Candidatul PAS Boris Marcoci renunță la cursa electorală pentru Primăria Bălți și respectiv se retrage din turul doi anunțat pe 19 decembrie
Boris Marcoci, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de primar al municipiului Bălți, care s-a clasat pe locul trei în primul tur de scrutin al alegerilor de la Bălți, renunță la cursa electorală pentru Primăria Bălți.
Anunțul a fost făcut luni, 6 decembrie, de reprezentanții PAS la câteva minute după ce CEC a anunțat că după excluderea candidatei Partidului Șor Marina Tauber din cursă, lupta din turul doi se va da între candidatul independent Nicolai Grigorișin și candidatul PAS Boris Marcoci.
„Pentru a evita orice speculaţii, PAS anunţă retragerea din cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului Bălţi a candidatului său, Boris Marcoci. Decizia urmează a fi formalizată de către forurile statutare ale partidului în decursul zilei de mâine”, se menționează în anunțul PAS.
La 6 decembrie, membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au anunțat că turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți va avea loc duminică, 19 decembrie, iar în cursă vor participa doi candidați – Nicolai Grigorișin, candidat independent, și Boris Marcoci, candidat PAS, după excluderea Marinei Tauber, candidata Partidului Politic ȘOR. Detalii aici
Cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți care urma să aibă loc duminică, 5 decembrie la Bălți, a fost suspendat. O Hotărâre în acest sens a fost adoptată de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC), în ședință extraordinară, duminică dimineața, 5 decembrie, la ora 6:20, cu 40 de minute înainte de deschiderea secțiilor de vot de la Bălți. Decizia a fost dictată după mai multe ședințe de judecată care s-au desfășurat inclusiv pe parcursul ultimelor două nopți și în urma cărora Marina Tauber, unul dintre cei doi candidați care urmau să se dueleze în turul doi de la Bălți, a fost exclusă de Judecătoria Bălți din cursa electorală, iar Curtea de Apel a menținut decizia instanței de fond. Detalii aici
Datele preliminare publicate de CEC arată că în primul tur de scrutin pentru Primăria Bălți, Marina Tauber a obținut 47,93% (15918 voturi), în timp ce Nicolai Grigorișin a acumulat 20,93% (6951 voturi). Pe locul 3 s-a clasat candidatul PAS, Boris Marcoci, cu 14,08% (4679 voturi), cu două voturi mai mult decât candidatul BECS Alexandr Nesterovschi, care a acumulat 14,08% (4677 voturi).
Anterior, Ziarul de Gardă a scris că Boris Marcoci, candidatul Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), este actual deputat. Inginer constructor de meserie, Marcoci gestionează compania de construcții „Marsharcon”, fondată în Bălți. Candidatul este președintele Organizației Teritoriale PAS din Bălți. Marcoci a candidat, în 2019, la funcția de primar al orașului Bălți din partea Blocului ACUM. A fost consilier municipal în Bălți din partea PAS, iar anterior a deținut acest statut din partea PLDM, candidând și din partea acestui partid la funcția de primar de Bălți, fără rezultate notabile. Un site local a scris în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate că Marcoci a colaborat anterior și cu PDM-ul condus de Vladimir Plahotniuc, înainte de a adera la PAS. Aceeași sursă a publicat imagini video cu Marcoci la volanul unui automobil de lux, Mercedes GLE, fabricat în 2019, mașină care nu se regăsește în declarația de avere depusă de proaspătul deputat la CEC. În acel document, Boris Marcoci a indicat doar un singur automobil, Toyota RAV 4, fabricat în 2009 și cumpărat în 2011.
În declarație el a mai indicatul faptul că, în ultimii doi ani, de la compania „Marsharcon” a avut venituri salariale oficiale de aproape jumătate de milion de lei. Împreună cu soția, de la această companie familia Marcoci a obținut și dividende în sumă totală de 1,4 milioane de lei. Familia deputatului a avut venituri și de la alte firme în ultimii doi ani: „Agrofermplus” și „ImexAgro” și deține aproape 3 hectare de terenuri agricole, 2 case de locuit cu terenuri aferente și un apartament de 48 de metri pătrați, cumpărat în 2014.
Compania „Marsharcon” este deținută de soții Boris și Elena Marcoci, fiind fondată încă în anul 2000. Familia Marcoci a deschis o companie cu denumire similară și în România, în orașul Bacău. Firma din R. Moldova a avut în 2019, conform informațiilor publice, venituri din vânzări în sumă de 43,76 de milioane de lei și un profit de 2,63 de milioane de lei. În 2013, compania a fondat, la rându-i, o altă firmă, specializată în comerț: „Parc Industrial Marsharcon”.
Firma familiei deputatul PAS „Marsharcon” SRL este o abonată la banii publici, câștigând, începând cu anul 2013 și până în iunie 2021 contracte în valoare de aproximativ 36 de milioane de lei. Cel mai mare contract, conform datelor publicate pe portalul Agenției Achiziții Publice, a fost obținut în mai 2020 de la Primăria Bălți – 12,7 milioane de lei pentru „reparația capitală a carosabilului din str. Conev”. Majoritatea contractelor publice ale companiei au fost semnate cu Primăria mun. Bălți.