Lecţia de supravieţuire oferită de Nadejda Cernei, femeia care a suportat un AVC
„Boala nu are răbdare, ea nu vrea să aştepte, ea nu vrea să ezite şi te loveşte atât de dureros că nu mai poţi să te ridici”, constată Nadejda Cernei din satul Glinjeni, raionul Făleşti. La început de noiembrie 2016, femeia a suferit un accident vascular cerebral (AVC), în urma căruia s-a ales cu paralizie pe partea dreaptă a corpului. Femeia nu se putea mişca şi nici vorbi.
„Parcă vedeam totul în ceaţă. Nu ţin minte prea multe. A fost ca un vis urât din care vrei mai repede să te trezeşti şi să te bucuri că totul este bine şi nu mai eşti singur”, ne spune femeia, care are puţin peste 50 de ani şi care s-a trezit, într-o clipă, cu viaţa răscolită de un lanţ de greutăţi presărate cu multă durere.
„Mă gândeam că nu mai treceţi pe la mine”
Ajungem în satul Glinjeni – un sat mare cu peste 3400 de locuitori. Un loc care se vrea unul modern şi atractiv pentru tineri, ca aceştia să nu mai plece departe de casă. „Avem mare noroc că suntem aproape de Bălţi. Acolo, zilnic, merg la lucru zeci de săteni. Apoi avem aici şi o fabrică deschisă de un italian. Este şi centrul de zi pentru copii, dar şi pentru bătrâni, mai ales în perioada rece a anului”, ne povesteşte Iulia Brumari, asistenta medicală a Asociaţiei Obşteşti de Asistenţă Socio-Medicală la Domiciliu ,,CASMED”, în timp ce mergem pe o ulicioară liniştită împrejmuită de garduri vii. „Pot merge prin sat şi cu ochii închişi. Ştiu fiecare colţişor, fiecare cărăruşă… Am mai mulţi beneficiari din această parte a satului. Nu a rămas mult şi ajungem la casa Nadei, aşa-i spunem noi”, zâmbeşte asistenta medicală.
Ne oprim în faţa unei porţi de fier, care ne fredonează un scârţâit morocănos când o deschidem. În partea stângă apare un câine somnoros. Trecem pe lângă o casă colorată în verde cu ornamente albe pe ea şi inspirăm aerul de pustietate. În jur e linişte… Pe prispa casei ne aşteaptă cuminte o femeie tunsă scurt, care-şi frământă emoţionată mâinile. „Mă gândeam că nu mai treceţi pe la mine”, recunoaşte femeia şi ne invită în casă, ca să ne ascundem de arşiţa care a inundat acea după-amiază.
„Iulia a stat pe foaie de boală trei săptămâni şi eu îmi făceam mari griji pentru ea. Mă gândeam că nu mai vrea să vină pe la mine”, ne spune Nadejda, stăpânindu-şi lacrimile care o podidesc. „Pot merge doar datorită ei. Ce m-aş fi făcut dacă nu ar fi venit în acea zi de iarnă?!”, oftează ea.
