Cronologia evenimentelor – Ștefan Gațcan, un doctor deputat, care a „dispărut”, iar ulterior pe pagina sa de Facebook apare un video în care el spune că e „bine”, dar nu va discuta cu prietenii
De miercuri dimineață, doctorul-deputat Ștefan Gațcan este de negăsit. Totul a început după ce parlamentarul a anunțat că părăsește PSRM și aderă la Pro Molova.
Cronologia evenimentelor:
30 iunie 2020.
Deputatul Gațcan pleacă de la PSRM și aderă la Pro Moldova
Deputatul Ștefan Gațcan, care acum 3 luni a fost ales deputat în circumscripția nr. Hîncești din partea Partidului Socialiștilor, a anunțat marți dimineață, 30 iunie, că părăsește PSRM și aderă la Pro Moldova. Gațcan a făcut anunțul pe Facebook unde a publicat și o cerere în acest sens:
La scurt timp, tot pe 30 iunie, după anunțul despre plecarea din PSRM și aderarea la Pro Moldova, Gațcan apare într-o conferință de presă alături de noii lui colegi din Pro Moldova.
„Decizia mea de a părăsi PSRM și a adera la grupul parlamentar PRO Moldova este a mea personală și nu este influențată de nimeni. Este o decizie motivată din punct de vedere a situației care există astăzi în societatea noastră. În trei luni de zile, aflându-mă în Parlament, am înțeles foarte multe lucruri, inclusiv problemele ce sunt în sistemul sanitar. Atunci când lucrurile nu stau bine, atunci când vedem un grad înalt de indicatori epidemiologici, atunci când colegii mei, peste 20 la număr, au decedat, vin cu mesajul că tentativele mele de a schimba lucrurile nu au fost auzite”, declara atunci Gațcan.
Gațcan anunță că este amenințat de socialiști ca să renunțe la mandatul de deputat
În cadrul conferinței de presă, Gațcan și-a exprimat îngrijorarea legată de integritatea sa fizică, precum și a membrilor familiei lui, menționând că este șantajat și amenințat pentru a renunța la mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău. Gațcan a menționat că în timp ce se deplasa cu mașina pe o stradă din capitală a fost intimidat și amenințat să se oprească cu automobilul.
„Imaginile video și foto de mai jos, au fost filmate în dimineața zilei de astăzi, 30 iunie, după anunțul dlui Gațcan privind decizia de a părăsi fracțiunea PSRM. În drum spre centrul medical privat pe care l-a fondat, dl Gațcan a fost intimidat și oprit abuziv de unii participanți în trafic, aflați în mașina de model BMW X6. După ce automobilul la volanul căruia se afla deputatul Gațcan a fost tras pe dreapta, în mașina acestuia a urcat un personaj în civil cu care au avut loc discuții neamicale.
Ulterior, la locul incidentului, au venit deputații PSRM Corneliu Furculiță și Vlad Bătrâncea, care au urcat în automobilul lui Gațcan, l-au intimidat și amenințat inclusiv cu răfuiala fizică și l-au presat să-și depună mandatul”, menționează deputații Pro Moldova în cadrul conferinței de presă.
Deputatul socialist Corneliu Furculiță confirmă întâlnirea cu deputatul Ștefan Gațcan, pe o stradă din capitală, însă susține că întâlnirea a avut loc la solicitarea lui Gațcan, iar discuția a fost una amiabilă.
Tot pe 30 iunie, un grup de deputați PSRM au protestat în fața clinici „Extramed”, fondată de Ștefan Gațcan, după ce acesta a anunțat că părăsește rândurile PSRM și aderă la grupul PRO Moldova. Manifestanții, în frunte cu socialiștii Grigore Novac, Nikita Țurcan, Vasile Bolea și Vlad Batrîncea, au scandat „trădător”, „hoții, la dubă”, „rușine” și au plasat la ușa instituției medicale o coroană funerară.
