Andrei Năstase îi cere, oficial, Maiei Sandu să se retragă din cursa prezidențială. Îi promite o funcție înaltă în stat, dacă ajunge președinte
Candidatul Platformei DA la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Andrei Năstase, i-a cerut, oficial, candidatei PAS, Maia Sandu, să se retragă din cursa pentru fotoliul de președinte în favoarea lui. Mai mult, Năstase propune celor din PAS să revină în cadrul blocul ACUM „în vederea consolidării forțelor pro-europene” și le propune funcții înalte în stat, dacă ajunge președinte al Republicii Moldova.
În cadrul unei intervenții live pe Facebook, Andrei Năstase a amintit că la scrutinul prezidențial din 2016 s-a retras în favoarea liderei PAS, iar acum îi solicită Maiei Sandu să se retragă în favoarea lui, declarându-se cel mai bine cotat candidat pentru a-l înfrânge pe Igor Dodon.
„În 2016, exact în această zi, la Mândrești, am făcut un gest pe care nimeni până atunci nu l-a făcut, un gest prin care m-am retras din cursa prezidențială în favoarea unui candidat comun. Din păcate, în acești 4 ani am pierdut foarte mult din cauza regimului oligarhic al lui Plahotniuc, care astăzi a fost preluat de Igor Dodon. Reiterăm apelul nostru către partidul Maiei Sandu și către ea. Cerem partenerilor noștri să spună oamenilor adevărul și să comunice public faptul că, la fel ca în 2016, potrivit studiilor, și în acest an, în turul doi Igor Dodon ar câștiga alegerile. Aceste studii sociologice arată cu limpeziciune faptul că, așa cum a fost în 2016, sunt singurul candidat capabil să-l învingă pe Igor Dodon și că Platforma DA face tot ce îi stă în putere pentru a unifica forțele democratice”, a declarat Năstase.
Acesta a venit cu o „propunere publică” de colaborare către PAS și Maia Sandu, cerându-i acesteia să-l sprijine, în schimbul unei funcții înalte în stat, în cazul în care va fi ales președinte de țară.
„Propunem revenirea PAS în cadrul blocului ACUM, în vederea consolidării forțelor pro-europene și stabilirea unei liste comune pentru alegerile parlamentare anticipate. Îi solicit Maiei Sandu să pună preț cu adevărat pe cauza națională și să renunțe la cursa electorală pe care, conform tuturor analizelor, ar pierde-o în fața lui Igor Dodon. Îi solicit să mă sprijine, în măsura în care și eu și Platforma DA au susținut-o în 2016”, a mai spus Andrei Năstase.
Candidatul Platformei DA spune că, odată ajuns președinte va propune învestirea unui „guvern al forțelor democratice și va oferi colegilor de la PAS și doamnei Maia Sandu o funcție importantă în acest stat”.
De menționat că, anterior, Maia Sandu s-a arătat dispusă să-l susțină pe Andrei Năstase, în competiția pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, însă numai dacă acesta va trece în turul doi al alegerilor din toamnă.
„Dacă o să treacă în turul doi, o să-l susțin. Am spus asta din perspectiva a ceea ce am văzut în sondaje”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni.
Alegerile prezidențiale urmează să aibă loc la 1 noiembrie. Pentru fotoliul de președinte luptă 8 candidați.