Autoritățile anunță că, în total, patru persoane au fost răpite la Camenca: „A fost o operațiune bine organizată cu implicarea KGB. Cetățenii răpiți sunt deținuți în izolatoarele din Tirapol”
Președintele comisiei parlamentare „Comisia securitate națională, apărare și ordine publică”, Alexandru Jizdan, a declarat joi, 8 octombrie că pe parcursul zilei de miercuri, 7 octombrie, în total, patru persoane au fost răpite de către așa-numitele forțe de ordin din stânga Nistrului.
„Astăzi, la 12:00, au fost organizate audieri unde au fost invitate toate instituțiile responsabile de gestionarea cazului răpirii a ofițerului de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești. Au fost invitați responsabili din cadrul Serviciului de Informații și Securitate, de la Ministerul de Interne, Biroul de Reintegrare, Procuratura Generală și Ministerul de Externe. În cadrul audierilor s-au confirmat faptele că au fost răpită două persoane, doi cetățeni ai Republicii Moldova în orașul Camenca, în regiunea din stânga Nistrului și suplimentar vreau să vă comunic că s-a mai raportat că au mai fost răpiți alți doi cetățeni. În total, sunt răpiți patru cetățeni ai Republicii Moldova.
Acest lucru s-a întâmplat în dimineața zilei de 7 octombrie, ni s-a raportat toate acțiunile care au fost întreprinse până acum. S-a stabilit că această operațiune a fost organizată de așa numitul serviciu KGB din regiunea transnistreană și s-a stabilit că este o operațiune bine organizată pentru că a fost o operațiune cu implicarea trupelor speciale. Se menționează că au fost răpiți pentru spionaj. Sunt deținute în penitenciarele din Tiraspol”, a declarat Jizdan.
„Procuratura Generală a raportat că inițial în baza sesizării soției victimei a fost intentat un proces penal în baza articolului 164 și 351. În cadrul acestui dosar a fost format un grup unde au fost incluse persoane din toate instanțele pe care vi le-am spus. Acest caz deja va fi gestionat de către Procuratura Generală. Noi suntem profund îngrijorați de acest incident foarte grav. Noi considerăm că au fost depășite toate liniile roșii. În cadrul Comisiei securitate națională noi vom monitoriza în continuare, iar eu voi solicita informații zi de zi de la toate entitățile pentru a ne asigura că cetățenii Republicii Moldova vor fi eliberați de către autoritățile neconstituționale. Totodată am solicitat ca cetățenii Republicii Moldova, oră de la oră, să fie informați despre acest caz ieșit din comun”, a mai menționat Jizdan.
Reprezentanții Biroului de reintegrare au anunțat că pe marginea acestui caz a fost sesizat Consiliul Europei în R. Moldova și misiunea OSCE în R. Moldova.