Ce prevede sesizarea care va fi examinată de CC și de ce Dodon este acuzat de minciună după ce a declarat că se vrea înlăturarea lui Stoianoglo din funcție
Curtea Constituțională (CC) urmează să examineze la 21 mai sesizarea depusă încă în septembrie 2019 de către mai mulți deputați democrați, care solicitau suspendarea și exercitarea controlului constituționalității a mai multor prevederi legale, inclusiv și a modificărilor operate atunci de majoritatea parlamentară, pentru instituirea unui nou mecanism de alegere a procurorului general, în baza căruia, ulterior, a și fost ales actualul procuror general, Alexandr Stoianoglo.
Deși sesizarea a fost depusă de către democrați încă în septembrie 2019, dar și în circumstanțele în care câștigătorul urma să fie anunțat abia în noiembrie 2019, președintele spune că prin intermediul acestei sesizări de la CC, „grupul Candu-Șor și mafia”, are drept scop înlăturarea lui Stoianoglo din funcția de procuror general pentru că acesta acționează în scopul investigării furtului miliardului.
De cealaltă parte, grupul „Pro Moldova”, care se numără printre semnatarii sesizării, spune că aceasta nu are nicio legătură cu actualul procuror și că, în cazul în care CC va decide să anuleze anumite prevederi, acestea nu vor avea efect retroactiv și nu se vor răsfrânge asupra lui Alexandr Stoianoglo. În acest context, deputatul Sergiu Sîrbu susține că declarațiile președintelui sunt minciuni și au drept scop crearea unui conflict artificial între „Pro Moldova” și procurorul general.
Sesizarea a fost depusă de PDM încă în septembrie 2019
În septembrie 2019, mai mulți deputați democrați, unii dintre care deja au părăsit partidul și au format grupul „Pro Moldova”, au depus o sesizare la CC în care au invocat că în septembrie 2019 au fost operate modificări la Legea cu privire la Procuratură prin care a fost schimbat, în totalitate, mecanismul de selectare și numire în funcție a procurorului general, fiind introduse, totodată, și noi temeiuri de eliberare din funcție a procurorului general, fiind modificată și componența și competențele Consiliului Superior al Procurorilor.
„Acest proiect de lege a fost votat urgent, în aceeași zi fiind aprobat și raportul comisiei juridice și adoptat în două lecturi în Parlament. La elaborarea acestui act normativ s-au sfidat toate procedurile imperative prevăzute de Legea cu privire la Actele normative, lipsesc avizele și expertizele obligatorii, iar procesul legislativ în Parlament, de asemenea, a fost sfidat. Astfel, considerăm că adoptarea legilor contestate în regim de urgență maximă, fără avize și expertize, fără a respecta propriile reguli interne de legiferare, Parlamentul a sfidat principiul constituțional al legalității”, au precizat deputații PDM în sesizarea depusă la CC.
Tot atunci, PDM a cerut Curții să se pronunțe și în privința legalității instaurării lui Dumitru Robu în fotoliul de procuror general interimar.
Pe lângă exercitarea controlului constituționalității modificărilor operate la Legea cu privire la Procuratură, deputații au cerut atunci și suspendarea acțiunii Legii respective. Această solicitare a fost examinată de către membrii CC la 25 septembrie și s-a finalizat cu decizia de respingere a solicitării respective pentru a nu prejudeca fondul cauzei.
Dodon spune că sesizarea ține de activitatea lui Stoianoglo
Chiar dacă solicitarea în adresa CC a fost depusă în septembrie 2019, inclusiv de către deputați care se află acum într-o majoritate parlamentară cu PSRM, și nu avea nicio treabă cu numirea lui Stoianoglo în funcția de procuror, care s-a întâmplat abia la sfârșitul lunii noiembrie 2019, președintele Igor Dodon a declarat în seara zilei de 19 mai la postul Accent TV că această sesizare este „interesantă” și că grupul „Candu-Șor și mafia” are drept interes înlăturarea lui Stoianoglo din funcție.
„De ce s-au activat anume acum Candu, Șor și mafia? Pentru că procurorul general, care este un profesionist, cu caracter, merge înainte pentru investigarea furtului miliardului. Am văzut declarația de ieri cu privire la beneficiarul furtului miliardului. Eu îl cred pe procuror”, a spus președintele.
Igor Dodon a uitat să menționeze că sesizarea a fost depusă înaintea de numirea lui Stoianoglo în funcție și că e semnată și de deputați cu care PSRM se află acum în majoritate.
„În comparație cu toți procurorii din ultimii 10 ani, acesta are caracter și o poziție fixă și va merge până la capăt. De aceasta ei încearcă să pună presiune asupra procurorului. CC va examina o sesizare interesată, cu privire la anularea unor modificări legislative, în baza cărora a avut loc concursul prin care a fost ales Stoianoglo. Înțelegeți de ce se face asta? După ce procurorul a mers dur înainte, această grupare, înțelegând că nu se poate înțelege cu procurorul … Sper că CC nu se va implica în aceste procese”, a mai completat șeful statului.
Președintele mai precizează și despre o ședință de judecată, care va avea loc săptămâna viitoare la Judecătoria Chișinău și în cadrul căreia se va examina contestația depusă încă în noiembrie 2019 de către unul dintre participanții la concursul pentru funcția de procuror general.
