Concurs cu pile pentru funcţia de judecător din partea R. Moldova la CEDO
Ministerul Justiţiei anunţă că, „respectând principiile de asigurare a transparenţei, alegerii după merit, tratamentului egal; ca urmare a concursului pentru selectarea candidaţilor la postul de
judecător la CEDO”, Comisia special instituită a decis să aprobe o listă a 3 candidaţi, care vor fi propuşi pentru concursul ce se va desfăşura la Strasbourg.
Cei trei candidaţi, aleşi dintr-un număr de 9 prtendenţi, sunt:
Vladimir Grosu, viceministrul Justiţiei;
Valeriu Griţco, avocat;
Mihail Buruiană, lector USM.
Decizia a fost luată în temeiul punctajului acumulat în urma testului scris şi oral. Singurul care a făcut opinie separată a fost directorul CREDO, Sergiu Ostaf, argumentând că doi dintre candidaţi nu dispun de notorietatea şi aptitudinile profesionale necesare.
Amintim că, ieri, în debutul concursului, Vitalie Nagacevschi a solicitat excluderea din cadrul comisiei a 3 membri – colegi si subalterni ai viceministrului Justiţiei, Vladimir Grosu. Cererea lui Nagacevschi a fost respinsă, astfel încât cei trei angajaţi ai MJ, alături de alţi membri ai Comisiei, au decis asupra rezultatelor testelor şi asupra listei candidaţilor propuşi la CEDO.
Participanţii la concurs cred că unul dintre candidaţi ar fi fost printre autorii testelor şi că, din acest motiv, includerea sa în competiţie ar fi una ilegală.
Solicitat de ZdG să se refere la rezultatele concursului, Vitalie Nagacevschi a declarat: ” În 2008-2009, când era pericolul comunist cel mai mare, un copil de-al meu a fost bătut, altul a fost arestat, împotriva mea a fost pornit dosar penal. Între timp, Vladimir Grosu era agent guvernamental la CEDO şi expedia scrisori prin care infirma tortura în cazul victimelor evenimentelor din aprilie 2009″.
Participanţii la concurs susţin că rezultatele erau previzibile de acum două săptămâni. „În privinţa a doi candidaţi din această listă, rezultatele erau clare de acum câteva săptămâni. Al treilea, mă refer la Mihai Buruiană, merita să apară în lista celor propuşi pentru CEDO. Pentru a spulbera suspiciunile, comisia ar trebui să facă publice punctajul examenelor”, susţine avocatul Vlad Gribincea, alt candidat dintre cei 9 participanţi la concurs.
Potrivit regulamentului, această decizie nu mai poate fi contestată.