Principală  —  IMPORTANTE   —   Citiți joi, în ultima ediție…

Citiți joi, în ultima ediție din acest an a Ziarului de Gardă

citiți_joi

În ultimul număr din acest an al Ziarului de Gardă găsiți mărturii exclusive din dosarul fraudei bancare. Trei beneficiari „din acte” ai unor companii ce sunt anchetate pentru că ar fi adus un prejudiciu de peste 550 de milioane de dolari Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank, au făcut pentru prima dată declarații despre implicarea lor în „furtul miliardului”. Aceștia au povestit despre cum au ajuns să gestioneze companiile care au beneficiat de milioane de euro obținute în temeiul unor contracte de credit.

Tot în ziarul de mâine aflați cum câteva companii conectate la funcționari din cadrul Ministerului Finanțelor și al Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe au obținut în ultimii ani mai multe contracte cu statul pentru prestarea unor servicii IT.

În ziarul de mâine, citiți și un reportaj despre cum o casnică din Chișinău încearcă să ofere suport, sub formă de prânzuri calde, pentru oamenii care din cauza pandemiei au ajuns în situații de criză.

La răscrucea dintre ani, ZdG îți prezintă totalurile anului 2020, dar și așteptările pentru 2021. Cei care fac previziuni sunt experți în sănătate, economie, politică, educație și cultură. 

Cronica: Adio, președinție! O retrospectivă altfel

Anchete: Mărturii din dosarul fraudei bancare: „În fiecare lună îmi dădea 100 de dolari ca să fiu mereu disponibil la telefon”

Dosar: Contracte cu statul pentru servicii IT, obținute de firme afiliate unor funcționari

Justiție Selectivă: Dosare politice fără vinovați?

Justiție Selectivă: Directorul adjunct al ANP, pedepsit doar cu o atenționare pentru indicațiile licențioase date unui subaltern, pentru a-și favoriza nepotul

Reporter special: Luptă cu risipa alimentară: „În aceste zile, nimeni nu ar trebui să știe ce este foamea”

Exclusiv: Răscruce de ani: Cum a fost anul 2020? Ce așteptări avem de la 2021?

Zona Publică: „Licențele de avocat se vând ca „pirajoașele”. Bătălia pentru Comisia de licențiere a profesiei de avocat

Realitatea: Cu sprijinul UE, și în localitățile rurale e posibil să întemeiezi o afacere

Clinica Juridică: Totaluri 2020. Ce au întrebat cititorii rubricii Clinica Juridică a ZdG?

Weekend: Eugen Doga: Monologul dragostei

Editoriale:

Aneta Grosu: Singuri de Crăciun: Colind pentru cei care nu ne lasă să murim

Petru Grozavu: Vin anticipatele. Echipa contează

Alina Radu: Sensul vieții la ZdG

Puteți perfecta un abonament ZdG la orice oficiu poștal, dar și online pe Abonare.md.