TURISTUL NUCLEAR: Moștenirea catastrofei de la Cernobâl
Se spune că cinci sieverți de radiații este de ajuns ca să te omoare, așa că am fost curios să văd cât arată dozimetrul meu făcut în Rusia, în timp ce microbuzul nostru intra în zona de carantină în vasta sălbăticie din jurul Cernobâlului rămasă după evacuare… Așa începe reportajul scris de George Johnson în articolul din National Geographic, întitulat „The Nuclear Tourist. An unforeseen legacy of the Chernobyl meltdown”, (Turismul Nuclear. Moștenirea neprevăzută a catastrofei nucleare de la Cernobâl, trad.).
Pe drumul mărginit de pâlcuri dese de pini și mesteceni, ghidul ne amintește regulile de bază ale locului: nu culegeți ciuperci, care concentrează radionuclizi, și nu riscați să inhalați agenți contaminați mâncând sau fumând în aer liber. Câteva minute mai târziu, am trecut pe lângă primul sat abandonat și tragem pe dreapta ca să admirăm un grup mic de cai-Przewalski.
La 28 de ani de la explozia unui reactor nuclear de la Cernobâl, zona, aproape depopulată, a fost cucerită de animale sălbatice. Aici trăiesc bizoni, mistreți, elani, lupi, castori, șoimi. În Pripiat, orașul fantomă, vulturii și-au făcut cuiburile pe blocurile sovietice pustii. Caii – o specie rară, pe cale de dispariție, au fost eliberați aici după un deceniu de la producerea accidentului, când radiația a fost considerată tolerabilă. M-am uitat la dozimetrul meu: 0,19 microsieverți pe oră – o fracțiune de o milionime dintr-un singur sievert (unitate de măsură a radiației, n.r.). Deocamdată, nu avem de ce ne face griji.
Oamenii de știință care studiază Cernobâlul nu au înțeles care sunt efectele pe termen lung ale radiației asupra florei și faunei. Deocamdată, mai periculoși pentru animale sunt braconierii, care se strecoară înarmați în zonă.
Câteva minute mai târziu, ajungem la Zalesie, un sat de agricultori, și rătăcim printre casele pustii. Ferestre sparte, vopsea scorojită, tencuieli căzute. Pe podeaua unei case, un portret al lui Lenin părăsit – cu barba ascuțită și bărbia proeminentă – privea sever în gol, iar de un perete din dormitor atârna de o sfoară o păpușă. Afară, altă păpușă stătea lângă rămășițele unui cărucior stricat. Acestea erau primele lucruri macabre pe care le-am văzut în acele două zile petrecute în zonă. Păpuși întinse în pătuțuri, pe jumătate îmbrăcate, măști de gaze atârnate în copaci – tablouri create de vizitatori ca simboluri ale unei trecute și mute orori.
De asemenea, Johnson povestește că a văzut o localnică – Rosalia, care e una dintre „întorși”, cum le spun oficialitățile – bătrâni încăpăținați, în mare parte femei, care insistă să-și trăiască restul vieții în locul pe care-l consideră „acasă”. „Radiația nu se vede și apoi, nu mai am de gând să fac alți copii”, a spus ea. Femeia trăiește cu cinci pisici. Înainte de plecare, ea le-a arătat turiștilor grădina sa de legume și a spus că cea mai mare problemă cu care se confruntă sunt gândacii-de-Colorado.
În articol este menționat că în anul 2011, Cernobâlul, locul celei mai grave catastrofe la o centrală nucleară, a fost declarat oficial o atracție turistică. Turism nucleară. Ideea, apărută în perioada dezastrului de la Fukushima, pare absurdă. Tocmai asta m-a atras, pe lângă curiozitatea de a vedea sate și un oraș (în Pripiat trăiau aproape 50 000 de oameni) abandonate în grabă, lăsate pradă naturii, mărturisește autorul articolului.
Din primele ore petrecute în Pripiat, cel mai clar îmi amintesc sunetul și senzația pașilor pe sticlă spartă. Prin saloanele de spital ruinate, cu paturi și pătuțuri goale, prin săli de operație pline de gunoaie, prin holurile școlilor, peste grămezi de cărți cu cotoarele rupte. Pe ușa unui laborator vechi era o planșă educativă cu spectrul radiației electromagnetice, de la căldură la lumina vizibilă, razele X și razele gama – cele care distrug legăturile moleculare și provoacă mutații în ADN. Cât de abstract trebuie să li se fi părut copiilor înainte de începerea evacuării.
În altă sală, măști de gaze atârnă de tavan, iar unele sunt strânse într-un morman pe podea. Ghidul spune că acestea sunt probabil, lăsate de „Stalkers” – vizitatorii clandestini care se furișează în zonă. „La început au venit să jefuiască, mai târziu doar pentru senzații tari. Ei beau din râul Pripiat, înoată în Golful Pripiat, râzând în nasul radiației și al paznicilor”, povestește ghidul excursiei. Un stakler pe care l-a întâlnit autorul articolului, mai târziu la Kiev, i-a povestit că a fost la Cernobâl de o sută de ori. „Îmi închipuiam că zona e un loc vast și pârjolit”, a spus bărbatul, care de fapt, a găsit păduri și râuri, o întindere de frumusețe otrăvită.
De asemenea, turiștii au urcat 16 etaje ca să ajungă pe acoperișul unuia dintre cele mai înalte blocuri. Balustradele de metal fuseseră smulse de vânătorii de fier vechi. De pe acoperiș priveau bulevardele odinioară mari și îngrijite și parcurile care sunt năpădite cu totul de vegetație. Pripiatul, considerat cândva orașul sovietic model, paradisul muncitoresc, e înghițit încet-încet de pământ.
Am petrecut noaptea în orașul Cernobâl, ce arată ca o bază militară din Războiul Rece, centrul unei operațiuni de debarasare nesfârșite. Camera de hotel arată ca o dioramă dintr-un muzeu al vieții sovietice, povestește Johnson.
Într-un joc video postapocaliptic cu titlul „S.T.A.L.K.E.R.: Shadow of Chernobyl”, vizitatorii virtuali ai tărâmului radioactiv identifică zonele periculoase după strălucirea lor alb-albastră. Pe măsură ce înaintezi în zona de excludere, indicatorul de radiație urcă treptat. Poți reduce acumularea și evita efectele radiațiilor bând votcă rusească virtuală. Dacă ar fi atât de ușor…, scrie reporterul.
A doua zi, ajunseserăm să tratăm riscul de expunere cu o nonșalanță aproape epatantă. Stând sub rămășițele unui turn de răcire, ghidul ne grăbea exclamând: „O, uite aici un loc cu radiație ridicată! Hai să-l vedem!”, de parcă ne-ar fi arătat un nou exponat dintr-un muzeu al figurinelor de ceară. A tras de o scândură care acoperea locul și ne-am aplecat toți, cu dozimetrele în mână (piuiau disperat), într-o competiție amicală pentru detectarea celei mai înalte valori. Dispozitivul arăta 112 microsieverți pe oră. Nu am rămas acolo decât un minut.
Cel mai radioactiv punct pe care l-am măsurat în ziua aceea se afla pe lama unui excavator ruginit care fusese folosit la îngroparea stratului superficial de sol radioactiv: 186 de microsieverți pe oră – prea mult ca să mai stăm acolo, dar nimic în comparație cu ce au absorbit bieții pompieri și debarasatori.
Accidentul nuclear de la Cernobâl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică Cernobâl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, când s-a produs o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla în apropiere de orașul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336 000 de persoane.
