Marian Lupu: „Să revenim la alegerea directă a şefului statului”

Data privind alegerea şefului statului rămâne incertă. ZdG i-a solicitat un interviu lui Marian Lupu, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de şef al statului.

 

— Până la urmă, va vota sau nu PCRM candidatura dvs.?

— Nu este tocmai adresa potrivită pentru această întrebare. Totul depinde de faptul dacă vor fi sau nu obţinute voturi de la PCRM. Nu suntem pe poziţia cumpărării de voturi. Nu suntem pe poziţia presării sau şantajării. Există anumite motive care ar putea avea un rol pozitiv în acest sens. Mă refer la faptul că poziţiile ideologice pe care le promovează PD, în mare măsură, nu vin în contradicţie cu unele poziţii mai temeinice promovate de PCRM. Mă refer aici la consolidarea şi la dezvoltarea statului R. Moldova, la perspectiva europeană a acestui stat, la statutul de neutralitate, consfinţit în Constituţia R. Moldova, la principiile care vizează o coabitare armonioasă a tuturor grupurilor etnice din R. Moldova, respectarea în spiritul standardelor şi principiilor europene a drepturilor minorităţilor naţionale. Mă mai refer şi la continuarea prezenţei R. Moldova în spaţiul CSI care, în viziunea mea, nu vine în contradicţie cu interesele ţării, privite prin prisma integrării europene. Noi suntem politic orientaţi spre UE, economic, în prezent dar şi pe viitor, totuşi, suntem dependenţi de pieţele estice. Este vorba şi de schimburile economice, şi de schimburile comerciale, şi de activităţile investiţionale. De pe această platformă, nu ar exista motive ce ar permite PCRM să spună «nu votăm pentru candidatul AIE, pentru liderul PD, pe motiv că viziunile sale referitoare la politica internă şi externă a ţării vin în contradicţie cu viziunile noastre”. Să nu uităm şi de alt aspect, cel legat de prezenţa mea anterioară în cadrul PCRM. Plecarea mea, evident, a generat anumite reacţii emoţionale. Dar, am făcut-o deschis de la bun început, pledând pentru reformarea acestui partid, pentru schimbarea denumirii formaţiunii.

— Aţi iniţiat sau nu un dialog cu PCRM?

— În ultimele două săptămâni am transmis nişte mesaje către conducerea PCRM, pentru a purta un dialog în acest sens. Cu regret, aceste invitaţii nu au avut niciun ecou. Nu s-a ieşit la legătură, nu s-a produs acest dialog. Văzând situaţia, am încercat să mergem pe calea unor intermediari. Oricum – niciun rezultat.

— Se spune că venirea lui Medvedev la Chişinău ar forţa, într-un fel, mâna PCRM ca să voteze candidatura dvs. Ce aţi discutat cu preşedintele Federaţiei Ruse?

— A fost un anumit semnal transmis către PCRM. Între timp, au avut loc mai multe întrevederi şi au fost transmise mai multe mesaje într-un sens delicat, în stil european, pentru că nu admit să vorbim despre presiuni, fiind vorba de afacerile interne ale unui stat. Mesajele au venit şi din partea Comisiei Europene, şi din partea unui şir de state UE. Mesaje au venit atât din Vest, cât şi din Est. Consider că importanţa acestor mesaje pentru PCRM constă în faptul că partenerii noştri din exterior doresc într-adevăr o restabilire a stabilităţii politice în R. Moldova, doresc o politică previzibilă, doresc ca autorităţile să se ocupe la modul cel mai serios de subiectele prioritare: de ordin economic şi social. Cu preşedintele Federaţiei Ruse am făcut un schimb de opinii ce vizează elemente de politică internă. Ne-am referit la subiectele care au puncte de tangenţă: drepturile grupului etnic rusesc, respectarea legislaţiei în acest sens, dar şi mult vehiculatele zvonuri cu efecte foarte proaste, răspândite, cred, premeditat, precum că noile autorităţi vor închide şcoli şi grădiniţe cu predare în limbă rusă. Am ţinut să reiterez poziţia autorităţilor, în genere a AIE, că toate aceste lucruri sunt eronate şi că drepturile tuturor grupurilor etnice vor fi respectate în cadrul constituţional al ţării. Am abordat subiecte ce vizează relaţiile bilaterale cu Federaţia Rusă. Am expus poziţia mea şi a PD în ceea ce priveşte politica externă, mă refer din nou la statutul de neutralitate al R. Moldova, la reîntregirea ţării prin soluţionarea durabilă, exclusiv pe cale paşnică, a problemei transnistrene, la participarea în continuare a R. Moldova în cadrul CSI. De fapt, toate aceste subiecte au pus în evidenţă un lucru: R. Moldova are un plasament geografic şi geopolitic foarte special şi, din momentul în care vom promova o politică externă pragmatică, avem şansa să devenim o ţară-punte între Est şi Vest. Asta a fost chintesenţa discuţiilor.

