Fiecare Minister va avea câte o persoană responsabilă pentru diasporă
Prim-ministrul Iurie Leancă a semnat o dispoziție care prevede desemnarea unui viceministru sau vicedirector general, la nivel de luare de decizii și a unui șef de direcție – la nivel tehnic – responsabili pentru promovarea şi realizarea politicii statului în domeniul diasporei. Astfel toate instituțiile publice relevante vor avea persoane responsabile pentru diaspora, contribuind la o coordonare mai bună a acțiunilor în acest domeniu.
Aceleași instituții ale administrației publice centrale, de asemenea, vor modifica propriile regulamente de activitate, introducînd atribuții și funcții ce țin de diaspora, specifice mandatului lor. Modificările au la bază ideea că necesitățile și oportunitățile de dezvoltare ale diasporei sunt atît de largi, încît nici o instituție nu poate să le înglobeze și să le realizeze de una singură. Adițional, măsura are scopul să accentueze că responsabilitatea Guvernului se extinde atît asupra cetățenilor din țară, cît și a celor de peste hotare.
Dispoziția prevede și introducerea evaluării ex-ante și ex-post a impactului politicilor publice asupra diasporei şi migraţiei în procesul de elaborare şi implementare a acestora în toate instituțiile publice. Această modificare a fost recomandată de către experții străini și organizațiile internaționale în cadrul planului național privind integrarea pe orizontală (mainstreaming) a responsabilităţilor în domeniul elaborării politicilor pentru diaspora.
Pornind de la premisa că Republica Moldova, ca obiect de guvernare, este acolo unde sunt cetățenii săi și ținînd cont că o bună parte din ei se află peste hotare, aceste amendamente vor apropia Guvernul de diaspora și vor contribui la activizarea lucrului în comun.
Modificările propuse sunt operate pentru implementarea Programului de Guvernare recent aprobat de Parlament.
Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), ca instituție publică responsabilă de coordonarea politicilor în domeniul diasporei, va asigura implementarea acestei dispoziții.