S-a pierdut procurora Neaga? Un procuror spune că este în concediu, altul – la Procuratura de Transport
După ce ieri, 4 februarie, Procuratura Generală a anunțat despre demisia procurorului adjunct al sectorului Buiucani, Elena Neaga, aceasta a fost transferată la Procuratura Buiucani la Procuratura de Transport. Deşi, astăzi, procurorul general, Corneliu Gurin, a declarat pentru ZDG că procurora este în concediu, şeful interimar al Procuraturii de Transport, Roman Eremciuc, confirmă că Elena Neaga deţine funcţia de procuror la Procuratura de Transport. Ieri, 4 martie, a fost prima ei zi de muncă.
„Da, doamna Elena Neaga lucrează la Procuratura de Transport. Deţine funţia de procuror. Ieri s-a prezentat la locul de muncă”, a spus Eremciuc.
Întrebat dacă procurora s-a prezentat şi astăzi la serviciu, acesta a refuzat să ne vorbească. „Nu vă pot spune. Sunaţi serviciul de presă al Procuraturii şi întrebaţii pe ei”, a spus el.
Nici serviciul de presă al Procuraturii nu ştie multe detalii despre acest subiect. „Sunaţi mai târziu. Trebuie să ne documentăm”, a fost replica lor.