Cine a inventat Ziarul de Gardă? Detalii picante și necenzurate despre apariția primului ziar de investigații din R. Moldova

Astăzi, 29 iulie, Ziarul de Gardă împlinește 15 ani de activitate. Primul număr a apărut în chioșcuri la 29 iulie 2004. Istoria ZdG a început însă mult mai devreme, atunci când fondatoarele publicației, Alina Radu și Aneta Grosu, s-au întâlnit, în perioada sovietică, la postul public de televiziune Moldova 1, în Departamentul cultură.

Vă propunem să citiți, mai jos, amintiri necenzurate despre apariția ZdG în cadrul unei discuții pe care reporterii ZdG au purtat-o într-o după amiază de iunie cu Alina Radu, directoarea ZdG, și Aneta Grosu, redactora-șefă, a publicației. Le-am provocat să ne răspundă la mai multe întrebări în cadrul unei discuții pe care am înregistrat-o audio, fără ca ele să știe că sunt înregistrate, încercând astfel să obținem răspunsuri sincere și necenzurate despre istoria lor, care s-a transformat, ulterior, în istoria ZdG, un ziar născut din dorința a două jurnaliste de a scrie liber despre tot ce contează cu adevărat. 

Precizăm că acest text NU a fost văzut de Alina și Aneta până la publicare, astfel că, și pentru ele, informațiile de mai jos ar putea să reprezinte o surpriză. Plăcută sau nu, rămâne de văzut 🙂 Cu această ocazie, le dorim și lor, și vouă, dragi cititori, lectură plăcută. Vă mulțumim că ne ajutați să scriem împreună istoria ZdG.

Vedeți și: VIDEO/ Ziarul de Gardă – 15 ani de integritate și profesionalism

Cine sunt fondatoarele ZdG? Ce au făcut până în 2004?

Alina Radu: Când am fondat ZdG, eu eram la IDIS Viitorul, pe proiecte media. Organizam evenimente cu presa. Aneta era la Ziarul „Accente”.

Aneta Grosu: „Accente” se terminase atunci. Dar noi colaboram, că Alina scria și pentru „Accente”. 

Alina: Eu cu Aneta ne cunoșteam de mai mult timp. Noi ne-am întâlnit în 1988, în secolul trecut. Eu m-am dus la practică, la Moldova 1, iar ea era acolo. Taman Aneta făcuse acolo o revoluție și mie mi-a plăcut tare. Aneta era la Secția cultură, pentru că femeile atunci nu aveau acces în Secția politică. Eu m-am dus la practică și mi s-a zis că fetele pot doar la secția cultură. Acolo erau trei femei, toate interesante. Dar Aneta era rebelă. Mi s-a lipit așa… Apoi, în semn de protest am plecat de la Moldova 1. Numai eu cu Aneta ne-am dus. De ce am protestat? Pentru că mie mi s-a tăiat din text „limba română”. Am scris așa: „Scriitorii de pe ambele maluri ale Prutului s-au întâlnit la bustul lui Eminescu…”, iar redactorul șef mi-a zis: „Ce, tu chiar vrei să scrii asta? Tu nu ai voie să scrii asta”. Înainte de asta mi-au tăiat salariul pentru că am scris cuvântul „Basarabia”… Apoi un mini-oligarh a creat prima televiziune privată – Catalan TV. Până atunci nu existase nicio televiziune privată. Și noi ne-am dus plini de inspirație, eram primele angajate. Luase o parte bună din Redacția Știri de la TVM, pentru că nu existau alte televiziuni și singurii specialiști în televiziune erau acolo. Noi am creat și am făcut emisiuni de care am vrut noi, am zis în direct despre România și limba română cât am vrut. Am făcut primele emisiuni cu telefon în studio. Chemai funcționarul, îl puneai în fața camerei și oamenii sunau și întrebau totul. Asta a fost de prin ’95 până prin ’96-’97, când mini-oligarhul ne-a dat afară de la Catalan. 

