Fundaţia unui singur om
Vladimir Plahotniuc, unul dintre cele mai controversate „personaje” din R. Moldova, s-a lansat în politică şi în filantropie aproximativ în aceeaşi perioadă de timp. Potrivit unui sondaj al International Republican Institute din SUA, realizat în aprilie 2016, V. Plahotniuc face parte din categoria celor mai nepopulari politicieni. Astfel, Fundaţia Edelweiss a devenit o platformă de promovare a uneia dintre cele mai dubioase persoane din ţară.
„Cardinalul din umbră”, supranumit şi „păpuşarul”. Astfel de calificative îi sunt atribuite lui Vladimir Plahotniuc, om de afaceri şi preşedinte al Partidului Democrat din R. Moldova. Ca oricare alt politician care „se stimează”, acesta a întemeiat o fundaţie de binefacere care îi poartă numele – Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss”. Aceasta a fost înregistrată pe data de 6 iulie 2010. Este perioada în care Vladimir Plahotniuc apare pentru prima oară în spaţiul public, în luna mai 2010, când acesta participă la o emisiune de la postul de televiziune Prime TV. Fundaţia Edelweiss îşi are sediul pe str. Cantemir, 1, din mun. Chişinău, în incinta clădirii Global Business Center (GBC).
Agitaţie electorală la Nisporeni
Fundaţia „apolitică” Edelweiss se pare că a dat start campaniei electorale. La 14 ianuarie, de Sf. Vasile, la Nisporeni a avut loc un concert la care au participat mai mulţi interpreţi cunoscuţi. După modelul lui Ilan Şor, organizatorii au împărţit gratuit cârnăciori şi vin fiert.
Cu toate că este un eveniment organizat de o fundaţie care se intitulează „apolitică”, la acesta au participat mai mulţi politicieni afiliaţi Partidului Democrat, dintre care: Andrian Candu, preşedintele Parlamentului; Pavel Filip, prim-ministrul R. Moldova; Monica Babuc, ministra Educaţiei, Culturii şi Cercetării; Vasile Bîtcă, ex-preşedintele raionului Nisporeni, şi Ghenadie Verdeş, preşedintele raionului Nisporeni. La „sărbătoare” a mai participat şi primarul oraşului Nisporeni, Grigore Robu. Dar, de la eveniment a lipsit însuşi beneficiarul numărul unu, Vladimir Plahotniuc, care, potrivit lui Pavel Filip, a avut „motive obiective”.
Subtil, dar sigur, au răsunat promisiuni politice. „Guvernul pe care am onoarea să-l conduc face eforturi deosebite împreună cu toată echipa ca să schimbe lucrurile spre bine în R. Moldova”, a declarat Pavel Filip. „Noi, în continuare, vom depune efort, astfel încât copiii din R. Moldova să privească cu multă speranţă în viitor”. De la promisiuni politice nu s-a abţinut nici Andrian Candu, care a menţionat: „colegii care stau cu mine în scenă fac tot posibilul ca R. Moldova să se schimbe”. Această idee a fost susţinută şi de către Monica Babuc: „să ştiţi că tot ce facem şi ce vom încerca să facem mai departe este pentru noi toţi”. O altă declaraţie politică a răsunat de la Vasile Bîtcă, ex-preşedintele raionului Nisporeni: „am stat şi am analizat realizările pe care le-am avut cu voi împreună pe parcursul anilor şi am găsit lucruri frumoase. În 2018 avem lucruri planificate şi toată societatea din raionul Nisporeni lucrează ca să le realizăm”. Ultimul din această listă a fost Grigore Robu, primarul oraşului Nisporeni, al cărui îndemn politic a fost cel mai pronunţat: „noi vă asigurăm că vom munci şi mai mult ca oraşul nostru să fie mai prosper. Pentru aceasta vă chem să ne solidarizăm, să avem un obiectiv comun şi împreună să facem lucruri frumoase la noi acasă”. Este de menţionat faptul că demnitarii sus-numiţi, unul după altul, i-au mulţumit lui Vladimir Plahotniuc pentru organizarea acestui eveniment.
Târgurile marca Edelweiss
În perioada sărbătorilor de iarnă, Fundaţia Edelweiss s-a implicat în organizarea unui Târg de iarnă la Nisporeni. „Un patinoar, un carusel, două tobogane, dar şi alte distracţii au fost inaugurate, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în centrul oraşului Nisporeni”, se anunţă pe site-ul organizaţiei. După modelul târgului de la Orhei, toate distracţiile sunt gratuite, iar costurile vor fi acoperite de către organizator. Comunicatul de presă este însoţit şi de un reportaj video realizat de postul de televiziune Publika TV. Până şi un copil de 12-14 ani devine sursă a acestui material. După o perioadă de suspans şi ezitare, acesta spune: „mulţumim domnului Vlad Plahotniuc şi la fundaţia Edelweiss”. Ceea ce pare că acest răspuns i-a fost sugerat copilului de către reporterul Publika TV. Este de menţionat faptul că acţiunile de caritate ale fundaţiei sunt mediatizate doar de posturile de televiziune care fac parte din trustul GMG, care aparţine politicianului.
