A devenit cunoscută ziua semnării Acordului de asociere şi de liber schimb cu UE
Republica Moldova va semna Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care îl va cuprinde și pe cel de liber schimb, la 27 iunie, a anunțat marți la Chișinău președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Uniunea Europeană este gata să ajute Republica Moldova în cazul unor impedimente sau presiuni din exterior, a declarat marți la Chișinău președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, referindu-se la Federația Rusă.
În cadrul unei conferințe comune de presă cu premierul Iurie Leancă, Herman Van Rompuy a afirmat că Republica Moldova, stat suveran, și-a făcut propria alegere prin apropierea de Uniunea Europeană, care trebuie să fie respectată de toți vecinii săi. Referitor la posibile presiuni din partea Moscovei, el a arătat că UE a ajutat Republica Moldova, deschizându-și piața pentru vinurile moldovenești după ce acestea au fost interzise în Rusia și va proceda la fel dacă astfel de acțiuni se vor repeta.
‘UE este pregătită să ia în considerație și alte măsuri în vederea sprijinului comerțului, pentru a contracara orice alte embargouri posibile. UE sprijină și diversificarea sectorului energetic. Noi suntem activi deja atunci când există o problemă concretă, iar atunci când vor apărea probleme suntem pregătiți să ajutăm Moldova. Dar noi sperăm că toate aceste măsuri nu vor fi necesare. Noi sperăm că toată lumea va respecta independența și suveranitatea țării’, a spus președintele Consiliului European.
În cadrul aceleași conferințe, el a anunțat că UE va semna Acordul de asociere cu Republica Moldova la 27 iunie, în prezența șefilor de state și de guverne ale țărilor membre. Ceremonia se va desfășura la Bruxelles în cadrul unui summit extraordinar UE-Republica Moldova, țară care va fi reprezentată de premierul Iurie Leancă.
Herman Van Rompuy a adăugat că Republica Moldova a înregistrat progrese remarcabile în ultimii ani și că Acordul de asociere va aduce beneficii considerabile cetățenilor moldoveni. În același timp, el a îndemnat autoritățile să continue reformele în vederea combaterii corupției, asigurării independenței justiției și promovării unui mediu de afaceri de calitate.
Iurie Leancă a reconfirmat intenția autorităților de la Chișinău de a continua reformele începute și a calificat vizita oficialului UE drept o confirmare a sprijinului Bruxellesului pentru țara sa. ‘Vizita vine să reconfirme, la nivelul politic cel mai înalt, că Republica Moldova se regăsește printre prioritățile politicii externe ale UE și demonstrează că Republica Moldova este parte a perspectivelor pe care le trasează UE pentru dezvoltarea viitoare a continentului european. Viitorul nostru este unul european și avem toată susținerea partenerilor și prietenilor noștri din UE pentru realizarea acestui obiectiv’, a declarat Leancă.
Republica Moldova a parafat Acordul de asociere în luna noiembrie 2013, la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius
Herman Van Rompuy efectuează o vizită de câteva ore la Chișinău în care s-a întâlnit și cu președintele Nicolae Timofti și președintele parlamentului Igor Corman, urmând să susțină și un discurs public.
sursa: agerpres.ro