— De ce Medvedev a ales să se întâlnească cu dvs. şi nu cu fostul preşedinte Voronin?

— Se spune că liderul PCRM ar fi solicitat o atare întrevedere, însă ea nu a avut loc. De ce a fost organizată această întrevedere? Zic ca reprezentant al PD în cadrul AIE, în mod deschis, fără a aplica standarde duble, până la 29 iulie, şi după 29 iulie, de o manieră consecventă, am promovat împreună cu colegii din echipă principii ce ţin de politica externă, o poziţie pragmatică, echilibrată, lipsită de extreme. Nu exclud că s-a dorit o discuţie pe viu în acest sens.

— Comuniştii declară că au început să se pregătească pentru anticipate, ba chiar să adune resurse financiare pentru campanie. Totuşi, unii experţi consideră că, dacă PCRM va merge la anticipate, va avea de pierdut şi mai multe mandate.

— Pot să cad de acord cu estimările acestor experţi. Depinde foarte mult când vor avea loc alegerile anticipate. Cine generează alegeri anticipate în condiţiile în care societatea este obosită de electorale, de criza politică de proporţii, care durează de aproape un an? Dacă s-ar ajunge la anticipate, adică dacă PCRM nu ar vota, ar însemna că ar aduce ţara într-o stare de dezastru. Societatea va rămâne într-o stare de stres. Să nu uităm de faptul că în momentul în care se ajunge la anticipate, Guvernul R. Moldova devine un guvern temporar. Ce înseamnă mandat temporar? În condiţii de criză, unica soluţie pentru autorităţile executive este de a atrage în mod rapid fonduri – atât din Vest, cât şi din Est – pentru a acoperi deficitul bugetar, care se anunţă a fi unul foarte mare până la sfârşitul anului curent, după unele estimări chiar 4-5 miliarde de lei. Partenerii din exterior, venind cu aceste ajutoare, evident că vin şi cu anumite propuneri privind un şir întreg de reforme: stabilitate macroeconomică, financiară… Atunci când au în faţa lor un partener care nu se anunţă a fi pe un mandat de patru ani, ci pe unul mult mai scurt, evident că dialogul e de o altă calitate. Unul mult mai prudent. Asta ar însemna că R. Moldova ar putea să nu obţină fondurile necesare pentru rezolvarea problemelor economice şi sociale. Acest lucru duce la aprofundarea crizei. Este un cerc vicios. PCRM are la ce se gândi…

— Ar putea să o facă din răzbunare?

— Ar putea. În acest caz, alegătorul are la ce se gândi. Nu putem impune un punct de vedere PCRM-ului. Suntem forţe politice diferite. Ar putea fi un gest de răzbunare determinat de situaţia care s-a creat. După 8 ani de guvernare, PCRM este în opoziţie. Dar toţi politicienii sunt investiţi cu un vot de încredere, pentru a face ceva bun pentru R. Moldova. Atunci unde este maturitatea politică, interesul de a aduce la stabilizare R. Moldova? Ipotetic, am putea să acceptăm că PCRM ar putea acumula mai puţine voturi, mai puţine mandate decât are actualmente. Este un subiect la care PCRM ar trebui să se gândească. Trebuie să înţeleagă că PCRM, în condiţiile alegerilor anticipate, va fi lipsit de forţă politică, de acele resurse administrative de care se folosea din plin de-a lungul anilor. Nu vreau să judec câte procente în plus le-a oferit la alegerile anterioare din 2005 şi 5 aprilie 2009, dar cu siguranţă acest lucru va influenţa asupra diminuării numărului de voturi acumulate de PCRM.

