NATO şi Rusia: de ce transparenţa este esenţială

În mai puţin de 40 de ani de muncă asupra relaţiilor Rusia-Occident, în special în calitate de Ambasador al SUA la Moscova şi de secretar general adjunct al NATO, am fost martor al unor perioade tensionate. Dar e greu să-mi amintesc vreo perioadă, cel puţin după sfârşitul Războiului Rece, când relaţiile au fost atât de tensionate ca în prezent. Anexarea ilegală de Rusia a Crimeei şi sprijinul pe care această ţară continuă să-l acorde separatiştilor din estul Ucrainei au afectat securitatea europeană, percepută până acum drept una firească. Pentru prima dată după 1945, o putere europeană a vrut să schimbe frontierele internaţionale prin forţă.

În ultimele luni, de-a lungul frontierelor de vest ale Rusiei, de la Marea Barents până la Marea Baltică şi de la Marea Neagră până la Marea Mediterană, permanent au avut loc exerciţii militare. În prezent, în Districtul Militar de Vest sunt dislocaţi circa 300 mii de militari ruşi. În luna mai, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat despre dislocarea a încă trei divizii, adică a încă 30 mii de militari. Dislocarea acestor forţe e însoţită de crearea de noi baze aeriene, interacţiunea cu Flota Maritimă Militară a Rusiei şi dotarea cu rachete cu rază scurtă de acţiune, cu capacităţi nucleare.
Totodată, sunt organizate şi ample exerciţii militare, exerciţii inopinate, organizate fără avertizări preliminare, la care participă şi peste 100 de mii de militari, ceea ce depăşeşte dublu numărul militarilor înrolaţi chiar şi în cele mai mari exerciţii NATO din timpul Războiului Rece. În afară de aceasta, avioanele de luptă ruseşti, în mod iresponsabil, efectuează zboruri la înălţimi extrem de mici deasupra navelor NATO, apropiindu-se de avioanele NATO.

Totodată, decizia Rusiei de a suspenda executarea Tratatului cu privire la forţele armate convenţionale în Europa şi situaţia deplorabilă privind respectarea de către Rusia a altor acorduri internaţionale din domeniul securităţii, la care aceasta a aderat, cum ar fi Documentul de la Viena, Tratatul privind Cerul Deschis şi Actul Final de la Helsinki, de asemenea constituie motive ale tensiunilor nemaiîntâlnite după 1980.

Drept răspuns, NATO reacţionează ferm şi transparent. La recenta întâlnire a Alianţei de la Varşovia s-a anunţat despre dislocarea prin rotaţie a patru batalioane multinaţionale în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, numărul total al militarilor fiind de câteva mii. E o manifestare de solidaritate a ţărilor NATO şi determinarea lor de a apăra zona de vreo posibilă agresiune.

În ciuda declaraţiilor Kremlinului, aceste acţiuni sunt un răspuns adecvat, rezonabil şi echilibrat la acţiunile Rusiei.

De mai mult timp există o serie de acorduri care reglementează activitatea militară a tuturor statelor din regiune, inclusiv Rusia, şi a 28 de state membre NATO, inclusiv organizarea unor ample exerciţii militare. Principalele sunt Documentul de la Viena, convenit de cele 57 de state participante OSCE, şi Actul Fondator NATO – Rusia, semnat în 1997, într-un spirit de cooperare reciprocă.

De mai mult timp, statele NATO îndeamnă Rusia să participe constructiv la modernizarea Documentului de la Viena. Trebuie redusă limita pentru exerciţii, care trebuie anunţate din timp şi monitorizate. La fel, trebuie eliminată „portiţa” pentru exerciţii inopinate, care rămân neraportate.

Trebuie, de asemenea, să mărim transparenţa în domeniul militar, ca incidentele sau accidentele să nu iasă de sub control. Din păcate, în afară de propunerea pozitivă dar îngustă a Rusiei de luna trecută în domeniul securităţii în spaţiul aerian în zona Mării Baltice, aceasta refuză să se angajeze în rezolvarea problemelor, dar acuză, în schimb, NATO de ceea ce însăşi Rusia este, un agresor.

Moscova a mers atât de departe, încât acuză NATO de încălcarea prevederilor importante ale Actului Fondator Rusia–NATO, semnat în 1997, privind o nouă staţionare permanentă a trupelor. Este vorba despre angajamentul în ceea ce priveşte „forţele armate şi armamentele”, şi, deşi ar putea lăsa impresia că acest moment este dificil de înţeles, de fapt, aceasta este o nouă tentativă a Rusiei de a provoca false îndoieli cu privire la legalitatea acţiunilor NATO.

În anii ‘90 am făcut parte din componenţa delegaţiei SUA, care facilita negocierile pentru Actul Fondator Rusia–NATO şi obligaţia privind forţele armate, în special. Conform angajamentului, în „actualele condiţii de securitate” NATO „va exercita apărarea colectivă şi alte sarcini prin interoperabilitate şi integrare şi nu prin suplimentare permanentă de forţe armate”.

NATO prin toate căile respectă aceste obligaţii. NATO niciodată nu a convenit asupra „forţelor armate şi armamentelor”, dar Rusia în declaraţiile sale oficiale de atunci a propus să se limiteze până la o brigadă pe ţară. Patru batalioane, distribuite în patru ţări NATO, situate în zona de est, aşa cum a fost convenit de către conducătorii ţărilor Alianţei la recentul summit de la Varşovia, împreună cu dislocarea suplimentară a trupelor, efectuată de SUA pe bază bilaterală în cadrul Iniţiativa de Securitate a Europei, este mult mai puţin chiar decât numărul propus.

Prin urmare, orice acuzaţie că NATO încalcă Actul Fondator sau nu-şi îndeplineşte promisiunile, nu corespunde adevărului. În 1997, numărul forţelor NATO staţionate în alte ţări NATO a fost de 100 de mii de oameni, adică deja mult mai puţin decât la sfârşitul Războiului Rece. Chiar ţinând cont de noile staţionări de trupe, coordonate la Varşovia, din 2017, numărul acestora va fi mai mic de 75 de mii. În schimb, timp de două decenii, forţele ruse la graniţele NATO se extind semnificativ.

NATO există pentru a proteja aproape un miliard de cetăţeni ai Alianţei. Această sarcină este realizată de aproape 70 de ani, acţionând defensiv, proporţional şi responsabil. Aşa se comportă şi se va comporta NATO.

În acelaşi timp, Rusia este cel mai mare vecin al NATO, o ţară cu care avem o cooperare extinsă. În Actul Fondator NATO–Rusia se spune despre „obligaţia de a crea o Europă stabilă, paşnică, unită şi liberă, în beneficiul tuturor popoarelor”. Acest lucru rămâne un obiectiv al NATO.

Pentru a realiza acest obiectiv, Rusia ar trebui să se comporte altfel în Ucraina şi în alte părţi. În special, Moscova trebuie urgent să ia parte la negocierile privind actualizarea Documentului de la Viena cu OSCE.

Europa şi întreaga lume are nevoie de o astfel de Rusie, care este angajată transparent în dialog şi cooperare. Viena ar putea fi un bun punct de plecare.

Alexander Vershbow, secretar NATO