S-a făcut oare dreptate pentru femeile de la Bălţi?

La 25 octombrie, Judecătoria Bălţi l-a condamnat la 13 ani de închisoare pe Stanislav Florea, un doctor care a violat 16 femei. Bărbatul a fost psihiatrul responsabil pentri Internatul Psihoneurologic Bălţi, instituţie psihiatrică în care se află peste 400 de persoane. Victimele sale au fost rezidente ale acestei instituţii, femei cu probleme de sănătate mintală sau cu alte dizabilităţi. Ana (nume fictiv) a povestit cum a fost violată pentru prima dată acum 15 ani în cabinetul doctorului, pe o podea aspră, care i-a lăsat răni adânci pe spate. Florea a putut să violeze atât de multe femei, pentru o perioadă atât de lungă – mai bine de un deceniu – din cauza puterii pe care o avea asupra femeilor în calitatea sa de medic şi din cauza respectului de care se bucura în comunitate. Acesta s-a folosit de poziţia sa şi le-a ameninţat pe femei că le va închide în blocul izolator şi că le va da doze mari de medicamente neuroleptice. Acum însă povestea de groază a acestor femei a ieşit în sfârşit la iveală.

Poate că o sentinţă de 13 ani de închisoare este prea indulgentă, dar vedem cum s-a făcut, până la un punct, dreptate. Femeile care au fost violate cu atâta cruzime au luptat cu sistemul penal şi au ieşit, într-un fel, învingătoare. Verdictul este important deoarece reprezintă o recunoaştere oficială a faptelor care au avut loc în spatele uşilor închise. Istoria ne arată că privarea de libertate hrăneşte exploatarea, violenţa şi abuzurile. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când – aşa cum este cazul în Moldova – nu există un sistem de inspecţie independent şi regulat.

Organizaţia mea a colaborat cu ONU şi împreună am evaluat legile şi politicile Moldovei în domeniul dizabilităţii. Făcând un pas înapoi şi îndepărtându-ne puţin de obiectivul oarecum limitat al unui proces penal şi privind contextul mai larg în care are loc un astfel de proces, putem identifica cele trei măsuri pe care Guvernul trebuie să le ia, toate decurgând din prevederile de drept internaţional din domeniul drepturilor omului care se aplică în R. Moldova.

În primul rând, în cazurile în care există acuzaţii credibile de rele tratamente perpetuate în instituţiile statului, trebuie să existe o anchetă independentă realizată cu privire la circumstanţele care au permis ca aceste abuzuri să aibă loc. Există încă atâtea întrebări cu consecinţe grave care au rămas fără răspuns după procesul de la Bălţi: cum pot fi adulţii din R. Moldova protejaţi mai eficient? Beneficiază oare personalul care îngrijeşte persoanele cu dizabilităţi de instruire în vederea identificării semnelor de abuz şi intervenirii în asemenea situaţii? De ce le-au ignorat autorităţile pe aceste femei atâţia ani? Cum trebuie modificate practicile poliţiştilor?

În al doilea rând, Guvernul ar trebui să ofere un pachet de reabilitare pentru victime şi pentru persoanele care nu au putut participa la proces. Victimele violenţei de gen au nevoie de sprijin psihologic pentru a face faţă acestei traume, în special în situaţii dificile, în care a existat şi o încălcare a legăturii de încredere care ar trebui să existe între un medic şi pacienţii săi; în tot acest proces trebuie implicaţi profesioniştii potriviţi.

În al treilea rând, guvernul trebuie să se ocupe de transferul celor care locuiesc acum în Internatul de la Bălţi. În colaborare cu societatea civilă, statul trebuie să implementeze un plan naţional care le-ar include pe cele 2.200 de persoane, forţate să trăiască în 6 instituţii de îngrijire psihiatrică şi socială. Acest plan trebuie să conducă la dispariţia acestor instituţii, deoarece ele sunt reminiscenţe ale unei ere în care era acceptabil să abandonăm oamenii etichetaţi ca fiind „nebuni” sau „incompetenţi” şi să-i lăsăm să-şi trăiască viaţa ca nimeni să nu-i vadă, societatea uitând de existenţa lor. „Depozitarea” persoanelor cu dizabilităţi nu mai este acceptată nicăieri în lume, la nivel mondial tendinţa fiind de a-i scoate pe oameni din instituţii şi a-i transfera în comunităţi unde, cu suportul de care au nevoie, aceştia să se dezvolte armonios. Politicile ar trebui modificate, astfel încât alternativele fezabile să fie disponibile şi în contextul moldovenesc.

Prevederile internaţionale recunosc dreptul femeilor din Bălţi şi al oricăror alte persoane cu dizabilităţi de a-şi conduce propria viaţă, de a trăi la fel ca şi alţii, cu suportul de care au nevoie pentru a fi incluse în comunitate. Cu sprijinul comunităţii internaţionale, lumea trebuie să se implice activ în acest proces: ONG-urile, autorităţile locale, comunităţile, membrii de familie şi grupurile persoanelor cu dizabilităţi. Un prim pas ar fi un moratoriu privind admiterile în aceste instituţii şi distrugerea fiecărui pat din aceste instituţii de pe care pleacă cineva, pentru ca nimeni să nu îi poată lua locul, fiind instituţionalizat. Un alt pas ar fi ridicarea limitărilor cu privire la capacitatea legală şi eliminarea tutelei, ca oamenii să poată, cu sprijinul de care au nevoie, lua decizii cu privire la propriile vieţi.

Trebuie să transformăm furia pe care aceste violuri ne-o cauzează în determinarea de a lupta pentru a le ajuta pe femeile de la Bălţi să trăiască viaţa pe care o merită. Guvernul e responsabil de faptul ca respectarea drepturilor omului, aşa cum sunt ele prevăzute de dreptul internaţional, să devină realitate. Aşteptăm măsurile specifice pe care autorităţile le vor adopta după acest caz.

Oana Georgiana Girlescu, Mental Disability Advocacy Centre