Aneta: Erau prezidențiale, era Snegur și Lucinschi, și el (patronul televiziunii) a venit într-o zi și zice: „Gata, numai cu Lucinschi. Pe Lucinschi îl chemăm în studio” și așa mai departe. Atunci noi am zis că nu-i corect și am organizat și prezența lui Snegur la televiziune în paralel cu Lucinschi. Mai pe scurt, a venit Snegur și nu l-a putut alunga nimeni din studio, dar pe mine a doua zi la lucru nu m-au mai primit. Noi i-am dat în judecată că ne-au concediat. Ne-a judecat Muruianu și am câștigat. 

Alina: Și ne-a repus în funcții, iar noi am refuzat să mai lucrăm. Ne-a plătit lipsa forțată de la locul de muncă. Dar în perioada în care am avut procesul de judecată cu dânsul, nu ne mai lua nimeni la lucru. (hohote) Iar acasă era urât să spunem că iarăși nu mai avem de lucru :). Maică-mea e într-un fel foarte strictă cu munca. Ea și acum mă întreabă, dacă mă găsește acasă cumva, de ce nu mă duc la lucru. Trebuie să lucrezi, mereu trebuie să fii la lucru. Și la Aneta tot așa era.

Aneta: Mama mea tot așa era.

Alina: Pe lângă faptul că aveam și copii deja, nu era deloc frumos. Pur și simplu ne-am înțeles să ne întâlnim în fiecare zi la str. Pușkin colț cu Ștefan cel Mare. Era iarnă, dar ne întâlneam acolo și decideam unde să lucrăm 🙂 Au durat câteva luni și pe urmă ne-a luat „Fluxul”, care a fost primul ziar cotidian, color, independent. Și iar dă-i. Limbă română, spui ce vrei, libertate. Cream, vai de mine ce frumos a fost. A durat până în anul 2000, când și acolo au început problemele și interdicții de a scrie despre cineva… Eu m-am dus la IDIS „Viitorul” și am stat acolo doi ani. Am zis că gata, nu mai vreau jurnalism pentru că am fost rănită de atâtea ori. Noi am construit, de fapt, de trei ori  echipe și am zis: „Mulțumesc, am făcut tot ce am putut”.

Aneta: Și Alina, fiind la IDIS „Viitorul”, a scris pentru „Accente” articole despre trafic de ființe, despre multe.

Și cui i-a venit ideea: hai să facem un ziar?

Alina: Când a fost deturnat deja și „Accente”…
Aneta: „Accente” doar a fost distrus…

Alina: Noi am zis că oricât ai încerca, ceva construiești, dar nu controlezi. Vine cineva deasupra și decide.

Aneta: Și am zis să încercăm. N-am zis că vom face.

Alina: Nu, noi n-am crezut niciodată. Am zis să avem inima împăcată: noi încercăm, facem o lună, un an, cât o să fie – atât o să fie. A fost o naivitate. Noi aveam un fel de nume. Lumea ne știa că suntem rebele. Eram conștiente că nimeni nu ne mai ia la lucru. Atunci chiar nimeni nu ne mai lua la lucru. Asta era foarte clar. Toți își ziceau: „bombe atomice”, pentru ce ne trebuie nouă? Am fost tare naive. Ni se părea că numele nostru și buna intenție o să determine oamenii să aboneze.

Aneta: Și lipsa unui ziar! Nu erau ziare atunci.

Alina: Nu erau ziare independente. Erau de partid. Primul număr l-am făcut de cinci mii de exemplare.

De unde ați luat bani?

Alina: La IDIS „Viitorul” ce am învățat eu bine a fost să fac proiecte. Asta am învățat cap-coadă. Cum să scrii, cum vin și te monitorizează pe proiect, cum cheltui, cum raportezi. De toate am învățat. Și am depus la Departamentul pentru românii de pretutindeni.

