Cristina Cojocaru: Ziarul-câine care-i face să transpire pe mai-marii vremii
„Acum zece ani, un ziar şi-a ales bine denumirea – de gardă – iar ca simbol – un câine. Instituţiile publice, organele de drept şi justiţia, politicienii guvernanţi şi opoziţia – nu au mai fost la fel după apariţia ziarului-câine de gardă. Pentru că dacă nu ar fi existat un Ziar de Gardă, cu siguranţă ar fi trebuit inventat unul, din nevoia oamenilor de a şti ceea ce îi face să transpire pe mai marii vremii. Nici societatea civilă şi mass-media nu au mai fost la fel după apariţia ZdG, care a creat o cultură aparte a investigaţiilor jurnalistice, fiind o şcoală pentru mulţi alţi jurnalişti buni. E o onoare să cunosc Ziarul de Gardă şi ţin să-i urez mult curaj. La mulţi ani, Ziarul de Gardă!”, Cristina Cojocaru, directoare-adjunctă, CNA