OPINIE: De ce nu poate exista un „hram” al Chişinăului
Cu toţii ştim că hramul este o sărbătoare comunitară foarte importantă. Pentru multe localităţi din R. Moldova această zi (uneori şi următoarele) devine automat una de odihnă, se petrece în familie, între rude, vecini, deoarece se cade ca evenimentul să fie „cinstit” la modul cel mai serios. Uneori, festivităţile de acest gen pot aduce probleme de ordin naţional. Bunăoară, anul trecut, alegerile anticipate trebuiau să cadă pe data de 21 noiembrie, fapt care a fost chiar (din imprudenţă) anunţat. Dar imediat s-a sesizat că în această zi, mai mult de 200 de sate din Republică prăznuiesc hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, fapt care ar fi compromis serios (buna)desfăşurare a alegerilor în acele localităţi şi regiunile limitrofe (deci, cam în toată ţara!), deoarece în ziua hramului simţul civic al cetăţenilor poate fi puternic anesteziat. De aceea, scrutinul a fost amânat cu o săptămână, fapt care arată că, pleonastic vorbind, hramul este o chestie sfântă.
Ce este totuşi un hram? Este de fapt sfântul patron al unei biserici, al unui locaş de cult şi al unei comunităţi, fiindcă Biserica, ca instituţie, este nu altceva decât comunitatea tuturor credincioşilor, a tuturor creştinilor (atunci când vreun reprezentant al mitropoliei declară arogant că nu „babele” trebuie să indice ce să facă Biserica, trebuie să-şi amintească acest lucru). Din punct de vedere organizatoric, nucleul Bisericii este parohia sau comunitatea credincioşilor dintr-o localitate, condusă de preotul paroh, (cândva) liderul spiritual al acesteia. Edificiul în care se întruneşte comunitatea (biserica), este locul unde se oficiază cultul. În momentul târnosirii (fondării) sale de către un ierarh bisericesc (episcop, arhiepiscop, mitropolit, patriarh), biserica primeşte un nume, în cinstea unui Sfânt-patron (Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe, Sfinţii Arhanghelii, Sf. Pantelimon etc.) sau eveniment important din istoria creştinismului (Naşterea Domnului, Înălţarea Domnului, Sfânta Cruce, Buna Vestire, Pogorârea Sf. Duh, Adormirea Maicii Domnului sau Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul etc). Acest act, constituie data “încreştinării” sau botezul edificiului şi se numeşte “hram”, ceea ce în slavonă, însemna “casă” sau “lăcaş”. Astfel, acest sfânt devine patronul spiritual al comunităţii, îngerul său păzitor, care este prăznuit cu mult fast de fiecare an când cade data pomenirii sale în calendarul bisericesc. Nu întâmplător pentru creştini, hramul, devine sărbătoarea centrală a comunităţii, cedând puţin sărbătorilor principale (Paştele, Cincizecimea, Crăciunul etc.)
Hramul, prin urmare, este o sărbătoare prin excelenţă parohială, fiindcă implică o comunitate religioasă primară. De aceea, la noi, când este prăznuit Hramul bisericii, se subînţelege, prin extensie şi hramul satului. Chiar dacă aici avem de a face cu o contradicţie de formă, nu avem una de fond – într-un sat, de obicei, comunitatea credincioşilor are un singur lăcaş, o singură Biserică.
Alta este, însă, situaţia la oraş, deoarece aici există mai multe biserici şi, prin urmare, mai multe parohii. Iar fiecare are hramul său: Sfânta Theodora de la Sihla sau Sf. Vineri sau Sf. Pantelimon, Sfântul Gheorghe, Sfinţii Constantin şi Elena etc. Chiar catedrala mitropolitană îşi are hramul său (Naşterea Domnului), dar acesta nu se evidenţiază cu nimic de altele, fiind sărbătorit în regim de comunitate. De aceea, să vorbeşti despre un singur hram al oraşului este absolut incorect.
Confuzia cea mare se face între festivitatea civilă cu cea religioasă (hramul). Prima, de obicei se alege după data atestării documentare a localităţii. În acest caz, pentru Chişinău, Ziua oraşului ar trebui să fie data de 17 iulie, deoarece în această zi, în anul 1436, într-un act al domnilor Ţării Moldovei Ilie şi Ştefan este menţionat pentru prima dată oraşul nostru. În cazul dat ne întrebăm de ce în octombrie trebuie să sărbătorim 575 de ani de la fondarea oraşului, care a avut loc în iulie? De fapt, răspunsul este la suprafaţă, deoarece este clar că mijlocul lui iulie nu prea este un timp prielnic pentru manifestări care ar creşte politicienilor PR-ul (electoratul pleacă la odihnă), de aceea totul se transferă pe la toamnă.
În această ordine de idei, este îndreptăţită altă întrebare – de ce a fost aleasă anume data de 14 octombrie, când se prăznuieşte după calendarul iulian (stil vechi) sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului (Pocroavele)? Se motivează că este hramul celei mai vechi biserici (şi în general, celei mai vechi clădiri) din oraş, ctitoria lui Vasile Mazarache, târnosită pe la 1757. Problema este că sus-numitul pârcălab „ot Chişinău” a închinat-o sărbătorii Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie st.n.), iar hramul actual (Pocroavele) îl poartă abia de prin anii 1960, când biserica a fost dată lipovenilor (staroverilor) de către autorităţile sovietice! În acest caz, pare să avem nu numai un hram pe stil vechi, dar şi de rit vechi…
Orice comunitate are nevoie de manifestări publice, care ar uni membrii săi. Le are nevoie şi Chişinăul, mai ales că aici divizarea se resimte poate mai clar ca în alte locuri. Dar pentru aceasta nu este nevoie de transferat mecanic realităţile rurale asupra celor urbane, cum se întâmplă în cazul nostru. De asemenea, trebuie separate conotaţiile religioase de cele seculare. Viaţa parohiilor din Chişinău se află într-o puternică derivă şi nu vor putea fi reanimate prin măsuri artificiale, cum ar fi introducerea unui hram unic efemer. Primăria să se ocupe de Ziua oraşului, când o va fi ales-o, ca cetăţenii urbei să se simtă măcar într-o singură zi mai solidari unii cu alţii, iar Biserica să aibă grijă ca fiecare comunitate să-şi sărbătorească hramul când îl are. Ce e rău în faptul că vom putea fi „hramari” la Botanica de Sf. Dumitru, în sectorul Râşcani de Sf. Constantin şi Elena sau la Ciocana de Sfântul Ştefan cel Mare? Fiindcă vorba ceea: două bătăi strică, dar două hramuri de loc…