Aneta: Și nu a venit mult timp răspuns.

Alina:  Am așteptat, am așteptat… Deci, noi în martie ne-am înregistrat la Camera Înregistrării de Stat. Cred că în martie sau în aprilie am depus proiectul. Până în iulie nu a venit nimic. Și în iulie am spus: mă duc eu o săptămână cu copiii la Zatoka. Măcar ceva. Vara trecea. Eu eram fără lucru. Și cât eram eu acolo – au venit banii, dar nu erau telefoane.

Aneta: Nu aveam cum să facem legătura.

Alina: Țin minte seara când am revenit. Era 29 iulie 2004. Mama mă aștepta acasă cu ziarul.

Dar primul nume al ziarului trebuia să fie „Gardianul”?

Aneta: Noi ne-am gândit la multe nume, nu numai la „Gardianul”.

Alina: „Gardianul” fusese deja înregistrat.

Aneta:  Da, noi am vrut „Realitatea”, „Adevărul”, dar toate erau înregistrate.

Alina:  Am vrut „Adevărul” în primul rând, pentru că lucrasem corespondente netitulare la „Adevărul” din București. Noi, în genere, am lucrat în câte trei locuri.

Aneta: Și câte cinci locuri.

Și până la urmă cine a pus denumirea „Ziarul de Gardă”?

Alina: Acolo (la înregistrarea denumirii) ne-am dus cu „Adevărul”, cu „Realitatea” și încă nu știu cu ce.

Aneta: Aveam și „Ziarul de Veghe”, „Ziarul de Gardă”…

Alina: Nuuu! Acolo le-am inventat.

Aneta: Știu că noi discutasem seara, acasă.

Alina: Nu mai este. Nu ne-a plăcut nouă această denumire (Ziarul de Gardă). Petrică (Petru Grozavu, n.r.) toată viața zice că nu-i bună denumirea.

Petru Grozavu: Nu era varianta cea mai bună.

Aneta: Era una dintre rezervă.

Alina: Acolo le-am inventat: „Gazeta de Veghe” și „Ziarul de Gardă”. Mie nu-mi plăcea „Ziarul”. Voiam „gazeta” și mai nu știu ce.

Ați fost vreodată aproape să renunțați?

Alina: Da, când s-a terminat primul grant. Ajunsesem la colaps și nu aplicasem la un alt grant. Nu am avut timp. Ziarul trebuia scris, noi eram puțini. Nu a fost frumos deloc atunci. Nici noi nu am știut unde vom ajunge, habar n-am avut….

Alina Radu și Aneta Grosu sunt deținătoare a numeroase premii naționale și internaționale în domeniul jurnalismului. Ziarul de Gardă este un săptămânal independent de investigații care militează pentru transparență și pentru respectarea drepturilor omului. Redacția produce o ediție săptămânală tipărită în limba română, o ediție săptămânală tipărită în limba rusă, pagini web în limbile română și rusă, cât și emisiuni radio și TV Reporter de Gardă. Ziarul de Gardă în limba română apare în fiecare zi de joi, cu un tiraj de peste 8000 de exemplare, are 24 de pagini color și alb-negru. ZdG este abonat în toate raioanele Republicii Moldova. Ediția tipărită de limbă rusă a fost lansată în anul 2015, apare săptămânal în fiecare zi de vineri, cu volumul de 12 pagini color și alb-negru. Pagina web www.zdg.md face parte dintre cele mai vechi ediții de presă online în limba română și este vizitată zilnic de peste 10 mii și anual de circa 1,5 milioane de persoane din peste 50 de țări. Redacția ZdG este membră a Asociației Presei Independente, care face parte din Asociația Mondială a Ziarelor, iar colaboratorii redacției sunt membri ai organizațiilor profesionale naționale și internaționale. 

Citiți și: 15 ani de ZdG. Cunoaște echipa care face posibilă apariția Ziarului în fiecare săptămână