Ce spune viceministrul de Externe al Rusiei despre neconstituționalitatea creditului rusesc: ,,Această decizie provoacă nedumerire și este una regretabilă”
Viceministrul de Externe al Federației Ruse, Andrei Rudenko, a comentat decizia de joi, 7 mai, a Curții Constituționale de a declara neconstituțional acordul de împrumut semnat între Guvernul rus și cel al R. Moldova. Astfel, oficialul susține că decizia Înaltei Curți provoacă ,,nedumerire și este una regretabilă”.
,,Nedumerire – pentru că, în primul rând, partea moldoveană a solicitat împrumutul, Rusia nu a impus nimic nimănui. Și în al doilea rând, negocierile privind acordul de împrumut au fost desfășurate în mod deschis și transparent, începând din noiembrie 2019. Mass-media din Moldova a mediatizat întreg procesul. Din anumite motive, la acea etapă, nimeni nu a pus problema constituționalității negocierilor.
Regretăm că creditul rusesc poartă o atitudine politizată. Printre altele, merită să comparăm termenii creditelor pe care Chișinăul le primește din Rusia și din alte țări și organizații. Dorința noastră de a ajuta Moldova, care este aproape de noi, este sinceră, mai ales atunci când întâmpină dificultăți economice, care au fost agravate de situația cu coronavirus. Cu părere de rău, în această țară sunt politicieni care, probabil, fără un indiciu din afară – își pun propriile ambiții politice peste nevoile reale ale cetățenilor moldoveni”, a comentat Andrei Rudenko, viceministrul de Externe al Rusiei.
Joi, 7 mai, judecătorii CC au declarat neconstituționale: Acordul între Guvernul R. Moldova și Guvernul Federației Ruse, Legea nr. 57 din 23 aprilie 2020 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul R. Moldova privind acordarea Guvernului R. Moldova a unui împrumut financiar de stat, Hotărârea Guvernului nr.169 privind inițierea negocierilor și Hotărârea Guvernului nr.252 privind aprobarea acordului.
Examinarea a durat peste 10 ore și a avut loc în lipsa judecătorului Eduard Ababei, care a cerut autorecuzarea din motiv că este cumnat cu Serghei Pușcuța, ministru al Finanțelor.
Acordul dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul R. Moldova privind acordarea Guvernului R. Moldova a unui împrumut financiar de stat a fost semnat la 17 aprilie, la Moscova, de către ambasadorul R. Moldova la Moscova, Andrei Neguța, în temeiul împuternicirilor acordate de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea.
Acordul prevedea ca suma de 200 de milioane de euro să fie debursată pe parcursul anului 2020, în două tranșe, fiecare a câte 100 de milioane de euro; prima transă putând să fie accesată nu mai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acordului.
„Rata dobânzii pentru împrumutul oferit constituie 2% anual. Maturitatea împrumutului este de 11 ani, cu o perioadă de grație de aproximativ 1 an. Plata dobânzii va fi semianuală pentru fiecare tranșă”, mai prevedea documentul.