John Onoje, alături de alţi 6 cetăţeni străini, a depus astăzi jurământul
Astăzi, 17 ianuarie 2011, 7 persoane străine, originare din Bielarus, Turcia, Siria, Armenia şi Republica Africană Sierra Leone au depus astăzi jurământul de cetăţean al R. Moldova, în faţa primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă. Solicitanţii de cetăţenie au citit jurământul, după care au sărutat drapelul de stat şi au primit certificate care atestă noul lor statut. Dorin Chirtoacă i-a felicitat pe proaspeţii cetăţeni moldoveni cu prilejul acestui eveniment important în viaţa lor, remarcând totodată că noul lor statut atrage după sine şi respectarea anumitor îndatoriri – cunoaşterea Constituţiei, respectarea legilor acestui stat, cunoaşterea istoriei şi tradiţiilor poporului nostru.
Edilul capitalei i-a îndemnat pe noii cetăţeni să se încadreze uşor în viaţa societăţii, astfel ca, împreună cu ceilalţi compatrioţi, să contribuie la prosperarea statului R. Moldova.
Printre noii cetăţeni este şi John Onoje (foto), refugiat din Republica Sierra Leone, locuieşte de 12 ani la Chişinău şi şi-a dorit mult să obţină şi cetăţenia statului nostru. El a protestat anul trecut în faţa Preşedinţiei şi a ÎS „Registru”, cerând urgentarea acordării cetăţeniei. Deşi continuă să vândă ziare şi reviste, acum noul cetăţean moldovean crede că îşi va găsi un serviciu confom studiilor pe care le deţine, fiind licenţiat în istorie şi masterand în bănci şi finanţe.
Din 2003 şi până în prezent, 305 persoane care locuiesc în municipiul Chişinău au obţinut cetăţenia R. Moldova. În conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru a obţine sau a redobândi cetăţenia R. Moldova, solicitanţii trebuie să susţină un examen de cunoaştere a limbii de stat, a istoriei statului şi a legislaţiei naţionale. O comisie specială de pe lângă Guvernul R. Moldova examinează dosarul, după care se emite decretul Preşedintelui R. Moldova. Ulterior, solicitanţii depun jurământul în faţa primarului general al municipiului sau a preşedintelui de raion.