Sergiu Sîrbu: minciuni, manipulare și rea intenție îndreptată asupra opoziției
Contactat pentru o reacție în contextul declarațiilor făcute de președintele Igor Dodon, deputatul grupului „Pro Moldova”, Sergiu Sîrbu, a subliniat că sesizarea a fost depusă la CC încă în septembrie 2019 și nu are nicio legătură cu actualul procuror general, care a fost numit în funcție abia în noiembrie 2019. Deputatul mai precizează că deciziile CC nu au efect retroactiv și nu îl vor influența în niciun fel pe Alexandr Stoianoglo ci, din contra, ar putea să îl ajute în sensul unei eventuale anulări a noilor prevederi cu privire la demiterea din funcție a acestuia.
„Deciziile Curții au efect doar pentru viitor și nu au efect retroactiv. Astăzi, procurorul general poate fi demis din funcție foarte simplu, pe criterii subiective. Noi am contestat inclusiv aceste norme legale, care afectează independența procurorului. Dacă Curtea va anula aceste norme, atunci actualul procuror general devine, cu adevărat, independent, și nu va mai putea fi influențat politic. În cazul în care CC va declara că sunt anumite încălcări de concurs, ce ține de rolul CSP, atunci aceste prevederi vor avea efect doar pentru viitorul concurs și viitorii candidați. Declar cu toată responsabilitatea că acele informații sunt niște falsuri și niște manipulări intenționate, pentru a ne pune cumva în conflict artificial cu actualul procuror general”, spune Sergiu Sîrbu.
Deputatul menționează că sesizarea trebuia demult examinată de către Înalta Curte, însă judecătorii de la CC au solicitat opinia Comisiei de la Veneția pe marginea acestui caz, iar ulterior a urmat deja perioada stării de urgență.
Cu o zi înainte de examinarea la CC, deputații PDM s-au răzgândit
Deși în septembrie au considerat că a fost încălcată autonomia și competența CSP și au declarat că modificările operate la Legea cu privire la procuratură au sfidat mai multe principii constituționale și fundamentale, cu o zi înainte de examinarea de către CC a sesizării respective, deputații democrați au anunțat că își retrag sesizarea.
„Un grup de deputați din Fracțiunea PDM a decis să retragă sesizarea făcută anterior în adresa Curții Constituționale privind contestarea unei legi de modificare a Legii cu privire la Procuratură, pe motiv că obiectul sesizării este unul consumat”, au precizat reprezentanții PDM.
Alexandr Stoianoglo, ales în funcția de procuror general în baza unui nou mecanism
În timp ce democrații au solicitat Curții să se expună asupra modificărilor operate la Legea cu privire la Procuratură, concursul de selectarea a noului procuror general s-a desfășurat totuși în baza noilor modificări care au fost votate în lectură finală la 16 septembrie.
Concursul a constat din două etape, prima fiind preselectarea candidaților de către o comisie din concurs. În urma acestei etape au fost preselectați patru candidați: Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo, listă care urma să fie transmisă Consiliului Superior al Procurorilor pentru desemnarea câștigătorului.
Fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, a anunțat la 6 noiembrie 2019 despre anularea rezultatelor pentru preselectarea candidaților la funcția de procuror general, motivând faptul că membrii comisiei nu au avut suficient acces la unele informații pentru a verifica integritatea candidaților. În pofida acestei decizii, după învestirea noului Guvern, condus de Ion Chicu, noul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a decis însă să expedieze Consiliului Superior al Procurorilor lista celor patru candidați selectați de Comisia de concurs: Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo.
Ulterior, pe 28 noiembrie 2019, fostul deputat și vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Stoianoglo, a fost desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor câștigător al concursului pentru ocuparea funcției de procuror general.
Foști candidați au contestat în instanță rezultatele concursului
Anterior, câțiva candidați care au participat în concursul pentru funcția de procuror general au contestat rezultate acestuia. Printre aceștia se numără și avocatul Serghei Perju, care a cerut în instanță anularea rezultatelor concursului. În martie curent, Curtea de Apel Chișinău a trimis la rejudecarea cererea acestuia cu privire la contestarea rezultatelor, asta după ce Judecătoria Chișinău îi declarase inadmisibilă acțiunea depusă.
Serghei Perju a invocat că respectivul concurs ar fi fost „ilegal” și „viciat”, inclusiv prin:
– lipsa de transparență și inexistența unor forme de partajare și notare a candidaților;
– existența în spațiul public a legăturilor dintre unii candidați și membri ai Comisiei de selecție;
– inexistența unor declarații pe propria răspundere a membrilor Comisiei cu privire la imparțialitatea acestora;
– existența în spațiul public a dovezilor privind integritatea unora dintre cei patru candidați.
Un alt candidat nemulțumit de rezultatele concursului a fost și Eduard Bulat, care a înaintat Ministerului Justiției o cerere de chemare în judecată prin care contestă desfășurarea concursului pentru preselectarea candidaților la șefia Procuraturii Generale, precum și rezultatele acestui concurs. În cadrul interviului de la „Accent TV”, președintele Igor Dodon s-a referit anume la această cerere de judecată, care este programată pentru examinare la 25 mai la Judecătoria Chișinău.
Eduard Bulat a declarat anterior pentru Ziarul de Gardă că a înaintat această cerere de chemare în judecată din perspectiva a două aspecte: încălcarea regimului juridic al conflictului de interese și lipsa transparenței.