„Credeam că, la vârsta asta, stai pe laviță și nu trebuiești nimănui. Acum, văd că nu e adevărat”

Tamara, Ala și Eugenia sunt trei pensionare care frecventează Biblioteca Publică de Drept pentru a însuși tot felul de lucruri legate de navigarea pe internet. Fiecare are propria motivație, dar concluzia e una – internetul deschide ușa unei lumi plină de posibilități, de la informații ușor accesibile pentru cercetare, la bucuria simplelor discuții cu copiii plecați peste hotare.

„Mai demult, mă gândeam la mine așa cum se gândeau părinții când erau de vârsta mea – gata, ești bătrână, stai pe laviță, nimănui nu-i trebuiești și nici ție nimeni și nimic nu ți-e interesant. Acum, văd că asta nu-i adevărat. Sunt divorțată și, grație internetului, mi-am găsit un logodnic. Cred că internetul e un lucru minunat, mai ales pentru tineri, dar și pentru bătrâni, pentru că această avalanșă de informații „întinerește” creierul, îl face să lucreze”, povestește Tamara Proseanik.

„Cum altfel să iau legătura cu copiii?”

Tamara spune că interesul său pentru calculatoare vine din copilărie și e legat de lectură. Părinții au înscris-o destul de devreme la bibliotecă.

La început, mama îi lua cărți pe care le aducea acasă, să i le citească. Femeia păstrează niște amintiri foarte vii despre acele cărți. Își amintește istoriile și desenele din ele, ca și cum acestea i-ar sta chiar acum în fața ochilor.

„Biblioteca din satul nostru era localizată într-o fostă biserică – au refăcut acolo tavanul, au construit o încăpere confortabilă. Ferestrele erau mari, așa cum sunt la biserică și, ulterior, au scos vitrajele, au pus sticlă simplă la geam. Totul era luminos și confortabil! Visul meu cel mai mare însă era să nu-mi dea bibliotecara ce cărți să citesc, ci singură să mi le aleg. Oricum, aceste impresii din copilărie s-au tot dezvoltat în mine și toată viața am mers la bibliotecă. Am făcut Politehnica. În comparație cu anii tinereții mele, acum sălile sunt tot mai pustii și asta e trist”, punctează Tamara.

Zice că s-a interesant de instruirea privind internetul, pentru că s-a confruntat cu niște probleme de natură juridică, legate de chestiuni familiale. Avea nevoie de semnătura electronică, alte precizări din domeniul juridic. Inițial, copiii au învățat-o să se descurce câte puțin, după care ei au plecat plecat peste hotare și situația s-a schimbat.

„Cum altfel să ținem legătura? Doar prin internet. Cu greu am învățat, mai ales că, mergând spre 60, începusem să cam pierd memoria. Uneori, mă opream brusc și încercam să-mi amintesc ce am făcut câteva secunde mai devreme. Și asta m-a speriat tare mult. Acum, pentru că stau mai mult pe internet, mă strădui să rețin mai ușor lucrurile, și mă laud singură pentru asta (râde). Informație este multă, diversă, iar creierul „digeră” asta, pe când atunci când nu lucrează, funcțiile se „sting” încet”, mai spune Tamara.

Menționează că acum vorbește pe Skype cu cele două fiice, care au migrat în SUA, la tatăl lor. Pe rețelele de socializare nu s-a înregistrat, întrucât le consideră pierdere de timp. Adaugă că, în prezent, cu greu își imaginează viața fără internet. Între timp, deschide o pagină de știri, citește despre scumpirile produselor alimentare, își amintește de revenirile fetelor acasă și de mirarea lor la văzul prețurilor de aici.

Ședințe de familie pe Skype

Ala Scodilo și-a dorit să învețe cum să navigheze pe internet pentru a studia mai aprofundat istoria ținutului natal. E vorba de o promisiune veche, făcută părinților ei.

„M-am interesat și mi s-a spus că Biblioteca Publică (BP) de Drept oferă instruiri pentru utilizatori începători. Am venit, am primit un răspuns pozitiv și m-am angajat să vin permanent, ca să aflu lucruri noi. Acum, fac parte dintr-un grup de instruire. Vin din februarie, două zile pe săptămână. La Arhiva Națională mă ocup de cercetare, iar aici vin pentru instruire la calculator”, punctează Ala.

Precizează că s-a apucat să documenteze istoria satului său natal – Alexandru Ioan Cuza (Cahul). Acest interes l-a avut pe tot parcursul vieții. Mereu, însă, era ocupată de alte griji. Acum și-a făcut timp și se ocupă de asta. Speră, la final, să publice o carte.

„Primesc diferite date de la Arhiva Națională și sintetizez informația despre satul meu. Până în prezent era doar un gând ce trebuia realizat, dar acum am început să mă ocup serios de el și utilizez toată informația pe care o găsesc. Lucrez la calculator, merg mai departe și cred că va ieși ceva bun. E o preocupare pe care am „pescuit-o” din numeroase alte griji”, susține femeia.

