CEC a înregistrat oficial Partidul Unității Naționale în cursa electorală pentru anticipatele din 11 iulie
Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au aprobat miercuri, 2 iunie, demersul de înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova din partea Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”, a simbolului electoral și confirmarea persoanei responsabile de finanțe.
„Din partea partidului au fost desemnați 92 de participanți în cadrul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie. Se înregistrează simbolul electoral pentru imprimare în buletinul de vot la alegerile parlamentare anticipate. Se confirmă în calitate de persoană responsabilă de finanțe doamna Boltesco Mariana”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil.
Partidul Unității Naționale (PUN) a depus miercuri, 26 mai, actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrarea în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent.
Pe 11 iulie 2021, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.
Partidul Unității Naționale (PUN) a declarat că nu va realiza o fuziune și nu va face niciun bloc electoral comun cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și a venit marți cu o contraofertă către AUR. Declarațiile au fost făcute de către liderul PUN, Octavian Țîcu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, unde a menționat că, în contextul invitației lansate de AUR către PUN de a merge împreună în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, fracțiunea politică a PUN respinge oferta.
În context, Țîcu a venit cu o contraofertă către reprezentanții AUR, îndemnându-i să se retragă din cursa electorală și să susțină PUN-ul în lupta pentru parlamentarele anticipate.