Un studio de la Iași, fondat de un orheian, creează desene animate pentru copiii din întreaga lume
Videoclipurile realizate de ei sunt acum prezente în grila de programe a unor televiziuni din Polonia până în Indonezia, iar aplicaţiile mobile pentru învăţarea limbii engleze în China sau cele folosite la bordul aeronavelor din America Latină – sunt bazate tot pe animaţiile lor muzicale. Sunt printre top 10 cele mai urmărite canale pentru copii pe YouTube şi se poate spune că numărul vizionărilor produselor lor se apropie de numărul populaţiei de pe glob. Cine sunt ei? O familie moldo-românească, care a creat la Iaşi o companie cântată de milioane de copii din întreaga lume.
În 2012, un cuplu a fondat un studio de animaţie în oraşul românesc Iaşi, pe atunci având numele TraLaLa (un refren obişnuit al cântecelor româneşti pentru copii). La scurt timp, clipurile de animaţie destinate copiilor şi părinţilor, create de acest studio, au ajuns printre cele mai vizualizate de pe YouTube. Apoi au lansat canalul în limba engleză, LooLoo Kids. Acum, numărul de vizualizări oscilează între 12 şi 15 milioane pe zi, iar creşterea acestora e continuă şi accelerată. Creatorii acestei afaceri, Cristina Badan, de profesie tehnician dentar şi soţul ei, Alexandru Badan, un orheian din R. Moldova, de profesie inginer mecanic speră ca, într-un an, să dubleze numărul vizualizărilor.
„Iniţial, nimeni nu s-a gândit la bani, întrucât pe atunci, în România, nici nu exista monetizare, iar proiectul a început mai degrabă ca o activitate part-time”, îşi aminteşte Alexandru Badan, explicând că afacerea a pornit întâi ca o distracţie, din lipsa unor alternative de conţinut audio-video pentru cei trei copii ai lor.
Primele patru animaţii au costat cât cadourile de Crăciun
Cu 6 ani în urmă, atunci când au descoperit că pe piaţa on-line lipseau cântecele şi filmuleţe în limba română, adaptate pentru cei mici, Cristina Badan a venit cu ideea ca ei înşişi să creeze nişte cântece însoţite de animaţie, ceea ce, spune Alexandru, reprezenta o noutate pentru România.
„Având ideea, am început a căuta colaboratori, pentru că şi eu, şi Cristina, nu eram animatori sau muzicieni de profesie. Aici a fost partea cea mai dificilă – să identificăm animatori care să aibă încredere în ideea noastră, pentru că toate persoanele pe care le abordam întrebau ce câştig sau câţi bani ies din afacere, iar asta pe atunci nu reprezenta nicio afacere, era doar o idee de a ajuta părinţii în aceeaşi situaţie ca şi noi. A fost nevoie de câteva luni de căutări intensive, până am găsit nişte răspunsuri afirmative de la persoane cu care am putut demara proiectul”, îşi aminteşte Alexandru Badan.
Pentru că, la acea vreme, în România nu exista monetizare, la început făceau mai mult o muncă de voluntariat. La un moment dat, au înţeles că ceea la ce muncesc ei reprezintă un produs de care piaţa are nevoie, de care părinţii şi copiii au nevoie şi atunci au început să lucreze mai intens asupra proiectului, neavând, totuşi, vreo perspectivă asupra veniturilor.
„Noi aveam o activitate zi de zi. Proiectul a început ca o activitate part time – ne ocupam de el strict în timpul liber, bugetele fiind foarte restrânse. Primele 4 animaţii au fost realizate cu un buget sub 200 de euro. Erau perioade grele, când aceştia reprezentau foarte mulţi bani. De fapt, acei 200 de euro erau bugetul pe care-l aveam pentru cadourile de Crăciun ale copiilor şi cunoştinţelor. Practic, a trebuit să renunţăm în acel an la a face cadouri, pentru că erau gata animaţiile şi trebuiau achitate”, povesteşte, zâmbind, Alexandru, de parcă şi-ar aminti despre o epocă demult trecută.
