Alertă de călătorie! Ministerul de Externe reiterează apelul către cetățenii moldoveni de a se abține de la deplasarea în „toate teritoriile ucrainene temporar ocupate de Federația Rusă”
Având în vedere războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei în plină desfășurare și creșterea dramatică în intensitate a ostilităților în regiunile din sudul și estul țării, Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene (MAEIE) reiterează apelul către cetățenii R. Moldova de a se abține de la deplasarea în „toate teritoriile ucrainene temporar ocupate de Federația Rusă, din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie, Herson și în peninsula Crimeea”.
Astfel, reprezentanții Ministerului de Externe faca apel la cetățenii moldoveni „să se informeze permanent din surse sigure, să rămână precauți și să fie în măsură să își ajusteze prompt planurile de călătorie”.
Prin urmare, MAEIE recomandă menținerea contactului cu ambasada sau consulatul general din Ucraina.
„Pentru informații suplimentare și asistență consulară, vă puteți adresa la Centrul de Apel, care poate fi contactat la numerele de telefon 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau numerele +373 22 23 20 02. Operatorii au program de luni până vineri între orele 08.00 – 17.00 (ora Republicii Moldova). În afara programului cu publicul, puteți expedia un mesaj: prin email la [email protected] sau pe pagina de Facebook a Centrului de Apel și pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Aceste recomandări de călătorie sunt valabile până la noi informații ulterioare și pot suferi modificări pe măsură ce situația evoluează”, se spune într-un comunicat al instituției.
Totodată, MAEIE reiterează poziția de nerecunoaștere a anexării ilegale de către Federația Rusă a tuturor regiunilor ucrainene, inclusiv a peninsulei Crimeea.
„Acestea rămân conform dreptului internațional părți integrante ale Ucrainei și sunt tratate în calitate de teritorii temporar ocupate. În aceste condiții, misiunea diplomatică și oficiul consular ale R. Moldova sunt extrem de limitate în capacitatea de a oferi asistență și protecție consulară cetățenilor care se află în regiunile enumerate mai sus.
În continuare, MAEIE atrage atenția cetățenilor asupra prevederilor alineatului 2 al articolului 10 din Legea Ucrainei privind asigurarea drepturilor și libertăților cetățenilor și regimului juridic pe teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, care prevede că intrarea și ieșirea în/din teritoriile temporar ocupate poate avea loc doar în baza unui permis special. Procedura de eliberare a acestuia este menționată în Hotărârea Cabinetului de Miniștri al Ucrainei nr. 367 din 4 iunie 2015. În aceste condiții, în cazul în care călătoria în regiunile temporar ocupate nu poate fi anulată, MAEIE atenționează asupra necesității coordonării tuturor aspectelor aferente cu autoritățile competente din Ucraina”, se mai spune în comunicat.
În ultima perioadă, armata rusă a intensificat atacurile asupra regiunilor din Ucraina. Cel puțin 10 persoane au avut nevoie de asistență medicală după atacurile recente cu drone și rachete rusești asupra regiunii Odesa.