Ambasada Rusiei la Chișinău, după ce SIS a acuzat doi cetățeni ruși de spionaj în favoarea Moscovei: „Spre deosebire de Occident, Rusia respectă suveranitatea altor state”
Ambasada Federației Ruse în R. Moldova a venit cu o reacție după ce Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a anunțat că doi cetățeni ruși ar fi identificat și recrutat cetățeni moldoveni, „construind o rețea de agentură pe teritoriul R. Moldova”, fiind acuzați de spionaj în favoarea Rusiei.
Reprezentanții misiunii diplomatice resping acuzațiile lansate de SIS.
„Am aflat din mass-media despre „mâna Moscovei” în încă un „scandal de spionaj” în R. Moldova. Acuzația Rusiei de „destabilizare și influențare a proceselor politice interne” a devenit deja un fel de „carte de vizită” în cadrul liniei coordonate antirusești a „Occidentului colectiv”. Constatăm cu regret utilizarea acestei practici de către partea moldovenească.
Ambasada Rusiei în R. Moldova subliniază încă o dată că Rusia, spre deosebire de Occident, respectă suveranitatea altor state și nu intervine în afacerile interne ale acestora”, se spune într-un comunicat al misiunii diplomatice.
Luni, 10 iulie, directorul SIS, Alexandru Musteața, a susținut un briefing de presă în care a anunțat despre finalizarea și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale inițiate pe elementele constitutive ale infracțiunii „trădarea de Patrie” și „spionajul” în privința unui grup de persoane antrenat în organizarea de activități dușmănoase împotriva securității R. Moldova.
Conform SIS, începând cu anul 2020, în interesul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), un grup de persoane, format din cetățenii Federației Ruse, Iurie G. și Vadim Y., conducea activități de recrutare a cetățenilor R. Moldova, construind o rețea de agentură pe teritoriul țării. Activitatea cetățenilor ruși și a rețelei de agentură a fost orientată spre: influențarea proceselor social-politice ale R. Moldova, în interesul Federației Ruse; menținerea dependenței R. Moldova față de Federația Rusă; realizarea operațiunilor informaționale pentru modelarea opiniei publice.
Totodată, după 24 februarie 2022, atunci când Rusia a atacat Ucraina, grupul de persoane ar fi comis „infracțiuni sub drapel străin” și ar fi recrutat cetățeni pentru a participa sau a provoca acte violente.
„A fost documentată și activitatea de creare a canalelor de transfer a mijloacelor financiare din Federația Rusă către R. Moldova, în scopul finanțării acțiunilor subversive, contra intereselor și securității statului.
Unul dintre agenții recrutați de Iurie G și Vadim I avea sarcina de a identica și asigura astfel de canale financiare, de a acorda suport logistic conex proiectelor comandate și finanțate de FSB, dar și a recruta alți cetățeni ai R. Moldova”, a mai afirmat Musteața.
În total, pe parcursul anului 2021 „doar prin aceste canale tenebre” ar fi fost transferați peste 500 de mii de dolari.
- Directorul SIS: „Activitatea cetățenilor ruși și a rețelei de agentură a fost îndreptată spre influențarea proceselor social-politice ale R. Moldova în interesul Federației Ruse”
- Cine sunt cetățenii ruși acuzați de SIS de spionaj în favoarea Federației Ruse și ce legătură au cu fostul președinte Igor Dodon