Scrisoarea cu acuzaţii, analizată de deputaţi „Cu siguranţă. Procuratura, CNA-ul trebuie să examineze”
Politicienii spun că vor examina scrisoarea cu acuzaţii în adresa preşedintelui Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), Anatolie Donciu, scrisoare semnată de către ceilalţi patru membri ai instituţiei. Aceasta ar putea să fie remisă organelor de drept, Procuraturii Generale şi Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), spun deputaţii. Scrisoarea a ajuns în Parlament miercurea trecută. Ea a fost adresată preşedintelui Parlamentului Igor Corman şi liderilor a patru fracţiuni din Parlament: Valeriu Streleţ – PLDM, Marian Lupu – PDM, Ion Hadârcă – PLR, dar şi Maria Postoico – PCRM.
Despre această scrisoare ZdG a scris cu două săptămâni în urmă. Atunci, scrisoarea era redactată însă nu fusese semnată de toţi membrii instituţiei, care au fost numiţi de Parlament, la propunerile fracţiunilor parlamentare. Miercuri, 18 iunie însă, aceasta a intrat în Parlament, după ce toţi cei patru membri ai CNI, Victor Strătilă, propus de către societatea civilă, Vera Lupu, propusă de către PLDM, Dumitru Prijmireanu, propus de PCRM şi Leonid Morari, propus de către PDM, s-au pus de acord cu conţinutul ei.
„Aici sunt chestiuni prea subtile”
Liderul deputaţilor PLDM din Parlament, Valeriu Streleţ a confirmat faptul că o asemenea scrisoare există. „Am văzut-o. Ea este transmisă colegilor de fracţiune pentru informare şi colegilor din cadrul Comisiei Juridice Numiri şi Imunităţi pentru analiză şi propuneri. Nu ştiu cum au procedat ceilalţi colegi. Urmează să ne întâlnim pentru a trage concluziile într-o perspectivă apropiată. Da, ea va fi discutată”, a menţionat Streleţ. Întrebat dacă şi-a format o părere personală, deputatul a precizat că, „dacă este un demers comun, semnat de patru membri ai CNI, înseamnă că lucrurile sunt destul de serioase. Şi dacă se afirmă ceea ce se afirmă, lucrurile trebuiesc analizate prin prisma prevederilor legale”, declară Valeriu Streleţ.
Ion Hadârcă, liderul fracţiunii PLR din legislativ a confirmat şi el faptul că a primit o asemenea scrisoare, dar a refuzat să se pronunţe pe marginea ei. „Nu pot s-o comentez. Este Comisia Juridică… Aici sunt chestiuni prea subtile ca să mă dau cu părerea. E vorba despre CNI. E o entitate prea serioasă ca să ne dăm cu părerea. Vedem. Mai întâi Comisia de profil trebuie să reacţionează”, zice Hadârcă.
Reşetnicov: „Săpaţi şi o să găsiţi”
Nu l-am putut găsi pe Marian Lupu, liderul fracţiunii PDM. Am discutat însă cu Sergiu Sârbu, colegul acestuia, tot el, vicepreşedintele Comisiei Juridice Numiri şi Imunităţi. Acesta a precizat că a auzit şi el despre existenţa scrisorii, dar că, încă nu a făcut cunoştinţă cu conţinutul ei. „O astfel de scrisoare am auzit că a intrat în Parlament şi deja rămâne să vedem cum procedăm. Am înţeles că sunt nişte învinuiri în adresa lui Anatolie Donciu pe unele încălcări, dar încă nu le-am examinat. Scrisoarea a venit în Comisie, dar încă nu am început examinarea ei. Rămâne să decidem când vom face asta. Oricum, noi vom fi obligaţi s-o examinăm. Poate în 2-3 săptămâni vom face lucrul ăsta. Dar, să vedem care sunt competenţele Comisiei şi ce putem face noi, în baza prevederilor legale. Dacă sunt anumite încălcări, trebuie să vedem cine este competent să le examineze”, spune Sârbu. Acesta admite că scrisoarea ar putea fi trimisă organelor de drept. „Cu siguranţă. Procuratura, CNA-ul trebuie să examineze. În PDM, noi încă nu am discutat despre această scrisoare. Are doar câteva zile de când a parvenit. Cu siguranţă însă că o vom discuta”, declară deputatul.
Maria Postoico, lidera deputaţilor comunişti nu a răspuns la apelurile ZdG. Colegul ei, deputatul Artur Reşetnicov ne-a spus însă că nu este la curent cu o astfel de scrisoare şi nici nu are timp pentru a se documenta şi a ne oferi poziaţia PCRM-ului. „Contactaţi-o pe dna Postoico. Săpaţi, încercaţi şi o să găsiţi”, ne-a îndemnat fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS).
