Blocul cu 10 etaje construit de familia a doi procurori — dat în exploatare
Blocul cu 10 etaje, construit de familia a doi procurori, a fost finalizat și dat în exploatare. Construcția a fost ridicată de firma „Sky Home Lux”, fondată și administrată de tatăl procurorilor Ion și Andrei Dulgheru, dar și de soacra unuia dintre cei doi acuzatori de stat.
În decembrie 2014, ZdG scria despre începutul construcției unui bloc de locuit cu mai multe etaje pe str. Constantin Vârnav din Chișinău. Atunci, construcția a provocat nemulțumirea locuitorilor din zonă, care susțineau că, în acea zonă, era un teren de joacă pentru copii, care a dispărut într-o noapte, lăsând loc unui bloc cu 10 etaje. Ancheta ZdG a demonstrat atunci că, în spatele construcției, se afla familia procurorilor Ion și Andrei Dulgheru. Ion Dulgheru era pe atunci adjunctul procurorului sectorului Centru, iar Andrei Dulgheru, procuror în cadrul Procuraturii sectorului Râșcani.
Tatăl — fondator, soacra — administratoare
Blocul a fost construit și dat în exploatare la începutul acestui an de firma „Sky Home Lux”. Informațiile de la Camera Înregistrării de Stat (CÎS) arată că SRL-ul care a construit a fost fondat pe 24 iunie 2014, cu doar câteva luni înainte de începerea lucrărilor. Vasile Dulgheru deținea 97,89%, iar Galina Bogdan – 2,1% din capitalul social. Galina Bogdan figurează în acte şi în calitate de administratoare a firmei specializate în transport rutier de mărfuri, construcţii, baruri etc. Terenul pe care se înalţă construcţia a intrat în posesia familiei Dulgheru în urma unei decizii a Consiliului municipal Chişinău din 13 mai 2014, care a acceptat solicitarea lui Vasile şi Galina Dulgheru de cumpărare a terenului aferent locuinței pe care soţii Dulgheru o deţin în zonă. Pentru 650 m.p. de teren familia a plătit 102 017 lei. În 2012, până la tranzacție, familia Dulgheru luase terenul în arendă.
Vasile Dulgheru, proprietarul din acte al firmei, este tatăl procurorilor Ion și Andrei Dulgheru. Ion Dulgheru este astăzi procuror în cadrul Procuraturii Chișinău, fiind fost candidat la funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Andrei Dulgheru este și el procuror în cadrul Procuraturii Chișinău, oficiul Râșcani. Galina Bogdan, care administrează în acte firma „Sky Home Lux”, este soacra lui Ion Dulgheru, respectiv, mama Nataliei Bogdan-Dulgheru, soţia procurorului Ion Dulgheru. Galina Bogdan este pensionară, iar conform declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietăţi ale soţului său, Gheorghe Bogdan, șeful Apă Canal Telenești, a fost, în 2013, angajată la Centrul Medicilor de Familie Teleneşti, în calitate de asistentă medicală, având un salariu anual de circa 30 de mii de lei.
La firma care a construit blocul cu 10 etaje este angajată, prin cumul, și Natalia Dulgheru, soția lui Ion Dulgheru. În declarația cu privire la venituri și proprietate pentru 2015, Ion Dulgheru a indicat că aceasta a primit 14 mii de lei de la „Sky Home Lux”. Natalia Dulgheru este angajată la compania de stat „Air Moldova”, de unde, în 2015, a primit 178 de mii de lei.
Blocul a fost finalizat, fiind singura construcție a firmei
Astăzi, blocul cu 10 etaje e finalizat, vânzătorii de apartamente anunțându-ne că acesta este dat în exploatare. Unii locatari deja au reușit să-și facă reparație în locuințe, iar o mică parte dintre aceștia deja locuiesc acolo. Potrivit informațiilor de la Cadastru, cea mai mare parte din apartamente încă nu sunt vândute, fiind înregistrate pe firma „Sky Home Lux”. Unele apartamente sunt în posesia familiilor Dulgheru sau Bogdan.
Blocul din str. Vârnav e singurul din portofoliul „Sky Home Lux”, care, deși are un site, nu afișează și alte lucrări pe care ar urma să le lanseze. Ion Dulgheru, pe care ZdG l-a surprins pe șantier, verificând mersul lucrărilor, a negat că el ar fi, de fapt, adevăratul proprietar al companiei care a construit blocul. „N-am nimic. Afacerile-s ale părinților, care au lucrat toată viața. Mama a lucrat 20 de ani în Italia. Pot să facă şi ei ceva cu banii ăştia sau trebuie să mă întrebe pe mine?”, a declarat Ion Dulgheru.
Incidentul cu activistul Dimitrov și donațiile de milioane ale fraților
Ion Dulgheru a ajuns în atenția opiniei publice la început de 2017, în urma unui incident în care au fost implicaţi procurorul și activistul civic Alexei Dimitrov, care l-a surprins pe procuror cu mașina pe trotuar. Într-un final, ambii au avut de suferit. Dimitrov a fost amendat pentru injurii și deteriorarea bunului, după ce procurorul s-a plâns la poliție că activistul i-ar fi lovit mașina, iar procurorul Ion Dulgheru, fiind investigat de Inspecția Procurorilor, a primit o „mustrare”. „Consiliul consideră că vinovăţia procurorului în cadrul acestor abateri disciplinare se raportează atât la standardele de conduită impuse de profesie, cât şi la cerinţele societăţii privind respectarea unor valori morale unanim acceptate. Urmarea produsă prin săvârşirea acestor abateri disciplinare constă în lezarea valorilor sociale privitoare la actul de justiţie, care presupune deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de procuror, cu consecinţa afectării imaginii instituției, ca componentă a sistemului de apărare a ordinii de drept. În acest sens, nu este plauzibil argumentul procurorului Ion Dulgheru, precum că ar fi fost implicat în conflict în calitate de persoană privată, dar nu în cea de procuror”, se spune în hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor, pe care Dulgheru nu a contestat-o la CSJ, așa cum permite legea.
„La etapa actuală, judecătorul de instrucție examinează plângerea mea împotriva d-lui pentru huliganism. A fost emisă ordonanța de refuz pentru începerea urmăririi penale pe numele său, iar eu am atacat decizia în instanță. Am contestat și procesele-verbale prin care am fost amendat pentru injurie și deteriorarea bunului (în total, 60 unități convenționale). Amenzile nu le-am plătit. Voi merge până la final, ca să demonstrez că a fost un abuz”, susține Dimitrov.
Ion Dulgheru a indicat în ultima sa declarație cu privire la venituri și proprietate disponibilă, cea pentru 2015, că a beneficiat în ultimii ani de donații impresionante. Astfel, în 2011-2015, în conturile procurorului și ale soției sale au ajuns 43 de mii de euro și 550 de mii de lei. În aceeași declarație, Ion Dulgheru a indicat că a contractat, în 2008, fără termen, un credit în valoare de 3 milioane de lei, iar în 2011, un alt credit în valoare de 53 de mii de euro, pe care urma să-l ramburseze în următorii patru ani. În 2011—2012, și Andrei, fratele lui Ion Dulgheru, a beneficiat de donații în valoare de 600 de mii de lei și 5000 de euro. În acești ani, acuzatorul de stat a contractat și două credite în sumă de 101 mii de euro, care, la fel ca și în cazul fratelui său, sunt fără termen. Frații Dulgheru sunt proprietarii mai multor locuințe și spații nelocative, conform informațiilor din declarațiile cu privire la venituri și proprietate depuse de aceștia la Comisia Națională de Integritate, actuala Autoritate Națională de Integritate.