Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE în vizită la Chişinău şi Tiraspol
Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru Conflicte, Ambasadorul Andrei Deşciţia, începe astăzi vizita sa de două zile în Chişinău şi Tiraspol.
Pe 26 septembrie, Ambasadorul Deşciţia şi Şefa Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadoarea Jennifer Brush, vor efectua o vizită la Tiraspol, pentru a se întâlni cu liderul transnistrean, Evghenii Şevciuc, şi negociatorul principal din partea Transnistriei, Nina Ştanschi.
Ambasadorul Deşciţia va inaugura o expoziţie de artă în biroul din Tiraspol al Misiunii OSCE în Moldova.
După întâlnirea de la Tiraspol, pe 26 Septembrie Ambasadorul Deşciţia se va întâlni la Chişinău cu negociatorul principal din partea Moldovei, Eugen Carpov.
Pe 27 septembrie, Ambasadorul Deşciţia va avea o întâlnire cu Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi conducătorul grupului de lucru din cadrul Parlamentului Republicii Moldova pentru reglementarea conflictului transnistrean, Vasile Şova. Ambasadorii Andrei Deşciţia şi Jennifer Brush vor efectua o vizită la Vadul lui Vodă, pentru a se adresa participanţilor la evenimentul întitulat Modelul OSCE, un exerciţiu de simulare a Consiliul Permanent al OSCE, care are ca scop să prezinte studenţilor de pe ambele maluri ale râului Nistru a modului în care funcţionează organizaţia.