Biroul politici de reintegrare, despre opina șefului adjunct al instituției privind „reintegrarea prin federalizare”: „Nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului sau al Biroului”
Declarațiile șefului adjunct al Biroului politici de reintegrare, Nicolai Țveatcov, potrivit căruia reintegrarea poate fi realizată doar prin federalizare, nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului sau a Biroului politici de reintegrare, susțin responsabilii de acolo.
Șeful adjunct al Biroului, Nicolai Țveatov, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că termenul „federalizare” a căpătat, pe nedrept, un sens negativ în R. Moldova, dar aceasta ar fi realitatea politică actuală.
„Repartizarea puterilor în țara noastră va avea totuși un anumit caracter de distribuție federală. Avem deja un exemplu. În R. Moldova a fost deja recunoscută Autonomia Găgăuză, care are unele principii federale ale structurii statale”, a spus Țveatcov.
Totodată, Nicolai Țveatcov susține că este necesară redistribuirea atribuțiilor în stat în procesul reintegrării.
„Teoretic, aceasta va însemna federalizarea țării. Cât de profund va fi, care este modelul final al reglementării, îmi este greu să spus acum”, a adăuga șeful adjunct al Biroului politici de reintegrare.
Într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, reprezentanții Biroului politici de reintegrare au menționat că opinia exprimată de Țveatcov nu reprezintă punctul de vedere al Guvernului sau a Biroului, astfel că funcționarul public vizat urmează personal să vină în spațiul public cu precizări.
„Totodată, reiterăm abordarea de principiu a autorităților publice ale R. Moldova care se rezumă la faptul că modelul de reglementare a conflictului transnistrean în mod obligatoriu trebuie să respecte prevederile constituționale în vigoare și ale Legii nr.173/2005, suveranitatea și integritatea teritorială a țării în limitele frontierelor internațional recunoscute, cu atingerea unei soluții pașnice și politice care să contribuie la restabilirea spațiilor unice între ambele maluri ale Nistrului, democratizarea și demilitarizarea regiunii transnistrene, consolidarea statalității, implementarea plenară a angajamentelor strategice de politică internă și externă a țării, și desigur obținerea unui suport politic, social și internațional larg pentru modelul de reglementare propus și promovat de către autoritățile constituționale”, menționează Biroul politici de reintegrare.
Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a declarat luni, 18 iulie, în cadrul unei întrevederi cu reprezentantului special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană Vitalii Treapițîn, că formatul 5+2 este înghețat, „în mare parte din cauza războiului din Ucraina”, potrivit unui comunicat al Biroului politici de reintegrare. Totuși, oficialul a atras atenția asupra faptului că, de la sfârșitul anului 2019, nu a avut loc nicio întâlnire în formatul de negocieri 5+2, ceea ce ar semnala existența unor „probleme structurale mai profunde, care trebuie abordate”.
Totodată, potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, mai multe declarații ale unor jurnaliști și persoane publice de la Moscova conțin „mesaje îngrijorătoare, chiar amenințătoare”.
Aproximativ 346 de mii de locuitori domiciliați în regiunea transnistreană dețin cetățenia R. Moldova, dintre care circa 321 de mii posedă pașapoarte și aproape 288 de mii – buletine de identitate, anunță vineri, 22 iulie, Biroul politici de reintegrare.
Totodată, potrivit datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice și întreprinzătorilor individuali, în R. Moldova sunt înregistrați 2 312 agenți economici din regiunea transnistreană.