Fundaţia Edelweiss a fost prezentă şi în incinta târgului de Crăciun organizat de Guvernul R. Moldova. Aceasta a amenajat un atelier de joacă pentru copii şi a instalat o căsuţă a lui Moş Crăciun. Construcţia este îngrădită de un gard metalic, iar intrarea se face prin intermediul unui paznic. De asemenea, casa lui Moş Crăciun pare să fie păzită de nişte agenţi de pază de la organizaţia Argus-S – firmă afiliată lui Vladimir Plahotniuc.
Parteneriate cu instituţiile statului
Fundaţia Edelweiss „colaborează” cu două ministere, unul dintre care este condus de către un ministru democrat. Astfel, în luna noiembrie 2017, fundaţia lui V. Plahotniuc împreună cu Stela Grigoraş, fosta ministră a Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a înmânat cheile de la o nouă casă pentru patru tineri dintr-un internat din Orhei. Această acţiune a avut loc în cadrul proiectului „Locuinţă protejată”, iniţiat de ministerul sus-menţionat. Fundaţia a venit cu o contribuţie sub formă de tehnică de uz casnic: un aragaz, un cuptor cu microunde şi un fierbător de apă.
În mai 2017, de Ziua Internaţională a Familiei, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale în parteneriat cu Fundaţia Edelweiss a premiat şase familii. „Câştigătorii au plecat acasă cu diferite daruri, printre care televizoare, tablete şi jucării”. În luna septembrie 2016, Fundaţia Edelweiss a deschis o linie telefonică gratuită destinată cazurilor de violenţă în familie. Campania se desfăşoară în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. Fundaţia Edelweiss, alături de Publika TV, susţine Festivalul Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării – minister condus de către Monica Babuc, membră a PD. De asemenea, în iunie 2016, împreună cu Monica Babuc, Vladimir Plahotniuc a participat la inaugurarea unui bust al poetului Dumitru Matcovschi. În comunicatul de presă este specificat că monumentul a fost ridicat cu sprijinul Fundaţiei Edelweiss.
Fundaţie cu capital de milioane
În anul electoral 2016, pe contul Fundaţiei Edelweiss au fost transferate milioane de lei. Aceasta a declarat venituri de 37,9 milioane de lei, dintre care 35 milioane de lei au fost contribuţii de la Vladimir Plahotniuc. În raportul financiar pentru acelaşi an, alte 2,9 milioane de lei au fost indicate drept donaţii de la persoane terţe. Aceste mijloace financiare au fost utilizate pentru realizarea proiectelor şi pentru cheltuieli administrative. Cu toate acestea, nu este clar în care proiecte ale fundaţiei au fost investiţi aceşti bani şi ce a fost procurat cu aceştia.
În 2014, anul în care au avut loc alegeri parlamentare, fundaţia a declarat venituri în valoare de 8,9 milioane de lei. Cea mai mare contribuţie era făcută de Vladimir Plahotniuc, care a oferit 7,7 milioane de lei. O situaţie diferită o putem observa în 2015, când Fundaţia Edelweiss a declarat venituri de două ori mai mici decât în 2014 şi de opt ori mai mici decât în 2016. Acestea au constituit 4,6 milioane de lei. De data aceasta, Vladimir Plahotniuc nu a contribuit cu niciun leu, iar potrivit rapoartelor financiare, banii au provenit de la diverşi donatori, fără a se indica cine sunt aceştia. De asemenea, Edelweiss a primit 39 478 de lei de la Petrom Moldova, organizaţie la care Vladimir Plahotniuc a ocupat funcţia de director general în perioada anilor 2001-2010.
În acelaşi timp, am înaintat şi o solicitare de informaţie către Fundaţia Edelweiss, în care solicităm respectuos să ni se ofere copiile rapoartelor financiare pentru anul 2017, să ni se indice cine sunt sponsorii fundaţiei şi să ni se explice provenienţa banilor pe care V. Plahotniuc îi donează fundaţiei. Unicul semnal pe care l-am primit a fost o confirmare că mesajul nostru a fost recepţionat, iar până în prezent nimeni nu ne-a oferit niciun răspuns. La telefonul fundaţiei de asemenea nu ni se răspunde, în pofida faptului că sunăm de trei săptămâni.
Am trimis un mesaj pe contul de facebook al Fundaţiei Edelweiss, pe cel al Lidiei Cucoş (directorul executiv al fundaţiei) şi prin poşta electronică lui Vladimir Plahotniuc. Ca şi în cazurile precedente, nu a urmat nicio reacţie.
Politician cu venituri ascunse
Actualmente, despre veniturile lui Vladimir Plahotniuc nu se cunoaşte nimic, întrucât acesta nu deţine vreo funcţie publică care l-ar obliga să depună o declaraţie de avere şi venit. Ultimele date referitoare la acest subiect datează din 2014, când Vladimir Plahotniuc deţinea funcţia de deputat în Parlamentul R. Moldova. Acesta a obţinut 33,8 milioane de lei de la Prime Management SRL, pe care o conduce împreună cu preşedintele Legislativului, Andrian Candu, şi cu Cezara Salinski, fost director al Hotelului „Nobil”. Întrucât politicianul este până în prezent proprietar al acestei firme, veniturile sale anuale ar constitui cel puţin suma enunţată mai sus, iar lunar, V. Plahotniuc ar ridica un salariu de 2,8 milioane de lei.