AUR invită PUN la formarea unui bloc electoral pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) invită Partidul Unității Naționale (PUN) la formarea unui bloc electoral comun pentru a participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Despre intenția de a forma un bloc electoral cu PUN a anunțat marți, 25 mai, președintele Alianței pentru Unirea Românilor, Vlad Bilețchi, în cadrul unei conferințe de presă.
„În urma discuțiilor reprezentanților Alianței pentru Unirea Românilor cu Partidul Unității Naționale, implicit cu președintele acestui partid, Octavian Țîcu, din păcate, nu am reușit să ajungem la un consens în vederea formării unei liste naționale, însă, chiar dacă acest subiect nu a fost discutat în cadrul întâlnirilor bilaterale, am văzut în spațiul public deschiderea și propunerea publică a Partidului Unității Naționale și a liderului Octavian Țîcu de a fi format un bloc electoral unionist. Pe această cale, vreau să vă anunț public că suntem foarte fericiți și anunțăm că suntem deschiși și pentru a fi format acest bloc electoral comun. Așteptăm oficial răspunsul sau confirmarea celor de la PUN, pentru a purcede la săvârșirea acestui act unionist”, a declarat Bilețchi.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit vineri, 21 mai, consiliile electorale de nivelul al doilea pentru desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate și a stabilit numărul persoanelor de încredere pe fiecare circumscripție electorală. Tot vineri, CEC a stabilit pentru fiecare concurent electoral un număr maxim de 615 de persoane de încredere, repartizate pe fiecare circumscripție electorală.
Pe 11 iulie, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.
Opt partide au depus actele la Comisia Electorală Centrală (CEC) pentru înregistrarea în cursa pentru anticipate.
- Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” ;
- Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
- Blocul electoral „RENATO USATÎI”;
- Partidul Politic „Șor”;
- Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate;
- Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor;
- Partidului Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда”
- Platforma Demnitate și Adevăr (DA)
- Lista completă a candidaților Partidului Acțiune și Solidaritate la funcția de deputat, pentru alegerile parlamentare anticipate
- Numele primilor 14 candidați la funcția de deputat de pe lista blocului electoral al lui Usatîi. Liderul PN a depus actele la CEC pentru înregistrarea blocului la anticipatele din 11 iulie: „Vom avea peste 20 de mandate”
- VIDEO/ Partidul „ȘOR” a depus listele la CEC pentru înregistrarea în cursa alegerilor parlamentare din 11 iulie
- CEC a stabilit locul și timpul recepționării documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova