25 de ani de căutare a identităţii printre manipulări
La 27 august 1991 Republica Moldova şi-a declarat independenţa, după ce acest teritoriu a fost parte componentă a Uniunii Sovietice timp de 46 de ani. Peste 25 de ani, în august 2016, statul declarat independent Republica Moldova are 400 kilometri de hotar pe care nu îl controlează, iar cetăţenii din întregul stat sunt dezbinaţi anume de ceea ce ar trebui să îi unească: identitate, limbă, cultură. Care au fost falsurile şi stereortipurile care au divizat cetăţenii acestui stat atât teritorial, cât şi identitar?
Recent în librării a apărut cartea ”Republica Moldova la 25 de ani”. Nu este scrisă de deputaţi în parlament, de către semnatarii Declaraţiei de independenţă sau de către preşedinţii acestui stat. Cartea este o analiză făcută de către 3 cercetători şi scriitori, Vitalie Sprânceană, Vasile Ernu şi Petru Negură, care fac o încercare de bilanţ. Sociologul Petru Negură, unul dintre autori, susţine că această ”chestiune identitară este ţinută pe masa politicienilor de atâţia ani, cu scopul de a camufla şi de a ascunde problemele mai arzătoare şi mai greu de rezolvat, această sărăcie cronică, criminalitate a clasei politice, migraţia, sate pustiite, copii abandonaţi, toate sunt acoperite cu chestiunea identităţii”.
Presa a acceptat manipulările
Pe lângă faptul că politicienii au folosit în mod fals problema identitară pentru a-şi acoperi inacţiunile, lipsa de viziuni şi efort pentru a soluţiona problemele cetăţenilor, şi presa din R.Moldova, pe parcursul celor 25 de ani, a făcut, în mare parte, jocul puterii politice. Jurnalişti şi instituţii media au contribuit la manipularea cetăţenilor, aducând în faţa publicului false probleme, evocând falşi lideri.
Reportera Valentina Basiul de la Radio Europa Liberă a petrecut mai multe săptămâni printre colecţiile de ziare de la Biblioteca Naţională, acumulate de-a lungul celor 25 de ani, identificând modul în care falsurile au fost promovate în spaţiul public. ”Fiecare guvernare a manipulat cu subiectul identităţii, cu denumirea limbii, cu programele şcolare la istorie. Şi de fiecare dată, o parte din presă a preluat aceste subiecte, amplificând stereotipurile şi falsurile. Citind ziarele în perioada diferitor guvernări, se vede clar cum unele dintre acestea îşi schimbau stăpânul politic chiar şi de două ori pe an, promovând discursuri politice de serviciu, fapt care a dus la promovarea unor stereotipuri despre români, România, dar şi despre alte etnii”, explică jurnalista.
La 25 de ani de la fondarea Republicii Moldova niciuna dintre etniile prezente nu se simte pe deplin acasă. Românii se simt încă respinşi şi denigraţi, la fel susţin etnicii ucraineni, ruşi, bulgari sau găgăuzi. Am încercat să discutăm cu reprezentanţii mai multor etnii minoritare, pentru a înţelege care sunt cauzele dezbinării şi proastei integrări. Majoritatea au spus că la originea răzmeriţelor interetnice în Moldova stau nişte stereotipuri false.
Ucraineanca care a învăţat româna la miting
Ucrainenii sunt cel mai mare grup printre minorităţile etnice din R. Moldova, reprezentând 11% din populaţie. Veronica Arpintin este o ucraineancă din a doua generaţie stabilită în Moldova, după ce mama sa a fost repartizată de către autorităţile sovietice să muncească la Chişinău. Mama sa a învăţat limba română, dar i-a cultivat şi dragostea pentru cultura ucraineană. Veronica este în prezent lidera Comunităţii Femeilor Ucrainene din Moldova şi consideră că ambele limbi şi culturi fac parte din viaţa sa.
„Eu am învăţat la şcoală încă în perioada sovietică, atunci ni se preda limba moldovenească. Dar, sincer, nu eram încurajaţi să o vorbim, exista un stereotip că numai nişte persoane de categorie inferioară ar vorbi această limbă, în rest – toţi vorbeau limba rusă. Eu am descoperit limba română în 1989, atunci când au început mitingurile. Ce limbă frumoasă răsuna din microfoane! Aşa am început să citesc literatură română, chiar dacă primele romane le citeam cu dicţionarul, muzicalitatea şi bogăţia acestei limbi mă fascinau”, îşi aminteşte Veronica Arpintin.
