Aneta Grosu: Sentinţa ZdG, semnată de 2 procurori şi 1 judecător
Acum câteva zile, la 1 august, în urma unei hotărâri judiciare, emise de Ion Busuioc, judecător la Judecătoria Centru din Chişinău, ZdG a pierdut 500 de mii de lei. Este adevărat, hotărârea nu este definitivă, iar redacţia o va ataca la Curtea de Apel Chişinău, pentru a demonstra că, în perioada mai-august 2011, o instanţă de judecată, reprezentată de Ion Busuioc, şi o procuratură raională, reprezentată de Constantin Cojocaru şi Ion Crişciuc, de la Glodeni, au acţionat împotriva singurului ziar de investigaţii de la noi, încercând să-l “pună la punct”, să-l “pună la respect” sau chiar să obţină falimentarea şi, în consecinţă, închiderea lui.
În urma acestei hotărâri judiciare, am citit şi am recitit articolul “Mită pentru procurori”, publicat la 10 februarie 2011, în ZdG. Am încercat să analizez acest articol de pe poziţiile unui judecător, care, pentru a le “acorda” celor doi procurori câte 250 de mii de lei, din partea redacţiei ZdG, ar fi trebuit să descopere în el fraze calomnioase şi compromiţătoare, care ar fi putut cauza celor vizaţi prejudicii echivalente unor sume atât de mari de bani. În articol nu există niciun cuvânt sau vreun mesaj care ar depăşi limitele permise de lege. Toate cele descrise au avut loc în realitate, iar persoanele care au făcut declaraţii nu s-au dezis de ele. După pronunţarea hotărârii, pe 1 august, am îndrăznit să-l întreb pe judecătorul Busuioc, în biroul acestuia, dacă a citit şi el articolul. Răspunsul a fost unul stupefiant: “Cred că da”…
Eu una, însă, cred că nu l-a citit… Aşa cum nu am crezut că acest judecător, împreună cu familia sa, nu are nici casă, nici apartament, nici vilă, nici automobil, nici garaj, nici teren de pământ, nici camioane, nici remorci, nici maşini agricole, nici conturi în bancă (potrivit Declaraţiei sale pe venituri, depusă la 25 ianuarie 2011).
În ziua imediat următoare pronunţării hotărârii, am insistat să iau cunoştinţă de dosarul examinat de judecătorul Busuioc, la cererea celor doi procurori. Prima pagină din dosar (vedeţi foto în pagina 8) reprezintă o foaie dintr-un calendar de birou, de prin anul 2007, pe care este indicată suma de 250 de mii de lei. Atât era convenit să “acorde” judecătorul Busuioc fiecărui procuror reclamant? Foaia de calendar m-a dus cu gândul la sutele de dosare ale unor persoane care, poate, nu au abilitatea de a cere şi a obţine acces la dosarele lor… Dacă un om posedă mai puţine cunoştinţe juridice, dacă nu poate beneficia de un avocat mai conştiincios, dacă se află în detenţie preventivă? Ce o fi conţinând aceste dosare, în baza cărora sunt pronunţate sute de condamnări contestate apoi pe parcursul mai multor ani?
Dosarul ZdG, deschis la cererea a doi procurori care, de altfel, nu neagă că au constituit subiectul unui dosar penal, intentat pentru estorcare de mită, fapt abordat în articolul “Mită pentru procurori”, ilustrează felul în care, de obicei, acţionează justiţia de la noi. Din lipsă de timp, dar şi din lipsă de acces la informaţia integrală, nu am reuşit să calculăm câte resurse financiare, umane şi logistice au fost consumate în cei 20 de ani de independenţă a R. Moldova, de bugetul de stat, dar şi de instituţiile internaţionale, pentru a sprijini o justiţie adevărată. La câte stagii profesionale au participat procurorii şi judecătorii? Câte donaţii au primit de la finanţatorii internaţionali pentru a munci onest şi profesionist? Ce rost au avut toate acestea? La 1 august, într-un singur dosar am descoperit efectele aproape nule ale acestor sume incomensurabile, alocate de stat şi de donatorii străini, în ultimele două decenii, în sprijinul justiţiei din R. Moldova. Ştiţi cum arată un hău? Aşa, se pare, arată justiţia de la noi, în care interesele de gaşcă fac legea.
Aneta Grosu, [email protected]
