30 de ani de la Podul de Flori

În urmă cu 30 ani, pentru o perioadă scurtă de timp, între România și R. Moldova, nu a existat graniță. La 6 mai 1990, pentru prima oară după cel de-al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică putut fi traversată fără acte. Momentul s-a numit „Podul de flori”, iar astăzi, 6 mai 2020 se împlinesc 30 de ani de la acel eveniment.

În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective

A avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 şi 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără pașaport și viză.

De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești.

La eveniment au participat aproximativ 1,2 milioane de oameni. „Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii (de la Vest de Prut – n.r.) au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune”, povestea ministrul Culturii și Cultelor de atunci, Ion Ungureanu.

Peste un an, a urmat cel de-al doilea Pod de Flori.  Acesta s-a desfăşurat pe 16 iunie 1991, când locuitorii din Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România.

După această acțiune, procedurile de trecere a frontierei sovieto-române au fost simplificate considerabil. Astăzi, sute de mii de cetățeni ai R. Moldova dețin și cetățenia română.

„Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucurie”, își amintea Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008 de către Stela Popa și portalul Unimedia.

Grigore Vieru, Primul Testament:

„La Pod, în satul meu, venise şi un medic din Chișinău cu baiețelul său care să fi avut vreo patru anișori și căruia tatăl său îi promisese încă la Chișinău că va vedea români. Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererâta mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeții doriți. Se vorbea într-o limbă comună – în română. După două-trei păhăruțe de țuică începuseră să cânte – intonau aceleași cântece comune. La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băiețelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său: „Tată, mi-ai promis să-mi arăți români. Care-s ei?”,