În familia ei cresc doi copii care învaţă câteva limbi, dar mai creşte şi o colecţie de costume populare ucraineşti, multe dintre acestea fiind piese vechi, de patrimoniu. Veronica consideră că în R.Moldova fiecare etnie are libertatea să îşi păstreze graiul, cultura şi identitatea etnică, iar disensiunile interetnice ar fi cauzate de o proastă comunicare, de necunoaşterea limbii populaţiei majoritare, de manipulrările din presă şi rea-voinţa unor politicieni:
„Aici locuiesc mai multe etnii, unele care au sute de ani, altele care au venit foarte recent. De exemplu, azerii au venit în Moldova după evenimentele din Karabah. Dar toţi remarcă faptul că moldovenii sunt foarte primitori, că toţi cai care au dorit, s-au integrat. Cei care nu au dorit să înveţe limba română, să respecte cultura locală, ar trebui să se gândească că ei nu au făcut un efort suficient. De asemenea, şi statul ar fi trebuit să acorde mai multă atenţie unor programe adecvate de studiere a limbii. De exemplu, în satele ucraineşti se vorbeşte mai mult limba rusă decât ucraineana şi decât româna. Asta nu a fost voinţa ucrainenilor să vorbească rusa sau să nu cunoască româna, pur şi simplu în localităţile lor au existat mai mult şcoli cu predare în limba rusă, decât şcoli care ar contribui la integrarea ucrainenilor. Acum, populaţia ucraineană rusificată este dependentă şi de presa de limbă rusă, care vine de la Moscova, în fond. Aşa oamenii sunt manipulaţi continuu”, susţine Veronica.
Găgăuzul care a învăţat româna la TVR1
Mihail Şalvir s-a născut în cel mai mare sat din Europa, Congaz. Cel puţin asa este supranumit acest sat din regiunea găgăuză. Etnicii găgăuzi reprezintă circa 4% din numărul populaţiei R. Moldova, dar locuiesc într-o zonă compactă la sudul republicii, fapt care îi face să se simtă o comunitate distinctă şi omogenă. Pe parcursul celor 25 de ani etnicii găgăuzi s-au separat de populaţia majoritară, azi existând un gol imens de comunicare.
„După 25 de ani de independenţă a R. Moldova de Uniunea Sovietică am ajuns la faptul că în Găgăuzia se vorbeşte mai multă limbă rusă decât găgăuză şi decât română. În perioada sovietică limba găgăuză era mai utilizată decât acum. Iar puţinele ore de română care sunt predate în şcolile găgăuze, sunt predate de nişte învăţători slabi, care nici ei nu posedă această limbă. E un cerc vicios. Aşa, tinerii care ajung să susţină BAC-ul la română sunt puşi în condiţii inegale cu ceilalţi elevi. Factorii de decizie închid ochii la această problemă, iar soluţia nici nu e căutată, se pare”, susţine Şalvir.
Mihail Şalvir a crescut şi a învăţat într-un sat găgăuz, vorbeşte limba găgăuză, dar şi limba română. Studierea limbii române se datorează nu învăţământului naţional, ci postului de televiziune TVR1, unui serial american şi curiozităţii de adolescent. „În copilărie aveam acces doar la 3 posturi TV, unul dintre acestea fiind TVR1. Ţin minte că sora mea viziona un serial, şi treptat şi eu cu fratele meu am început să-l urmărim. Am vizionat acest serial timp de 4 ani şi aşa am învăţat româna”, explică Mihail, accentuând că rostul televiziunii este crucial în formarea cetăţenilor. „Acum găgăuzii vorbesc majoritar limba rusă, consumă resurse informaţionale în limba rusă, iar posturile ruseşti vin de la Moscova”, conchide Şalvir.
O prăpastie românolingvă şi una rusolingvă
Etnicii bulgari reprezintă 2% din numărul populaţiei Moldovei şi sunt cea de-a 4-a etnie după mărimea populaţiei. Vasile Cantarji este unul dintre bulgarii născuţi în sudul R. Moldova, fiind stabilit la Chişinău cu familia şi considerându-se perfect integrat. El spune că „problemele de proastă comunicare între etnii nu sunt de natură interetnică, e vorba de prăpastia românolingvă şi rusolingvă, care creează dificultăţi de integrare. Discursul public cu privire la identitate, timp de 25 de ani, a fost excesiv. Asta le convine politicienilor, să facă agenda falsă”.
Cu toate acestea, Vasile Cantarji spune că problema separării pe etnii şi a sperietorilor interetnice există, acestea fiind cauzate de politici inadecvate perpetuate timp de 25 de ani. „În 25 de ani de independenţă limba de stat nu a avansat către minortăţi. Calific acest lucru ca pe un eşec al statului. Toate guvernările au evitat să depună eforturi, nedorind sa îşi asume riscurile politice. Eu am discutat cu mulţi reprezentanţi etniilor minoritare şi nimeni nu se împortiveşte să înveţe limba română categoric, dar eşecul este pe seama proastei calităţi de predare şi lipsei motivării. Aşa ajung ostatici ai falsurilor promovate la televizor, şi românolingvii şi rusolingvii se pomenesc pe baricade diferite, gata să lupte între ei”.
La 25 de ani de independenţă, problemele cele mai dificile cu care se confruntă cetăţenii R. Moldova par să fi fost create în mod artificial de către unele forţe politice, prin manipulare şi propagarea falsurilor, care ar redirecţiona atenţia cetăţenilor de la capacitatea guvernelor de a soluţiona problemele economice şi sociale, implicând cetăţenii în certuri şi ostilităţi de origine lingvistică şi identitară. În actualul război mediatic, când presa manipulatorie este importată masiv din Federaţia Rusă în R.Moldova, dezbinarea şi segregarea etniilor devine o luptă câştigată cu multă uşurinţă.
