Manipularea, o strategie a oamenilor slabi

Manipularea ca fenomen de propagare în masă a unor interese politice există în diverse state, inclusiv în România. Dacă în R. Moldova focarele de influenţă sunt, atât în interiorul sistemului, cât şi în exterior, în contextul politicii Kremlinului, atunci peste Prut manipularea e percepută ca fiind o strategie a patronilor politici din presă. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) din România constată că sunt foarte puţine instituţii media independente care, în activitatea lor, nu au făcut uz de strategia dezinformării. Totodată, la fel ca şi în R. Moldova, există problema accesului liber la informaţia de interes public, instituţiile de control al audiovizualului sunt politizate, iar jurnalişti responsabili sunt tot mai puţini, presa apucând calea tabloidizării.

Ioana Avădani, directoarea CJI din România, afirmă că, peste Prut, manipularea se face mai degrabă prin omiterea unor subiecte sau declaraţii, decât prin mediatizarea unor falsuri. Ea mai afirmă că există site-uri marginale care pun în circulaţie diverse falsuri, dar, deocamdată, nu au priză la public: „A fost o invenţie pe facebook precum că ambasadorul Arabiei Saudite ar fi violat şi a ucis o secretară româncă, iar comentariile erau de genul: şi presa nu spune nimic? Presa nu spunea, deoarece nu s-a întâmplat! Publicul, însă, mai degrabă e tentat să creadă că există omerta, că presa funcţionează în bloc. Ar trebui să explicăm publicului că presa nu mai e cea care poate fi comandată de la un singur buton şi că, în esenţă, nicio informaţie nu mai poate fi ascunsă”.

Spre deosebire de R. Moldova, în România, patronii de presă sunt cunoscuţi, asta după ce ONG-urile de media au luptat cu Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), insistând ca informaţia să fie publică. Acest fapt, însă, nu a schimbat preferinţele publicului, recunoaşte Ioana Avădani, or, oamenii preferă divertismentul şi confortul, indiferent cui aparţine postul.

Cristina Lupu, directoare de programe la CJI România, spune că subordonarea politică a presei este vizibilă mai ales la nivel local: „Majoritatea posturilor TV au proprietari sau aparţin familiilor cu dosare penale, aflate în închisoare, în arest la domiciliu sau care sunt cercetaţi. La nivel local, cele mai multe posturi TV sunt subordonate direct sau prin interpuşi politicului. Asta, însă, nu a schimbat dinamica publicului. În România, ca şi în R. Moldova, televiziunile sunt împărţite, pro ceva sau împotrivă. Oamenii care cred în platforma televiziunii care este pro se vor uita la acel post, ceilalţi, la postul care este contra. Nu poţi zice că ei privesc pentru a se informa. Mai degrabă, pentru a-şi consolida convingerile. De fapt, nu doar în România sau în R. Moldova e aşa”.

Vulnerabilitatea economică nu e o scuză

Directorul ziarului „Gazeta de Sud” din Craiova, Ştefan Voinea, afirmă că la televiziunile locale, preponderent, orice politician sau om de afaceri poate plăti pentru a ajunge pe ecran: „E o manipulare clară a agendei editoriale. Numeroase situaţii de manipulare au fost sesizate şi de CNA. Jurnalismul e vulnerabilizat economic şi, pentru că nu există foarte mulţi bani, proprietarii de presă recurg la orice gen de tertipuri ca să-şi crească veniturile. Pe de altă parte, sunt foarte mulţi proprietari de presă care nu deţin aceste instituţii pentru a face profit direct din presă. Peste 50% din instituţiile media pierd bani în fiecare an. Te întrebi: de ce continuă? E clar, nu pentru venituri, ci au alt interes”.

Manipularea face ca oamenii să perceapă toţi jurnaliştii la fel, iar în acest caz o presă corectă are doar de suferit, consideră Ştefan Voinea: „Problema noastră e că suntem puşi în aceeaşi găleată, suntem consideraţi jurnalişti, la fel ca şi aşa-zişii jurnalişti care manipulează, când, de fapt, ceea ce facem noi e cu totul altă profesie. La sfârşit de zi, efectul e dezastruos, în sens că oamenii îşi pierd încrederea, în general, în instituţiile media şi spun că toţi jurnaliştii sunt murdari şi manipulează. Se întâmplă deoarece lumea nu este pregătită să facă diferenţa între anumite tipuri de jurnalism. Genul acesta de presă, pe care îl practică anumite instituţii media în R. Moldova şi în România, e dăunător societăţii, jurnalismului, eforturilor anticorupţie. Chiar dacă ai o instituţie media corectă, care dezvăluie un scandal, un act de corupţie, cititorul sau spectatorul consideră din start că este manipulare, iar efectul investigaţiilor este mult mai redus”.

