea sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în R. Moldova, parvenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre (tur-retur timp de 24 de ore), după cum a informat Procuratura Anticorupție. Banii ar fi fost utilizați pentru activitatea partidului.
De asemenea, Evghenia Guțul, în calitate de complice, ar fi acceptat finanțarea fostului Partid „Șor” din partea unui grup criminal organizat cu o sumă totală de 42,4 milioane de lei, în contextul protestelor organizate de formațiune în perioada septembrie – noiembrie 2022. Evghenia Guțul a evitat presa și s-a eschivat să răspundă direct la întrebările adresate, atunci când a fost întrebată cum pledează în acest dosar.
Svetlana Popan este acuzată de fapte infracționale similare, suma care i se impută fiind de 9,7 milioane de lei. Solicitată să comenteze acuzațiile care i se aduc, Evghenia Guțul nu a dorit să facă declarații. Iar Svetlana Popan a spus că „nu sunt vinovată și nu înțeleg pentru ce mă învinovățesc.”
„Acest articol a fost elaborat cu sprijinul poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul acestui articol este responsabilitatea Asociației Media Guard și nu reflectă neapărat opinia USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.”