Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Opinia unui expert american: „Perspectivele…

Opinia unui expert american: „Perspectivele pentru vinurile albe seci pot fi fantastice”

Vinurile din R. Moldova ar putea pretinde la un loc pe lista de vinuri, în cazul în care li se dă o șansă. De această părere este expertul în vinuri din New York, Christy Canterbury.

2b943eb01bae4dd0b622e36e7b55acb6„Perspectivele pentru vinurile albe seci pot fi fantastice”, a menționat expertul într-un comentariu pentru National Public Radio, citat de agora.md.

Cel mai mare obstacol ar fi percepția care persistă în rândul multor importatori că fostele republici sovietice sunt „niște țări rustice care nu știu ce fac”. Potrivit lui Canterbury, R. Moldova a depășit această reputație întrucât vinificatorii moldoveni folosesc cele mai noi tehnologii, iar „locurile de producție sunt excelente”.

În ultimul său tur, Canterbury a gustat 13 vinuri moldovenești. 11 din 13, spune ea, „au fost foarte bune”. (Celelalte două au fost „bune, dar nimic deosebit pentru a le dedica câteva cuvinte”.)

Un alt mare obstacol pentru producătorii moldoveni este piața aglomerată de vinuri care face ca magazinele să expună vinurile moldovenești în secțiunea „Alte regiuni” în partea din spate, sau pe raftul de jos. Canterbury recomandă producătorilor moldoveni să se concentreze pe promovarea soiurilor de vinuri locale, cum ar fi Feteasca Albă și Feteasca Neagră, pentru că puțini le produc.

Problema esențială, însă, se ascunde în faptul că R. Moldova rămâne în obscuritate. „Vinificatorii moldoveni au nevoie de ceva pentru a atrage atenția cumpărătorilor; ceva care le va da vinurilor moldovenești o identitate, și le va face memorabile”, mai susține expertul.