Oficial, despre deontologie şi manipulare
– Ce întreprinde Comisia Parlamentară pe care o conduceţi pentru asigurarea securităţii spaţiului informaţional al R. Moldova?
– Pe agenda de lucru a Comisiei Parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, în acest moment, se află mai multe proiecte de acte legislative ce vizează aspecte privind protejarea spaţiului informaţional al Republicii Moldova: proiectul de lege pentru completarea Codului audiovizualului nr. 125 din 02.04.2015 şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Codului audiovizualului nr. 218 din 22.05.2015. Ambele proiecte au fost examinate în cadrul discuţiilor publice (lunile mai şi septembrie). Deopotrivă, proiectele au fost expertizate de instituţii europene. Ambele proiecte sunt pregătite pentru examinare, decizia privind includerea pe agenda şedinţelor în plen va fi adoptată de Biroul Permanent al legislativului.
– Ce posturi TV, în opinia dvs., recurg mai des la manipulare? Şi, în context, cum vedeţi, prin ce legi, combaterea acestui fenomen?
– Fenomenul de manipulare în mass-media, momentan, nu este strict reglementat de legislaţia naţională. Concomitent, suntem conştienţi că pentru a exclude fenomenul manipulării este necesar de a prezenta informaţia, comentariile sau punctele de vedere cu respectarea prevederilor art. 7 din Codul audiovizualului ,,Echilibrul şi pluralismul politico-social”, precum şi art. 10, alin. (1) şi (5) ,,Drepturile consumatorului de programe”. Pentru a exclude apariţia fenomenului manipulator e necesar ca şi jurnaliştii, editorii de programe să se ghideze strict nu numai de prevederile legale, dar şi de principiile Codului deontologic al ziariştilor.
– În cadrul Campaniei „Vrem acces în parlament!”, luni la rând, CJI a solicitat acces liber pentru jurnalişti la şedinţele în plen. La Parlament a fost trimisă şi o petiţie în acest sens, cu sute de semnături. Cum explicaţi faptul că vocea jurnaliştilor nu a fost auzită până în prezent de deputaţi?
– Problema accesului liber al jurnaliştilor la şedinţele în plen ale Parlamentului a fost de mai multe ori examinată de conducerea legislativului. Deciziile respective au reieşit din posibilităţile de care dispune sala de plen pentru a asigura condiţii adecvate jurnaliştilor cu scopul reflectării activităţii deputaţilor.
– Cu ce s-au soldat audierile publice iniţiate în decembrie 2015 de Comisia Parlamentară pentru mass-media pe marginea noului Cod al audiovizualului? Ce şanse are noul cod să fie votat în 2016?
– Proiectul noului Cod al audiovizualului, nr. 53 din 05.03.2015, iniţiativa legislativă a unui grup de deputaţi, a fost examinat în trei şedinţe publice (30 noiembrie, 14 decembrie şi 22 decembrie 2015). În cadrul şedinţelor au fost discutate capitolele I-V (art. 1-108) cu participarea deputaţilor în Parlament, a membrilor CCA, reprezentanţilor instituţiilor media etc. Urmează, în următoarele săptămâni, să fie organizate audieri la capitolele VI-VIII (art.109-136). Concomitent, Guvernul va examina Avizul la proiectul Codului audiovizualului. Ulterior, Comisia va sistematiza toate obiecţiile şi propunerile parvenite şi va prezenta proiectul de lege în şedinţă, conform rigorilor tehnicii legislative.
SURSA: Media Azi