„Pierduse orice interes pentru viaţă”
Nadejda Cernei a lucrat 35 de ani la grădiniţa din sat. La început a fost bucătar, iar când nu mai avea de lucru, a devenit dădacă. „Mi-am petrecut viaţa printre copii şi mă consideram una dintre cele mai fericite persoane”, îşi aminteşte ea. Însă, la începutul lunii noiembrie, anul trecut, Nadejda a suferit un AVC, care i-a paralizat partea dreaptă. Acest lucru l-a îngrijorat şi s-a lăsat greu pe inima soţului ei care, după o lună de la accidentul soţiei, a suferit un atac de cord şi a decedat. „Până a venit salvarea, el a murit. Asta-mi povestesc oamenii, fiica… Eu nu ţin minte nimic. Acele luni parcă mi s-au şters complet din memorie. Parcă nici nu le-am trăit. Nu ţin minte cum a murit, nu ştiu cum a fost îngropat. Nu ţin minte nimic. Chiar şi acum, seara, când mă culc şi aud vreo gălăgie afară, privesc spre uşă şi aştept ca el să intre. Am impresia că lucrează undeva şi seara trebuie să vină acasă…”, spune cu tristeţe Nadejda, ascunzându-şi faţa între palme. Vecinii au fost cei care s-au alarmat de starea gravă a Nadejdei şi o fostă beneficiară a serviciilor CASMED a decis să o cheme pe Iulia. „Era sfârşitul lunii decembrie când am mers pentru prima dată la Nadia. Atunci ea trăia împreună cu fiica, pentru că nu putea nici măcar să se mişte. Am găsit-o culcată pe un teanc de perne. Nu putea să se ridice. Avea probleme de exprimare şi de gândire, dar cel mai grav, era distrusă nu atât fizic, cât psihologic. Am lucrat cu Nadia mai mulţi ani la grădiniţă şi ştiam că a fost mereu o femeie puternică şi nu-i era frică să lupte cu greutăţile pe care ni le pune viaţa înainte zi de zi. Însă, atunci era într-o depresie mare şi parcă pierduse orice interes pentru viaţă. Când am văzut asta, am întrebat-o: Nadia, tu vrei să mergi?! A spus că vrea şi de atunci procesul a pornit, s-a urnit din loc. Făcea toate exerciţiile pe care i le recomandam. Respecta tot ce-i spuneam. Încet, încet, peste vreo lună s-a ridicat, am pus-o la premergător, a făcut primii paşi. Peste câteva luni a mers singură acasă şi se descurcă bine cu treburile casnice”, povesteşte asistenta, în timp ce-i măsoară tensiunea, după care îi face masaj la mâna dreaptă, care continuă să o asculte mai puţin.
„Iată aşa, vin la poartă şi-i aştept”
După mai puţin de un an de la AVC, Nadejda se laudă că poate trebălui prin gospodărie şi se descurcă bine, fără ajutorul cuiva. „Dimineaţa mă trezesc şi merg să dau mâncare la raţe, apoi fac ceva de mâncare, mai fac exerciţii, masaj. Dacă obosesc, mă întind. Noroc că mai trec pe la mine vecinele, mai discutăm, ne mai amintim, mai râdem, mai plângem, dar cel mai mult şi cu nerăbdare îmi aştept nepoţeii. Sunt trei. Sunt marea mea fericire. Când vin, parcă uit de toate şi nu mai simt că mă doare ceva. Acum merg la grădiniţă şi-i aştept să le gătesc ceva gustos ca să-i bucur, când vin sâmbătă la mine. Iată aşa, vin la poartă şi-i aştept”, ne spune zâmbind femeia, în timp ce ne apropiem de poarta de culoarea ruginei.
Anual, în lume sunt înregistrate 15 milioane de cazuri de accidente vasculare cerebrale (AVC). În R. Moldova, incidenţa ictusului este de 168 de cazuri la 100 de mii de locuitori. AO ,,CASMED”, înregistrată oficial la 13 decembrie 2010, oferă asistenţă socio-medicală la domiciliu. „În prezent, avem 17 lucrători sociali şi circa 20 de asistenţi medicali în mai multe localităţi din nordul ţării”, ne spune Livia Golovatîi, coordonator de proiect la Asociaţia Obştească ,,CASMED”.
Pentru fiecare vizită făcută la domiciliu de către asistenta medicală sau lucrătorul social, beneficiarul contribuie cu o plată de circa 10% din cost. Respectiv, costurile sunt partajate între primărie, care contribuie cu 30% din costul unei vizite, donatorul străin, care contribuie cu 60%, şi beneficiar, care achită 10%. „Astfel, dacă în acest an Ministerul Sănătăţii a stabilit că o vizită medicală la domiciliu costă 131 de lei, beneficiarii plătesc 13-14 lei pentru o vizită care durează o oră”, explică Iulia Brumari, asistentă medicală CASMED.
În situaţia Nadejdei Cernei din satul Glinjeni se află multe alte persoane care au nevoie de sprijin şi îngrijire socio-medicală la domiciliu pentru a-şi reveni şi a-şi recăpăta mobilitatea. CASMED sprijină anual peste 1500 de beneficiari din 36 de localităţi din nordul ţării. Peste o 100 de beneficiari sunt persoane care au suferit de AVC.