1 iulie 2020
Stefan Gațcan ajunge la Parlament – Candu susține că Gațcan e sechestrat de socialiști, iar Furculiță anunță că Gațcan rămâne parte a echipei PSRM
Miercuri dimineață, în timp de deputații Pro Moldova anunțau că Ștefan Gațcan a fost sechestrat de către socialiști, dus într-un birou din cadrul Parlamentului și pus să semneze cererea de demisie, liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, postează un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care anunță că Gațcan a renunțat la mandatul de deputat și atașează la postare și o cerere semnată de Gațcan în acest sens.
„Astăzi deputatul Ștefan Gațcan a participat la ședința fracțiunii parlamentare a socialiștilor. Ștefan Gațcan a prezentat viziunea sa în privința situației din țară, în mod special, ce ține de lupta cu pandemia de coronavirus. (…) În final, Ștefan Gațcan a anunțat decizia de a renunța la mandatul de deputat pentru a se dedica plenar medicinii. Cererea de depunere a mandatului a fost înregistrată, astăzi, la secretariatul Parlamentului. În același timp, Gațcan a mai anunțat că rămâne parte a echipei PSRM și se va fi implica activ în munca grupului social al formațiunii noastre”, a scris Furculiță.
Pro Moldova anunță că Gațcan a depus plângere la PG
După mesajul socialistului Furculiță, deputații Pro Moldova, care au continuat să-l caute pe Gațcan în clădirea Parlamentul, publică un mesaj prin care anunță că noul lor coleg Ștefan Gațcan a depus marți, 30 iunie, o plângere la Procuratura Generală în care și-a exprimat îngrijorarea legată de integritatea sa fizică, precum și a membrilor familiei lui, menționând că este șantajat și amenințat pentru a renunța la mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău. În acest context, deputații Pro Moldova au postat pe Facebook fotografii cu plângerea semnată de Gațcan.
Plângerea lui Gațcan nu a mai ajuns la Procuratura Generală
Solicitată de către ZdG procurora Maria Vieru ne-a comunicat că până la miercuri, la cancelaria Procuraturii Generale nu a fost înregistrată nicio plângere semnată de către Ștefan Gațcan.
Ștefan Gațcan este de negăsit: liderii Pro Moldova continuă să-l caute pe noul lor coleg
După postarea socialistului Corneliu Furculiță, prin care a anunțat că Ștefan Gațcan a semnat cerera privind demisia din funcția de deputat, liderii Pro Moldova Andrian Candu, Vladimir Cebotari și Sergiu Sîrbu l-au căutat pe noul lor coleg prin tot Parlamentul, iar ulterior ar fi primit informații că Gațcan a fost scos din Parlament și dus la Președinție.
Căutările au continuat la Președinție
Deputații grupului Pro Moldova, Andrian Candu și Vladimir Cebotari, timp de câteva ore, s-au aflat în fața Președinției. Parlamentarii au încercat să verifice fiecare mașină care ieșea de pe teritoriul instituției prezidențiale pentru a vedea dacă în ele nu este transportat Ștefan Gațcan.
Deputații au încercat să intre în instituția prezidențială, fiind convinși că Ștefan Gațcan se află în instituție, însă accesul acestora a fost restricționat de oamenii legii.
Președinția anunță că Gațcan nu s-a aflat pe teritoriul instituției prezidențiale și denunță un show politic
„Ștefan Gațcan nu s-a aflat astăzi în clădirea Președinției”. Asta au declrat reprezentanții instituției prezidențiale, după ce deputații Pro Moldova au declarat că Ștefan Gațcan a fost sechestrat de un grup de deputați socialiști, dus la Președinție și impus să semneze cererea prin care a renunțat la mandatul de deputat.