— Să înţelegem că PCRM a folosit resursele administrative în campaniile anterioare?

— Din informaţiile pe care le deţin, când dispui de toată infrastructura: poliţia, procuratura, sunt peste 25 de servicii descentralizate la nivel de teritoriu… Lucrurile acestea de cele mai multe ori sunt greu de documentat, dar s-ar putea de presupus cu certitudine şi cu o doză de probabilitate foarte mare.

— În cazul anticipatelor, cele patru partide din actuala AIE vor rămâne împreună?

— AIE a fost formată pentru etapa postelectorală şi reprezintă majoritatea parlamentară. Nu am ajuns să discutăm asemenea lucruri. Aproape toţi colegii noştri sunt orientaţi spre evitarea anticipatelor. Am anumite presentimente că totuşi sunt şi unele voci mai deghizate, care nu exclud anticipatele, având un anumit disconfort în contextul acestei majorităţi la limită – 53 de voturi. Nu exclud că cineva s-ar fi gândit: „Trebuie să mergem la anticipate ca să reformăm această configuraţie”. Nu partajez această părere pentru că interesul unui partid nu trebuie să domine interesul naţional.

— Care dintre partidele din actuala AIE şi-ar putea dori anticipate?

— Evit un răspuns direct, pentru că în mod normal lucrurile se prezintă deghizat. Nimeni nu anunţă tranşant acest lucru, ci doar se fac resimţite anumite poziţii prin nişte ecouri, reacţii, articole. Ştiu că toate acestea nu sunt întâmplătoare. Mi se creează impresia că se intenţionează pregătirea opiniei publice că alegerile anticipate nu sunt atât de proaste ca scenariu.

— Au fost investite în funcţie mai multe persoane controversate, cum ar fi ministrul Culturii, Boris Focşa, dar şi noul procuror general, Valeriu Zubco, despre care se ştie că este ruda omului de afaceri Vladimir Plahotniuc, apropiat familiei Voronin. De ce au fost acceptaţi aceştia?

— Procuratura Generală nu a intrat în cota PD. Apropo, ştiu că acele articole în presă nu au venit din sânul PCRM, ci de la surse din AIE. O alianţă, dincolo de interese politice, trebuie să se bazeze pe anumite norme etice, de parteneriat. Pentru funcţia de ministru al Culturii, PD a venit cu mai multe sugestii. Candidatura dlui Focşa a fost discutată şi e singura, din pachetul cu care personal am venit în cadrul discuţiilor, care a fost agreată de AIE. De aici şi marea mea mirare atunci când, cu câteva zile înainte de investirea Guvernului, s-au pornit în mass media atacuri la anumite candidaturi. Vorbind despre candidatura lui Focşa, având unele semnale, am ţinut să studiez tot ce s-a întâmplat în jurul Teatrului „Luceafărul”. Am solicitat toate documentele, inclusiv cele care demonstrau că actualul ministru s-a plasat pe o poziţie pozitivă din punct de vedere al apărării intereselor acestui colectiv. Amintesc că fostul ministru al Culturii, Artur Cozma, promova un proiect dubios. Am cerut să mă conving că administraţia teatrului a jucat un rol de apărare a colectivului şi nu a permis ca schema să funcţioneze.

— Aţi afirmat că evenimentele din aprilie ar fi avut în umbră elemente de organizare. A trecut jumătate de an şi ne-am ales doar cu câteva rapoarte ale ONG-urilor, care pun în lumină cazurile de tortură aplicată de oamenii legii. Despre ce elemente de organizare aţi vorbit?

— Tot ce s-a făcut până în prezent, sunt convins, nu reflectă decât vârful aisbergului. Problema este că toate aceste rapoarte nu au oferit răspunsuri privind ceea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie. Mai rămân pe poziţia că acele acţiuni, având elemente de spontaneitate, au avut şi elemente de organizare. E o convingere a mea, care poate fi spulberată prin fapte şi probe. Sunt sigur că, imediat după prezidenţiale, acest subiect va fi supus dezbaterilor în plenul Parlamentului.