„Colaborăm cu persoane pe care practic nu le-am întâlnit nicicând”
Aşadar, au început cu istorioare în limba română care au ajuns rapid în majoritatea caselor, dar şi grădiniţelor din România şi R. Moldova. Foarte curând au înţeles că acel conţinut în limba română este consumat şi în străinătate, de aceea au decis să deschidă un canal în limba engleză. Astăzi, canalul LooLooKids în limba engleză este utilizat în întreaga lume, ajungând la peste 12 milioane abonaţi şi 5 miliarde de vizualizări în doar câţiva ani.
Afacerea lor s-a extins atât de mult, încât nu mai încape la Iaşi. În oficiul din acest oraş românesc lucrează la anumite etape, dar fiindcă în România nu sunt suficienţi animatori, au fost nevoiţi să apeleze şi la studiouri din străinătate. Creatorii LooLoo Kids afirmă că lunar colaborează cu 50—60 de persoane angajate full-time, asta deşi lista colaboratorilor depăşeşte numărul 100, pentru aceeaşi perioadă.
„Ca să vă dau un exemplu, colaborăm cu persoane din SUA pentru înregistrările audio în engleză, pentru că ne interesează ca vocea să fie nativă. Este foarte important pentru un produs să nu existe accent în momentul în care se interpretează o melodie. Şi, atunci, colaborăm cu persoane pe care practic nu le-am întâlnit nicicând. Cam asta se întâmplă în domeniul nostru”, povesteşte Alexandru.
Administratorii LooLoo Kids susţin că pentru ei este un angajament ca 80 % din venituri să fie reinvestite constant, pentru a-şi asigura viitorul şi pentru a garanta producţii de calitate, precum şi proiecte din ce în ce mai valoroase, care să le ţină business-ul în mişcare.
„Tot ce înseamnă conţinut pentru copii trebuie să fie educaţional sută la sută”
Totodată, managerii LooLoo Kids subliniază că garanţia succesului, în cazul lor, a fost asigurată mai ales de caracterul educaţional al filmuleţelor animate pe care le-au creat. Brand managerul companiei, Valentin Pintilescu, este de părere că LooLoo Kids trebuie în continuare să pună accent pe acest aspect, pe felul în care copiii percep ceea ce văd în desenele animate.
„Tot ce înseamnă conţinut pentru copii trebuie să fie educaţional sută la sută. S-a dezvoltat acum termenul de edutament, în care educaţionalul este îmbinat cu partea de entertainment. Pentru noi, acest caracter educaţional a fost garanţia succesului. În momentul în care ne evaluăm conţinutul de pe canalele pe care le gestionăm, un singur aspect, dincolo de calitatea animaţiei 3D, iese în evidenţă – faptul că nu am negociat caracterul educativ al cântecelelor, modul în care personajele interacţionează unul cu celălalt şi the general looking feel, cum spun partenerii noştri – ce rămâne copilului în momentul în care s-a terminat melodia şi modul în care acesta percepe un anumit set de valori”, argumentează Pintilescu.
Deşi ei urmăresc reacţia publicului şi mesajele adresate de consumatori, Pintilescu susţine că LooLoo Kids nu a primit plângeri decât în glumă – „în sensul în care copilul vorbeşte în versuri sau când vede că plouă, foloseşte o anumită strofă dintr-un cântecel”.
De altfel, deşi fac competiţie celor mai mari studiouri de animaţie din lume pe YouTube, creatorii LooLoo Kids îşi analizează în continuare succesele cu atenţie şi cu o anumită doză de rezervă.
„Ne este câteodată şi frică faţă de noi să recunoaştem că suntem trendsetteri şi că deciziile pe care le-am luat în urmă cu câţiva ani sau pe care le vedem acum, încă nu au venit în board-urile liderilor din industrie. E o decizie de digitalizare pe care ei încă nu au luat-o. Momentan, avem foarte multe solicitări de la jucători mari din industrie de a le oferi consultanţă şi de a intra în parteneriate. În momentul în care ei îşi dau seama că sunt pregătiţi pentru această industrie digitală, aleg din prima să lucreze cu un partener pe care utilizatorii l-au validat şi l-au consacrat, cum suntem noi”, încheie Valentin.
În 2018, studioul condus de familia Badan a produs circa 60 de animații. Pentru aproximativ alte 200 de animații, studioul a făcut doar dublaje. Pentru acest an, cifra estimativă de afaceri a studioului condus de soții Badan, este între 900 de mii și 950 de mii de euro