Organele de control sunt politizate, ca şi în R. Moldova

CNA este politizat şi în România, afirmă Ştefan Voinea, exemplificând prin cazuri evidente de manipulare care trec fără a fi observate. Totuşi, e şi un avantaj în asta: „Nu, instituţiile nu-şi fac treaba. Pe de altă parte, e mai bine să fie mai multă libertate decât mai puţină. Deci, e mai bine să nu ajungă jurnalişti în puşcărie pentru ceea ce au spus, chiar dacă au manipulat. Cred că în România nu e situaţia optimă, dar faptul că ai libertatea de a scrie, faptul că nu ai frică să te aresteze, că nu o să trimită cineva oameni să te bată, încurajează ca presa să fie mai curată, mai liberă”. Totuşi, chiar dacă se dau amenzi, presa are argumentele sale pentru a ignora normele şi a încălca repetat, crede Ioana Avădani: „CNA are relaţii doar cu difuzorii, nu şi cu jurnaliştii, şi este treaba televiziunii să corecteze derapajele jurnaliştilor, lucru care nu s-a întâmplat vreodată, deoarece televiziunile îşi asumă ca linie editorială acele derapaje. În electorala din 2008, era foarte vizibil, s-au dat cele mai mari amenzi, dar posturile TV au continuat să facă acelaşi lucru, pentru că era un act asumat. Plătesc circa 10 mii de euro, dar ştiu că învinge candidatul lor şi îşi vor întoarce banii”.

Accesul la informaţie: legea perfectă care nu funcţionează

Deşi Legea privind accesul liber la informaţiile de interes public din România este aproape perfectă, aceasta nu funcţionează. Cristina Lupu explică fenomenul prin faptul că jurnaliştii cărora le este refuzată solicitarea de informaţii se mulţumesc prin a scrie despre asta în ziar şi nu atacă în judecată. Evident, autorităţile au înţeles că nu păţesc nimic. „În ultima vreme, sunt depuse tot mai multe cereri de la o parte din jurnalişti, însă autorităţile refuză în continuare să ofere informaţii, motivând că acestea nu ar fi de interes public. Mai nou, am văzut un răspuns precum că informaţia nu se oferă, deoarece publicaţia nu are o acreditare la instituţie”, menţionează Cristina Lupu.

Ioana Avădani spune că o problemă e şi faptul că persoanele angajate în departamentele de informaţii ale instituţiilor de stat lucrează în interesul instituţiei, şi nu al cetăţeanului: „Datoria, aşa cum o văd ei, e să protejeze instituţia de atacul jurnaliştilor, nu să dea informaţie cetăţeanului”.

Directorul ziarului „Gazeta de Sud” spune că jurnaliştii din Craiova luptă în permanenţă pentru acces la date publice: „Avem un caz recent chiar în Craiova cu Asociaţia „Capitala Culturală Europeană”, care a cheltuit un milion de euro din bani publici şi refuză să ne spună ce a făcut cu banii. Urmează să-i dăm în judecată pentru a afla ce s-a întâmplat acolo. Sunt foarte multe cazuri când facem cereri de informaţii pe Legea accesului liber, dar ni se răspunde foarte greu sau deloc, uneori cu informaţii care nu sunt complete. Este nevoie de o legislaţie mai bună, care să penalizeze cumva actorii, instituţiile care nu respectă regula legii. Trebuie să existe şi nişte sancţiuni. E clar că avem o problemă a transparenţei, dar asta a fost de când lumea. Dacă nu forţezi accesul la informaţie, autorităţile nu ţi-o vor da, pentru că ştiu: pe măsură ce apare informaţie în spaţiul public, jurnaliştii încep să vadă ce este în spatele cifrelor”.

În România, doar datele din registrul comerţului se plătesc, taxele fiind destul de mari. Un set minimal de informaţii însă este accesibil gratuit, spune Avădani: „La noi se plătesc copiile pentru documente, dar practica este să se ceară preţul pieţei. Au fost instituţii care au cerut sume mari, dar au pierdut în instanţă, pentru abuz. Aici, iar e treaba jurnalistului să spună că este ilegal şi să conteste decizia. Deci, dacă e un jurnalist adevărat, ar trebui să meargă până în pânzele albe”.

Presa e liberă în stat, dar lesa e pusă de patroni

Ştefan Voinea spune că în România presa e liberă să scrie ce vrea, problema ei fiind finanţarea, care determină patronii să schimbe politica editorială în funcţie de interesele celor care plătesc, de aceea mulţi jurnalişti au ieşit din presa tradiţională, au făcut bloguri, s-au adunat în asociaţii, precum Casa Jurnalistului.

„În România nota libertăţii presei este de trecere, dar nu mult peste cinci. Ştiu că lucrurile în R. Moldova stau şi mai rău. Aici sunt şi mai puţini oameni care controlează presa. Când ai un om ca Plahotniuc, care controlează peste 50% din piaţa de publicitate şi o foarte mare parte din posturile TV sau publicaţiile online, e foarte greu să mai poţi vorbi de pluritate de opinii”, concluzionează Ştefan Voinea.

Directorul GdS crede că, în pofida tabloidizării presei, va fi şi în continuare loc pentru jurnalism de calitate: „Jurnalismul de investigaţie e coloana vertebrală a presei. Nu ştiu doar dacă va fi tot timpul susţinut de cititori. N-o să moară presa de calitate, dar vor fi mai puţini oameni care scriu din pasiune şi nu fac bani din asta”.