— Eraţi atunci în incinta Legislativului. Cine a dat indicaţii ca pompierii să nu intervină când ardea Parlamentul?

— Am fost în Parlament până pe la 16.00. Am refuzat propunerea de evacuare, deşi toate geamurile erau sparte, iar primul etaj ardea. O persoană, în orice situaţie, trebuie să se afle la locul de muncă. Am părăsit batimentul Parlamentului pe la 16.00, în momentul în care am fost informat că la Guvern urma să aibă loc o întrevedere la nivelul liderilor partidelor politice şi s-a ţinut neapărat să particip la acea întrevedere. Ce s-a întâmplat după ce am părăsit clădirea îmi vine greu să judec – cum a fost şi ce a fost. Încercările de a lua legătura cu ministrul de Interne au eşuat. Mi se transmiteau nişte solicitări gen „să coboare preşedintele Parlamentului cu drapel alb în mână, să îngenuncheze pe scările Parlamentului”, lucru care mă face să reconfirm ideea că existau elemente puternice de organizare. Nu vreau ca această istorie să se termine precum cea din 1989 de la Bucureşti. 20 de ani au trecut şi nimeni nu ştie cu exactitate ce s-a întâmplat.

— Bănuiţi cine stă în spatele acestor elemente de organizare?

— Pot să am bănuielile mele. Prefer ca toate lucrurile să fie bine puse la punct. La nivel neoficial discut cu prietenii. La nivel oficial, prefer să aştept. M-ar interesa ca un deputat PD să fie în fruntea comisiei parlamentare. Cred că ar exista temeiuri logice pentru asta. În tot acest tablou, PD, în formula sa de atunci, nu a fost în mijlocul acelor evenimente.

— Cum s-a întâmplat că nu v-aţi detaşat de PCRM imediat după alegerile din aprilie?

— Să revenim la această temă, dacă din nou intră în actualitate. Primul moment vizează anul 2005, când venisem în PCRM cu anumite poziţii, care vorbeau despre nevoia de reformare a acestui partid. Ziceam chiar de la început, platforma PCRM este social-democrată; în afară de denumire, nu găsim ceva din ideologia comunistă. Mai ziceam că schimbarea denumirii e o cerinţă a vremii. Discuţiile erau purtate la un nivel serios. După evenimentele din 7 aprilie s-a înţeles foarte clar că tot ce s-a discutat anterior – reforme, transformări, s-a conservat sau chiar s-a abandonat în general, ca idee. Gândeam că, după 7 aprilie, ar trebui să intervină un moment categoric de conciliere. Pe fundalul evenimentelor din 7, seara, la conferinţa de presă, fără învinuiri, de o manieră echilibrată, … dar mai târziu, în toate aceste evenimente, inclusiv cele din data de 7, s-a simţit o marginalizare, o excludere din procesul de influenţă, s-a ajuns deja într-o fază de război.

— De ce? Eraţi totuşi o persoană importantă în PCRM…

— Da, preşedintele Parlamentului e o persoană importantă. Situaţia nu a apărut din senin. Nu sunt o persoană lejeră ca şi comportament şi chiar vreau să vă spun că am făcut tot posibilul pentru a fi şi cumpătat, am trecut prin mai multe situaţii cu speranţa că, într-adevăr, obiectivele care vizau reformarea PCRM aveau şanse de izbândă. Însă, două exemple: preşedintele Parlamentului, de-a lungul anilor, era membru al Consiliului Suprem de Securitate, ulterior, prin 2006, se schimbă componenţa Consiliului şi preşedintele Parlamentului este exclus. O altă situaţie, de mai târziu, e cea cu referinţă la Comisia Naţională pentru Integrare Europeană, în care nu a fost inclus şi preşedintele Parlamentului. De ce se întâmplau aceste lucruri? Pentru că, totuşi, veneam cu puncte de vedere diferite, pe care încercam să le promovez în cadrul unei arene de dezbateri. Situaţia, de-a lungul anilor, a dus la acest punct culminant. Vocea ta nefiind acceptată, te faci responsabil pentru acele decizii cu care nu eşti de acord.

— Cât aţi deţinut funcţia de preşedinte al Parlamentului, cum aţi colaborat cu Iurie Roşca, vicepreşedinte pe atunci? În ce relaţii sunteţi acum?

