Judecătorii „campioni” la proceduri disciplinare
Judecătorul care a figurat în cele mai multe proceduri disciplinare în anul 2016 activează la Judecătoria Chișinău, cu sediul în sect. Râșcani al capitalei, și exercită atribuțiile de judecător de instrucție. Acesta a fost investigat pentru pretinse încălcări ale legislației de 5 ori, însă s-a ales, în final, doar cu o mustrare. Următorii magistrați din topul procedurilor disciplinare activează la Judecătoria Orhei, având fiecare câte 4 cauze.
În 2016, numele magistratului Serghei Papuha a figurat în 5 proceduri disciplinare, el fiind judecătorul care, conform raportului anual al Colegiului Disciplinar (CD) de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), are cele mai multe „păcate”. Încălcările pentru care judecătorul a fost cercetat disciplinar sunt diverse. Majoritatea dintre ele au însă la bază plângeri ale părților din dosarele pe care acesta le-a avut în gestiune.
„Încălcările” judecătorului cu cele mai multe proceduri disciplinare
Serghei Papuha a fost investigat în urma sesizărilor depuse de cabinetul avocatului „Iurie Spânu”, Boris Turețchii, Tatiana Turețcaia și Vasile Marian, prin prisma comiterii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 4 din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor: „încălcarea, din motive imputabile judecătorului, a termenelor de îndeplinire a acțiunilor de procedură, inclusiv a termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești și de transmitere a copiilor acestora participanților la proces, încălcarea normelor imperative ale legislației în procesul de înfăptuire a justiției, neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere, imputabilă judecătorului, a unei obligaţii de serviciu”.
Plenul CD a conexat sesizările menţionate pentru examinare într-o procedură, iar în urma examinării cauzei disciplinare, doar într-un caz s-a constatat că magistratul ar fi comis abateri de la legislație. Acesta a fost pedepsit cu „mustrare” după ce s-au găsit în acţiunile sale „depășirea termenului de întocmire a hotărârii integrale, fapt condiționat de gestionarea defectuoasă a timpului de muncă, precum și ca rezultat al supravegherii insuficiente a activității grefierului, soldate cu tergiversarea finalizării dosarului în vederea expedierii instanței ierarhic superioare spre examinare conform competenței în cauza CA «Iurie Spânu»”. Decizia CD a fost păstrată de CSM.
1. Serghei Papuha, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani – 5 cauze
2. Vasile Negruţa, judecător la Judecătoria Orhei – 4 cauze
3. Steliana Lazari, judecătoare la Judecătoria Orhei – 4 cauze
4. Garri Bivol, judecător la Judecătoria Chişinău,
sediul Centru – 2 cauze
5. Nicolae Ocerednîi, ex-judecător la Judecătoria Bălţi – 2 cauze
6. Victor Raţoi, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani – 2 cauze
7. Sergiu Lazari, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani – 2 cauze
8. Aliona Miron, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Râşcani – 2 cauze
9. Vladimir Braşoveanu, judecător la Curtea de Apel Chișinău – 2 cauze
10. Sofia Aramă, judecătoare la Judecătoria Cimişlia – 2 cauze
11. Ina Dutca, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana – 2 cauze
12. Mihail Buşuleac, judecător la Judecătoria Cahul – 2 cauze
13. Elvira Lavciuc, judecător la Judecătoria Şoldăneşti – 2 cauze
14. Gheorghe Mâţu, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Râşcani – 2 cauze
Judecător fără casă și terenuri, cu apartament la preț preferențial
Serghei Papuha este judecător din 2005, atunci când a fost numit în funcție la Judecătoria Cimișlia, pe un termen de cinci ani, printr-un decret semnat de președintele Vladimir Voronin. Cinci ani mai târziu, printr-un alt decret, semnat de interimarul Mihai Ghimpu, Papuha a fost întărit în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Doi ani mai târziu, în 2012, prin decretul semnat de președintele Nicolae Timofti, acesta este transferat în funcţia de judecător la Judecătoria Râşcani, mun. Chişinău. Prin hotărârea CSM din 5 aprilie 2016, Serghei Papuha a fost desemnat pentru exercitarea atribuțiilor judecătorului de instrucție pe un termen de un an. În 2014, fiind evaluat ordinar de către Colegiul de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor, Serghei Papuha a acumulat 77 de puncte și calificativul „foarte bine”, iar peste un an, CSM i-a oferit gradul III de calificare.
Conform declarației cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2015, Serghei Papuha nu are locuință și nici terenuri. El indică doar un automobil Mercedes 300d, fabricat în 1995 și procurat în 2013 cu 55 de mii de lei. Serghei Papuha este unul din judecătorii care urmează să beneficieze însă de un apartament la preț preferențial, construit special pentru angajații Judecătoriei Râșcani. Decizia de a-i oferi lui Papuha un apartament în blocul judecătorilor, în aprilie 2015, a fost motivată de grupul de lucru prin faptul că acesta „activează în funcția de judecător mai mult de 10 ani, are doi copii minori la întreținere și este necesară îmbunătățirea condițiilor de trai ale familiei”.
