Valeriu Guma, condamnat în România, se retrage din Parlament și părăsește PDM
Deputatul Valeriu Guma, condamnat în România, renunță la mandatul de deputat și se retrage din PD. Anunțul a fost făcut acum câteva clipe.
„Am decis să mă retrag din Partidul Democrat, tocmai pentru a nu mai lăsa nicio posibilitate celor care vor să folosească numele meu pentru a ataca formațiunea. Am luat aceste decizii atât din motive de ordin politic, cât si din motive de ordin personal: doresc sa-mi protejez familia, să nu fie implicată în acest circ politic”, a anunțat Guma înaintea de începerea sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului.
Fostul deputat, condamnat pentru acte de corupție în România, afirmă că este capabil să-și demonstreze nevinovăția și nu mai are nevoie de imunitate parlamentară.
„Nu vreau să dau ocazia unor profitori politici să mai atace Partidul Democrat folosindu-se de numele meu, anunț pe această cale că mă retrag din Parlamentul Republicii Moldova. Nu am nevoie de imunitate parlamentară, nu am nevoie de protecție politică și nici de beneficiile mandatului de parlamentar. Sunt capabil singur să-mi demonstrez nevinovăția, am nevoie acum doar de timp și liniște”, a mai spus fostul democrat.
Amintim că, în aprilie 2013, Valeriu Guma a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare, cu executare, de Înalta Curte de Casaţie de la Bucureşti. Deputatul a fost acuzat că a încercat, prin complici, să-l mituiască pe directorul general al Direcţiei Juridice din Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), pentru menţinerea privatizării unei firme unde era acţionar.