— Niciodată nu am avut relaţii personale, apropiate sau prieteneşti. Nu am avut prea multe puncte de tangenţă. La o primă etapă, 2005-2006, atunci când se lucra intens pe acel pachet de circa 40 de legi, a fost perioada care a făcut ca în cadrul unei echipe de deputaţi să se muncească asupra unui şir întreg de legi. Dincolo de aceste relaţii profesionale, altele nu există.

— Igor Smirnov declara că exclude orice posibilitate de dialog cu noua guvernare de la Chişinău. De fapt, până în prezent, lucrurile s-au mişcat destul de încet. Ce se va face pentru cetăţenii din stânga Nistrului?

— Poziţia autorităţilor de la Tiraspol nu este determinată de alegerile din 29 iulie. Ele îşi urmează agenda pe care şi-au propus-o, care de fapt determină blocarea procesului de negocieri în formatul 5+2. Este determinant rolul negociatorilor, dar şi comunicarea. Teza generală este că malul drept trebuie să devină chiar şi psihologic mai atractiv decât este pentru cetăţenii din stânga Nistrului. E un principiu care nu se rezolvă timp de o lună sau două. În ultimă instanţă, barierele sunt stabilite de administraţia de la Tiraspol, dar gândesc că Guvernul de la Chişinău ar putea să identifice măsuri suplimentare pentru stimularea schimburilor economice, iniţierea unor proiecte de investiţii cu o arie de acoperire a ambelor maluri, facilitarea circulaţiei persoanelor. Un rol important îi revine axei de dialog Chişinău—Tiraspol, însă acest dialog nu cred că va putea fi foarte eficient fără o influenţă din exterior.

— Fosta guvernare a acuzat România de implicarea în treburile interne ale ţării. Supărarea foştilor guvernanţi pornea şi de la faptul că România acordă cetăţenie celor din R. Moldova. Pe de altă parte, la Tiraspol, funcţionează un consulat al Federaţiei Ruse, care acordă cetăţenie celor din stânga Nistrului. Puţin probabil să ne amintim acum de vreo acuzaţie la adresa Rusiei, făcută în acest sens pe când vă aflaţi la guvernare…

— O ţară mare trebuie să promoveze o politică externă mare, o ţară mică trebuie să promoveze o politică externă inteligentă. Şi cu România, şi cu Rusia, şi cu Ucraina. Gândesc că trebuie să găsim un model privind ajutorul şi asistenţa partenerilor, astfel încât, toate acţiunile întreprinse să fie îndreptate spre consolidarea statului R. Moldova. Dacă se urmăresc cu stricteţe interesele altor ţări decât ţara partener care se numeşte R. Moldova, atunci aceste politici cred că vin în detrimentul statului R. Moldova.

— Cine a finanţat campania electorală a PD?

— Oameni de bună-credinţă, membri de partid, dar şi susţinători. Printre altele, această susţinere nu a fost neapărat în expresie financiară. Am dispus de ajutor din partea mai multor persoane, de exemplu venea cineva şi se oferea: „Uite, am o maşină, eu mă aşez la volan” când trebuia de transportat ceva. Practic, a fost un conglomerat de persoane simpatizante PD, simpatizanţi ai mei personali. Cred că am fost într-o situaţie destul de dificilă în comparaţie cu ceilalţi. Din două motive: plecarea mea din PCRM, dar şi toate reorganizările de la PD, s-au produs la sfârşit de iunie. Nu am avut timpul necesar pentru a desfăşura armata în formaţiune de luptă.

— Dacă veţi fi votat în funcţia de şef al statului, vă veţi detaşa de PD, devenind preşedinte al tuturor cetăţenilor?

— Cadrul legal nu impune o astfel de normă. Discuţia e mult mai complexă decât pare la prima vedere. În viziunea mea, prevederile Constituţiei trebuie schimbate, ca să revenim la alegerea directă a şefului statului. Avem preşedinte de Parlament care este preşedinte de partid, la fel şi premierul. În acest caz, şeful statului ales de Parlament să plece din partid? Să nu plece?

Pentru conformitate, 
Anastasia NANI