Povestește că mama sa lucra în domeniul Educației. Era o femeie foarte inteligentă, care a avut grijă să-i ofere o bună educație. Mereu i-a promis că va păstra amintirea despre părinți. Susține că cercetarea i se pare foarte interesantă, ținând cont de schimbările istorice din zonă.

Ala Scodilo este pedagog de profesie, a predat limbi străine – franceza și engleza – într-o instituție din Chișinău, după care a lucrat în serviciul public. A fost dificil să plece din învățământ, dar zice că starea sănătății a determinat-o. Acum, pe lângă cercetări on-line, a învățat să comunice prin Skype cu copiii, ambii plecați la muncă în Rusia. Vorbesc în fiecare seară, ea interesându-se și de bucuriile, și de grijile lor.

„E ca o ședință de familie. Discutăm cum să rezolvăm întrebările care apar, vorbim de eșecuri, de posibilități de a depăși anumite situații. Discutăm despre greutățile din țară, despre viață, despre cum pulsează totul în oraș. De asemenea, ei îmi povestesc despre succesele lor. Mă bucur că revin acasă foarte des. Soțul a decedat și eu sunt și mamă, și tată pentru ei. Și atunci au nevoie mai mare să vină acasă, să stăm să vorbim și să fim aproape”, povestește Ala.

La final, întoarce scaunul spre ecran, butonează încet numele satului natal și se reîntoarce la citit și la visul ei, de a publica o carte.

Un mic scriitor și un simplu cititor de biblioteci

Eugenia Danu este cercetător științific și spune că utilizează permanent internetul, deci mari probleme nu avea și nu are, atât că aranjarea unor referințe în subsolul paginilor din programul Microsoft Word îi mai dădea bătăi de cap. Astfel, a apelat la BP de Drept și a beneficiat de instruirea de care avea nevoie.

„Cu sugestiile de aici, am reușit să mă descurc sigură, să găsesc „iconițele” care mă duceau la rezolvarea corectă a problemei. Am mai aflat despre posibilitatea de a comanda prin internet diferite acte de stare civilă, până acum nici nu mă ciocnisem de chestia asta. Acum știu că pot să comand, să plătesc prin internet și să primesc actul acasă”, afirmă Eugenia Danu.

Adaugă că are nevoie să lucreze în Microsoft Word, fiindcă mai colaborează cu unele reviste ce vizează domeniul său de activitate, mai publică, și materialele de acel gen conțin multe referințe.

Se consideră un mic scriitor și un simplu cititor al bibliotecilor. Fiind istoric, apelează mai mult la serviciile BNRM, întrucât acolo e un fond bogat de carte și de presă, în care găsește surse valoroase pentru studiile sale. Dar, când are nevoie de informații specifice, vine la BP de Drept, ca să afle, de exemplu, când au fost publicate anumite decizii sau legi.

„Am fost cercetător științific la Institutul de Istorie a AȘM, am fost și conferențiar universitar. Sunt pensionară, dar istoria rămâne în câmpul atenției mele, deși acum sunt ocupată și cu alte lucruri. Mă ocup în special de perioada care mă interesează. Lucrez la mai multe proiecte, am multe idei”, mai spune, pasionată, femeia.

Cât despre lucrurile pe care le învață sau nu oamenii din istorie – afirmă că poate numai să repete ce au spus pe timpuri alții, mai deștepți, că oamenii nu învață nimic din ea. Deși, subliniază Danu, aceasta, ca oricare altă sentință, are limitele ei și nu e un adevăr absolut.

„Probabil, unii învață, alții – nu învață. Depinde… Au trecut generații, vin alte generații, care au experiența lor, fiind formați în alt mediu. Important e ca tinerii să-și cunoască istoria, că pentru fiecare națiune istoria și cultura sunt elemente identitare. În genere, citeam undeva că unica rațiune a unui popor de a fi sunt cultura și arta pe care le creează. Un popor care-și cunoaște istoria, știe să se reprezinte pe sine ca actor activ în viața aceasta neorganizată și neclară. Demnitatea națională și umană nu se exclud una pe alta, ci se suprapun pe undeva. Să nu uităm asta. E important ca tinerii să-și cunoască istoria adevărată, cea scrisă de istorici onești, care se gândesc la bunicii și părinții lor, la satele noastre, la cei care au ținut această parte de națiune română și care își iubesc poporul, strămoșii, și nu de cei care nu se gândesc decât la banii pe care o să-i primească din fondul lui Dodon”, conchide Eugenia Danu.

Proiectul social „Împreună cu Bunicii” este inițiat de Primăria Chișinău și de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, fiind destinat persoanelor în etate. Acesta își propune încadrarea lor în comunitate, oferindu-le oportunități de dezvoltare și de interacțiune. Programul include servicii bazate pe formarea deprinderilor în domeniul tehnologiei și programelor de educaţie digitală, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, socializare şi interacţiune, precum și implicarea în activităţi de recreere.