Membrii CNI aşteaptă „normalizarea situaţiei”
Între timp, în toiul scandalului, până pe 14 iulie, după cum ne-au informat reprezentanţii CNI, Anatolie Donciu se află în concediu. Victor Strătilă, vicepreşedintele instituţiei, spune că după ce scrisoarea va fi analizată de către deputaţi, „aşteptăm ca dl preşedinte să înţeleagă că CNI-ul este un organ colegial şi toate deciziile trebuie să le discute cu noi, nu să le adopte singur, unilateral şi fără să ne comunice măcar ce a hotărât”. Întrebat dacă o soluţie în rezolvarea problemelor ar fi demisia lui Anatolie Donciu, Strătilă a menţionat: „asta ţine de dlui cum o să ia decizia. Faptul cum a condus până acum pune mari semne de întrebare vis-a-vis de capacităţile dlui de a conduce”.
Leonid Morari, un alt membru al CNI, semnatar al scrisorii, spune că aşteaptă normalizarea situaţiei. Întrebat dacă demisia lui Anatolie Donciu ar fi o soluţie, Morari a precizat că „eu nu cred că va purcede cineva la aşa ceva. Cred că nu e timpul, nu e cazul. Noi suntem pentru a îmbunătăţi lucrul şi pentru a reveni la o normalitate. Ştiţi că omul îşi petrece o mare parte din viaţă la lucru, iar acolo trebuie să fie totul normal”, menţionează acesta.
La rându-i, Vera Lupu spune că aşteaptă ca după ce scrisoarea va fi analizată de către deputaţi, lucrurile să reintre în normalitate. „Nu cred că asta nu este posibil”, a declarat ea. Întrebată dacă este posibilă normalizarea situaţiei fără ca Anatolie Donciu să plece din funcţie, Vera Lupu a menţionat: „Este o situaţie în care dacă patru membri ai Comisiei îşi expun o poziţie comună vis-a-vis de modificarea procedurii în sine, în sensul legal al cuvântului…, eu nu neapărat aş avea intenţia să insist pentru ca dl Donciu să plece sau să nu plece. Nu este misiunea şi menirea mea să fac acest lucru. Eu cred că este o situaţia care poate fi soluţionată pe cale paşnică încât noi să intrăm pe făgaşul legal al aplicării legislaţiei”, a punctat ea. Dumitru Prijmireanu, membrul CNI din partea PCRM, nu a răspuns la telefon.
Istoria conflictului dintre Donciu şi colegi
Amintim că, ZdG scria în numărul din 12 iunie 2014 despre intenţia membrilor CNI de a remite Parlamentului o scrisoare prin care să reclame acţiunile lui Anatolie Donciu, preşedintele CNI. Aceştia solicitau intervenţia deputaţilor pentru „a lua act de neglijenţa, abuzurile de putere şi multiplele încălcări de lege” admise de către acesta. În scrisoare se scrie că Donciu ar fi acţionat părtinitor în mai multe cazuri examinate de către Comisie, că ar avea o atitudine ostilă faţă de membrii CNI şi că le impune angajaţilor Aparatului CNI, să nu prezinte membrilor Comisiei informaţiile şi documentele solicitate, de care au nevoie membrii Comisiei în activitatea lor. „Această atitudine a preşedintelui a dus la divizarea Comisiei în două tabere, una – cea loială preşedintelui Donciu, şi alta – care încearcă să fie imparţiali, fapt pe care Donciu nu-l acceptă şi şantajează angajaţii prin lipsire de premii, neacordarea sporurilor salariale cuvenite”, reclamă angajaţii CNI.
Aceştia mai scriu că Donciu şi-ar fi angajat şofer personal, că absentează foarte des de la serviciu, că a tergiversat procesul de scanare a declaraţiilor, iar aceasta a dus la amânarea verificării declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietăţi a funcţionarilor, dar şi că, „în condiţii dubioase şi neargumentat” i-a oferit firmei care a scanat anul trecut declaraţiile circa 150 mii de lei în plus faţă de valoarea contractului semnat iniţial.
Anatolie Donciu a respins atunci acuzaţiile aduse. „Vreau să cred că nu este un element politic”, spunea el. Acesta se baza atunci pe faptul că scrisoarea încă nu era semnată. Totodată, Donciu menţiona, printr-un comunicat postat pe site-ul CNI, că „anumite persoane, dirijate din umbră, prin insinuări inventate încearcă să inducă în eroare opinia publică pentru a compromite CNI şi a imita un management ineficient al acesteia. Însă realitatea obiectivă denotă contrariul, confirmând faptul că CNI, deşi este la început de cale, având o experienţă modestă de doar un an şi jumătate, activează în mod firesc, exercitându-şi atribuţiile de bază în vederea reprimării corupţiei…Regretabil este faptul că unele persoane, în loc să înainteze propuneri pentru perfecţionarea legislaţiei la acest capitol, utilizează situaţia respectivă în scopuri meschine, pentru a dezorienta societatea şi a obţine anumite favoruri personale”, ataca Donciu.