Au decis să-i acorde judecătorului apartament de la stat
Cu doar un an și jumătate înainte ca grupul de lucru de la judecătoria unde activa Serghei Papuha să decidă acordarea unui apartament la preț preferențial, magistratul obținea o hotărâre de judecată definitivă și irevocabilă prin care Consiliul Municipal Chișinău (CMC) era obligat să-i acorde un alt spațiu locativ. Mai exact, la 14 decembrie 2012, Serghei Papuha s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva CMC cu privire la asigurarea cu spaţiu locativ. În motivarea acţiunii înaintate, magistratul a indicat că, prin decretul preşedintelui R. Moldova din 9 noiembrie 2012, a fost transferat în funcţia de judecător la Judecătoria sect. Râşcani, mun. Chişinău, și că, fiind transferat, nu dispune de spaţiu locativ în mun. Chişinău. Serghei Papuha considera în fața instanței că, în temeiul Legii cu privire la statutul judecătorului din 20 iulie 1995, autoritatea administraţiei publice locale urmează să-l asigure cu spaţiu locativ, or, „pentru fiecare judecător în funcţie, neasigurat cu locuinţă la momentul abrogării legii, acesta a fost un drept obţinut şi care nu poate fi anulat prin abrogare de lege”.
Magistratul le-a spus colegilor judecători că a apelat la justiție pentru că cererea sa din noiembrie 2012, înaintată Primăriei mun. Chișinău, prin care a solicitat să fie asigurat cu locuință, a rămas fără răspuns. În iunie 2013, judecătorul Garri Bivol a admis cererea lui Papuha, iar ulterior Curtea de Apel Chișinău, în septembrie 2013, și Curtea Supremă de Justiție, în ianuarie 2014, au respins recursurile CMC-ului, autoritățile rămânând obligate să-l asigure pe judecător cu spațiu locativ. Totuși, Petru Gontea, șeful Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare din cadrul Primăriei mun. Chișinău, ne-a anunțat că judecătorul Papuha încă nu a primit locuință și nici bani în schimbul ei. Magistratul nu a răspuns la apelurile ZdG.
Colegii de la Orhei cu câte 4 proceduri disciplinare
Cu câte 4 proceduri disciplinare s-au ales în 2016 judecătorii Judecătoriei Orhei, Vasile Negruţă și Steliana Lazari. Negruță a fost însă pedepsit cu „mustrare” doar într-o singură procedură disciplinară, celelalte rămânând restante pentru anul 2017. Judecătorul a fost găsit vinovat pentru „încălcarea normelor imperative ale legislației în procesul de înfăptuire a justiției”. Mai exact, Plenul CD a constatat că judecătorul, la examinarea plângerilor depuse de „Neptun-Orhei” cu privire la anularea ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale și clasarea procesului penal, a încălcat legislația. După pronunțarea încheierii, Negruță a modificat soluția anunțată participanților la proces în ședința de judecată, iar în încheierea redactată anexată la dosar și eliberată participanților la proces a fost indicată o altă soluție. Pentru această faptă, judecătorul a ajuns să fie urmărit penal în iunie 2015. În explicațiile pe care le-a adus în fața membrilor CD, Negruță a făcut referire la o eroare datorată volumului prea mare de lucru. În decembrie 2016, Vasile Negruță și-a dat demisia din sistemul judecătoresc.
Steliana Lazari, la fel ca și colegul său, a figurat în 4 proceduri disciplinare. În cazul ei însă, un singur caz a rămas restant, în celelalte, procedura disciplinară a fost încetată. Steliana Lazari este astăzi suspendată din funcție, după ce a depus o cerere în acest sens pentru acordarea de concediu „parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani” până în 2019. Lazari a fost numită în funcția de judecătoare în 2008. Ea a activat inițial la Judecătoria Telenești, iar în 2014 a fost transferată la Orhei.
Judecătoria sect. Râșcani, cea mai indisciplinată instanță?
Judecători din 29 de instanțe judecătorești au figurat în cauzele instrumentate de CD în anul 2016. Cei mai mulți judecători investigați sub aspect disciplinar, 13, au activat la Judecătoria sect. Râșcani, care a devenit, de la 1 ianuarie 2017, prin comasare, Judecătoria Chișinău. Urmează Judecătoriile Buiucani, Centru și Orhei, cu câte 9 cauze disciplinare, Judecătoria Bălți cu 5 cauze și Judecătoria Ciocana cu 4 cauze disciplinare. Pe parcursul anului 2016, CD a examinat 70 de cauze disciplinare, fiind aplicate, în final, 13 sancțiuni disciplinare. După contestații, numărul sancțiunilor disciplinare s-a redus, CSM aplicând 6 avertismente, 4 mustrări și o eliberare din funcție, în care a fost vizată judecătoarea Adela Andronic, învinuită că a luat decizii ilegale în dosarul privind sistemul „Carte Verde”.
În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016, Inspecției Judiciare din cadrul CSM i-au fost repartizate spre examinare 325 de petiții și 1687 de sesizări. Totodată, la CD, anul trecut, au fost înregistrate 86 de sesizări cu privire la faptele ce pot constitui abateri disciplinare, declarate admisibile de completele de admisibilitate, din care 9 restante, transferate din anul 2015.