Povestea unui pădurar şi pepiniera cu care vrea să renască pădurile Moldovei
La marginea satului Popeasca, r. Ştefan Vodă, aproape de un lac care împrăştie răcoare într-o zi toridă de vară, înconjurată de păduri, descoperim pepiniera familiei Slisarenco. Inspirăm aerul proaspăt, trecem pe un drum îngust ce şerpuieşte printre copacii verzi care aştern umbră şi ne grăbim să-i cunoaştem pe soţii Marfa şi Ion Slisarenco.
Proprietarii pepinierei se laudă cu peste 20 de tipuri de arbori şi arbuşti, care aşteaptă să ajungă în grădinile şi localităţile celor care vor să reînvie pădurile din R. Moldova. Printre frasini, castani, arţari, plopi, nuci, descoperim fâşii lungi cu puieţi de migdal, liliac, alun, gutui japonez, măceş şi hibiscus (trandafir de Siria).
„Tata nu voia să devin pădurar”
Ion Slisarenco este pădurar de când se ştie. „Tatăl şi bunelul meu au fost pădurari. Când trebuia să decid la ce colegiu să mă înscriu, tata mi-a spus: numai nu pădurar, ajunge cât v-am dus eu dintr-o pădure în alta. Atunci era aşa: peste fiecare cinci ani pădurarul împreună cu întreaga familie se muta în altă localitate şi lucra deja acolo alţi cinci ani şi tot aşa. Asta ca să nu-şi facă „cumătri” sau alte „nemurele”… L-am ascultat şi m-am înscris la Colegiul de Agronomie. Am învăţat acolo, dar simţeam că nu e ceea ce vreau să fac în viaţă. Pădurea mă atrăgea. După absolvirea colegiului, m-am înscris la Faculatea de Silvicultură şi în cele din urmă, totuşi, am devenit pădurar”, povesteşte bărbatul, cu faţa arsă de soare şi împânzită de riduri.
După ce au ieşit la pensie, soţii Slisarenco au decis să-şi creeze o pepinieră la marginea satului Popeasca, r. Ştefan-Vodă, într-o oază unde natura este la ea acasă. „În localitatea Popeasca este o bună tradiţie, încă de prin anii `50, de a planta păduri. Tradiţional, în fiecare an, împreună cu localnicii, plantăm 1-3 ha de copaci, pe care-i luăm din această pepinieră. Astfel, în prezent avem peste 470 ha de păduri”, ne spune primarul satului Popeasca, Ion Osipov. Pepiniera a fost construită în anul 2013, cu ajutorul Societăţii Ecologice „Biotica”, care se ocupă de implementarea proiectelor în domeniul dezvoltării durabile şi conservării biodiversităţii și cu susținerea Fondului Global de Mediu GEF. „A fost un tender, licitaţie, la care au participat trei candidaţi, printre care şi eu, şi, în cele din urmă, am câştigat. Pentru plantarea primilor copaci au fost investiţi 83 de mii de lei. Atunci am sădit câte 2000 de copaci de fiecare specie – zece specii de arbori şi zece de arbuşti. Pe parcursul celor trei ani ne-am extins. Cu arborii pe care îi avem acum am putea planta 100 ha de teren. Vrem să plantăm şi arbori exotici, ca oamenii să aibă ce alege”, ne spune Ion Slisarenco, în timp ce ne face o excursie prin pepiniera sa. El spune că atunci când vinde mai mulţi puieţi, aceştia sunt înlocuiţi cu alţii. „E un circuit continuu. Este o vorbă: acolo unde pui, acolo găseşti, aşa şi cu arborii”, explică bărbatul, trecând cu mâina bătătorită peste o creangă de nuc decorativ – nuc negru.
Munca la pepinieră
Pepiniera este îngrijită de cei doi soţi. Zilnic, Ion şi Marfa Slisarenco urcă în maşina lor veche, de un verde aprins şi jerpelit şi vin la pepinieră, ca să vadă dacă puieţii nu duc lipsă de nimic. „Este păcat să stai cu mâinile în şold şi să nu faci nimic. De ce să ne ducem să cumpărăm material săditor de la alţii, dacă putem să-l creştem chiar noi şi să fim siguri că este de calitatea cea mai bună? Nu ne costă nimic. Noi doi strângem seminţe pentru viitorii puieţi şi tot noi doi le plantăm. Dacă astăzi am strâns seminţe de frasin, mâine – de arţar şi tot aşa. Da, ne urcăm în copaci. Este greu, dar ce să facem? Sămânţa nu vine singură”, ne spune zâmbind Ion.
„De fapt, toată pensia o cheltuim la pepinieră, ca să cumpărăm nişte arbori exotici sau să plătim omul care vine cu tractorul să are pământul. Suntem aici în fiecare zi. Venim la ora 7.00 şi stăm până seara. Oamenii ne întreabă dacă lucrăm pe soare, dar ce să facem? Lucrăm, e greu, dar când salcâmul, de exemplu, e în două frunzuliţe, trebuie să-l îngrijeşti atent. Prăşeşti, smulgi buruienile din jurul lui şi toată ziua stai lângă el în genunchi, ca să-l ajuţi să crească bine”, povesteşte Marfa, aranjându-şi batista colorată.
„Noroc că suntem lângă lac şi anul acesta este ploios, dar anul trecut a fost atât de secetos, încât pământul era crăpat că încăpea mâna aproape până la cot. Nu ploile de acum ne-au afectat, ci îngheţurile din aprilie. Am avut tei semănaţi, dar i-am pierdut – au îngheţat. Este greu şi să vinzi copacii, am pus anunţuri pe internet, feciorul ne-a ajutat, dar oamenii nu prea se adresează, nu caută ei copaci, chiar dacă le-am pus un preţ de patru ori mai mic decât cel mediu. Acest lucru ne întristează, pentru că fiecare copac sădit asigură un viitor sănătos pentru copiii şi nepoţii noştri, dar mulţi nu înţeleg asta”, oftează bărbatul.
