Principală  —  IMPORTANTE   —   CtEDO a acceptat cererea depusă…

CtEDO a acceptat cererea depusă de Andrei Năstase privind radierea de la Înalta Curte a cazului său împotriva R. Moldova: „Voi continua lupta cu cel care a comandat crima invalidării mandatului meu de primar al capitalei”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a acceptat joi, 10 noiembrie, cererea depusă de fostul lider al Platformei DA Andrei Năstase cu privire la radierea de la CtEDO a cazului său împotriva R. Moldova, care se referă la invalidarea rezultatelor scrutinului din 2018.

Anunțul în acest sens a fost făcut de Andrei Năstase într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Pe 3 Iunie 2018 am devenit în mod democratic primar al Chișinăului. Regimul Plahotniuc, prin justiția aservită, a anulat alegerile de la Chișinău. A trebuit să mă adresez la CtEDO. În toamna anului 2019, prin comunicarea cazului Guvernului R. Moldova, instanța europeană a obligat justiția eliberată temporar de regimul oligarhic să anuleze actul criminal și să mă repună în drepturi.

Ca urmare, considerând nedrept ca statul și cetățenii țării să fie condamnați pentru crimele unei grupări criminale, tot oamenii fiind și cei care ar suporta prețul crimelor comise de niște politicieni corupți, am solicitat radierea de la CtEDO a cazului împotriva R. Moldova și am decis să continui lupta cu cel care a comandat crima invalidării mandatului meu de primar general al capitalei, numitul Plahotniuc, dar și cu complicii săi, cei care au profitat de pe urma acestei crime, Ion Ceban și Igor Dodon. Azi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului mi-a satisfăcut cererea”, a spus Andrei Năstase într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Pe 3 iunie 2018, Andrei Năstase a fost ales primar al capitalei cu peste 52% din voturi și cu un avantaj de 12 643 de voturi față de candidatul PSRM de atunci, Ion Ceban. În următoarele trei săptămâni, pe rând, Judecătoria Chișinău, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție au invalidat alegerile.

Argumentul de bază al instanțelor a fost un video plasat de către Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook în ziua alegerilor, prin care a îndemnat alegătorii să iasă la vot. În acel video Năstase nu a sugerat pentru cine ar trebui să voteze cetățenii, dar instanțele au calificat atunci mesajul acestuia ca pe un act de agitație electorală în interes propriu.

După ce instanțele naționale au invalidat rezultatele alegerilor noi pentru Primăria Chișinău, pe 15 decembrie 2018, Andrei Năstase s-a plâns în fața CtEDO de încălcarea dreptului la libera exprimare. Pe 16 iulie 2019, Curtea a comunicat Guvernului R. Moldova cererea respectivă și a invitat Guvernul să-și prezinte poziția în prezenta cauză cu privire la o eventuală reglementare amiabilă până pe 8 octombrie 2019.

Pe 22 august 2019, Andrei Năstase a depus la CA Chișinău o cerere de revizuire a deciziei CA Chișinău din 12 iunie, prin care a fost admis apelul Partidului Socialiștilor, iar acțiunile sale au fost calificate ca fiind agitație electorală în ziua alegerilor. Pe 11 septembrie 2019, Andrei Năstase a depus o nouă cerere de revizuire, de această dată împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 iunie prin care a fost menținută decizia luată de prima instanță cu privire la invalidarea alegerilor. În cererea sa, Năstase a invocat că hotărârea ce a servit temei deciziei de invalidare a fost casată.

Iar pe 4 octombrie 2019, CA Chișinău a examinat admisibilitatea cererii de revizuire declarată de Năstase și a casat decizia CA Chișinău din 21 iunie, cu dispunerea rejudecării cauzei.