„Președinția comunică că deputatul Ștefan Gațcan nu s-a aflat astăzi in clădirea Președinției, cum fals au afirmat deputații care au organizat show-ul din fața instituției. Ceea ce fac deputații din partidele oligarhice Pro Moldova și Șor nu este nimic altceva decât o acțiune disperată prin care doresc să mute atenția opiniei publice de la acuzații extrem de grave care planează asupra lor privind coruperea unui număr mare de deputați din Parlamentul Republicii Moldova”, menționează responsabilii de la Președinție.
Gațcan vine cu un mesaj video dintr-o plantație de vie
În timp ce deputații Pro Moldova, și deja și cei din Particul Politic Șor continuă să-l caute pe Ștefn Gațcan la Președinție, Gațcan vine cu un mesaj video pe pagina sa de Facebook în care anunță că nu este sechestrat, este bine, doar că nu va discuta cu prietenii întrucât are nevoie de reabilitare.
În mesajul video Gațcan apare singur într-o plantație de viță de vie, îmbrăcat într-un costum albastru și cu mască de protecție pe față.
Stimați cetățeni, mă simt bine, nu am probleme, nu sunt sechestrat, sunt bine cu familia. Rog frumos să nu aveți grijă. Totul este ok. O să fim pur și simplu fără comunicare cu prietenii, fără comunicare cu nimeni deoarece am nevoie de reabilitare. Vă mulțumesc!”, a spus Gațcan în scurta înregistrare.
Nu este clar cine a filmat video-ul și cine l-a încărcat pe Facebook, întrucât echipa ZdG l-a telefonat de nenumărate ori pe doctor, însă acesta tot timpul a avut telefonul deconectat, iar în cazul în care Gațcan și-ar fi reconectat telefonul am fi primit o notificare, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până la această oră.
Pro Moldova: „A fost pus să facă filmarea pentru Facebook, după care a fost dus în altă direcție”
Ștefan Gațcan a fost dus cu automobilul președintelui R. Moldova, Igor Dodon, în afara orașului pentru a filma secvența video publicată pe pagina sa de Facebook, a declarat deputatul „Pro Moldova” Vladimir Cebotari pentru ZdG, făcând referire la sursele formațiunii.
„L-au scos din Președinție cu mașina lui Dodon, cu Dodon, atunci când pe noi ne-au împins polițiștii, dus la ieșirea din oraș, în spatele restaurantului „Ștejăriș”, a făcut filmarea pentru Facebook, după care a fost dus în altă direcție, noi deja nu știm unde”, a precizat Cebotari pentru ZdG.
Restaurantul se află pe drum spre vila prezidențială de la Condrița.
Mai mulți politicieni susțin că deputatul Ștefan Gațcan a părăsit R. Moldova
Miercuri seara, primarul de Bălți, Renato Usatîi, a comunicat că deputatul Ștefan Gațcan a fost „evacuat de SPPS-ul lui Dodon și de unele persoane de la SIS” și nu se mai află pe teritoriul R. Moldova.
Ulterior, deputatul Pro Moldova, Vladimir Cebotari, a anunțat că Ștefan Gațcan nu se mai află pe teritoriul R. Moldova. Parlamentarul a declarat că Gațcan a fost scos forțat din țară și că nu se va mai afla în R. Moldova cel puțin cinci zile.
Până joi, 2 iulie, nu este cunoscut locul în care se află Ștefan Gațcan.
Ștefan Gațcan rămâne deputat în Parlamentul de la Chișinău
Mandatul de deputat încetează în momentul în care se adoptă hotărârea Parlamentului prin care se ia act de vacanța funcției (înainte de asta se elaborează un proiect de hotărâre a Parlamentului și se aprobă un raport al Comisiei juridice). Până la adoptarea hotărârii Parlamentului în acest sens, Ștefan Gațcan este deputat.
Pe 15 martie curent, Ștefan Gațcan a fost ales deputat în circumscripția uninominală Hîncești din partea PSRM. Scrutinul a fost organizat cu o zi înainte ca în R. Moldova să fie instituită stare de urgență în legătură cu pandemia de Covid-19.